Noul Porsche Macan electric debutează în 25 ianuarie: peste 500 km autonomie
Potrivit unui anunț făcut chiar pe site-ul oficial, noul Porsche Macan electric va debuta în data de 25 ianuarie. SUV-ul va avea o autonomie de peste 500 de kilometri.
După foarte multe imagini și clipuri teaser, Porsche tocmai a anunțat data lansării noului Macan electric.
Evenimentul va avea loc în data de 25 ianuarie 2024. Așa cum bine știi, noul Macan cu zero emisii este dezvoltat pe arhitectura PPE și va oferi 612 cai putere și peste 1.000 Nm cuplu.
Mulțumită unei baterii de 100 kWh, noul Porsche Macan electric va putea acoperi peste 500 de kilometri cu o singură încărcare. Acumulatorul va putea încărcat cu până la 270 kW, ceea ce înseamnă că, în acest caz, repriza 10-80% durează 22 de minute.
Despre designul exterior nu putem spune prea multe, având în vedere că toate prototipurile surprinse până acum în teste au fost camuflate. Nu același lucru se poate spune despre interiorul SUV-ului.
Porsche a publicat în urmă cu ceva timp imagini oficiale cu habitaclul, așa că deja știm la ce să ne așteptăm. Instrumentarul de bord digital are o diagonală de 12.6 inch, ecranul central al sistemului multimedia măsoară 10.9 inch, iar pasagerul din dreapta va avea și el alocat un display.
Așa cum spuneam, noul Porsche Macan electric va debuta în 25 ianuarie.
via Porsche