Noile Mini One şi One D, versiunile accesibile ale modelului britanic
Noua generaţie Mini va beneficia de două versiuni entry-level, una diesel şi una benzină: One şi One D. Ambele vin cu motoare de cilindreee mai mică şi cu performanţe mult îmbunătăţite.
Mini se pregăteşte să ajungă la primii săi clienţi în această primăvară. Lansată alături de trei motorizări în luna noiembrie a anului trecut, noua generaţie va beneficia de alte două versiuni de motorizare.
Noul Mini - imagini şi detalii oficiale cu a treia generaţie
Mini One
Este vorba despre derivatele Mini One şi Mini One D, versiunile entry-level ale modelului britanic.
Este vorba despre o unitate cu trei cilindri, de 1.2 litri, Twin Power Turbo, care garantează 102 cai putere şi un cuplu motor de 180 Nm. Motorul turbo promite o acceleraţie de la 0 la 100 de km/h în doar 9.9 secunde, atunci când vorbim de transmisie manuală. Dacă luăm în calcul o cutie automată, timpul de accelerare creşte la 10.2 secunde. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu valoarea medie a consumului, care poate fi de 4.6 sau 4.9 litri, mai mare atunci când vorbim de transmisia automată. Emisiile sunt şi ele de 108, respectiv 114 g/km.
Mini One D
Pentru cei care preferă dieselul, Mini vine cu versiunea One D, cel mai accesibil diesel din gamă. Ca şi fratele mai mare Cooper D, versiunea face uz de aceeaşi unitate cu trei cilindri, de 1.5 litri, modificată însă pentru a oferi resurse ceva mai modeste.
Motorul livrează 95 de cai şi 220 de Nm, ceea ce îi permite să accelereze de la 0 la 100 de km/h în 11 secunde şi să atingă o viteză maximă de 190 km/h. Consumul variază şi el între 3.4 şi 3.5 litri/100 de kilometri în regim mixt, iar emisiile sunt cuprinse între 89 şi 92 de g/km.
Model | Versiune | Motor | Resurse | Acceleraţie 0-100 km/h |
Consum |
Vechiul Mini | One | 1.6 | 75 CP/ 140 Nm |
13.2 secunde | 5.4 l/100 km |
One D | 1.6 | 90 CP/ 215 Nm |
11.4 secunde | 3.8 l/100 km | |
Noul Mini | One | 1.2 | 102 CP/ 180 Nm |
9.9 secunde | 4.6 l/100 km |
One D | 1.5 | 95 CP/ 220 Nm |
11 secunde | 3.4 l/100 km |
Sa auzim de Mini cu motoare de la BMW ? E cam de mult treaba asta. Sa auzim numai de bine. Nicolae Constantin Mumteanu. Radio Europa Libera!