Noutăți în gama de electrice Volkswagen ID: nemții vor lansa un model subcompact în 2023 și o versiune de peformanță pentru ID.3 în 2024

Publicat miercuri, 11.09.2019 12:17 de Cornel Șocariciu

Gama de modele electrice Volkswagen va crește rapid în următorii ani. Oficialii producătorului german au anunțat că în 2023 vom face cunoștință cu un model ID de clasă mică, iar în 2024 va fi prezentat un ID.3 de performanță.

Volkswagen a prezentat noul ID.3 (foto) în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Primul model electric al noii familii ID a strâns deja peste 30.000 de pre-comenzi, iar primele livrări vor începe în vara anului viitor.

Cu ocazia evenimentului din Frankfurt, oficialii Volkswagen au oferit o serie de informații noi cu privire la familia de electrice ID. Conform reprezentanților companiei, în următorii cinci ani vom face cunoștință cu un ID.3 R (denumirea nu a fost confirmată).

"Dacă există un viitor pentru gama R, atunci acesta trebuie să fie electric. Nu vom veni cu modele noi în următorul an, întrucât trebuie să găsim definiția diviziei de performanță în noua eră electrică", a declarat Jurgen Stackmann, reprezentantul departamentului de Vânzări din cadrul Volkswagen.

Cea mai generoasă versiune ID.3 oferă 204 cai putere, însă viitoarea variantă de performanță ar urma să integreze un sistem de tracțiune integrală. Nemții vor utiliza două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte, ceea ce se traduce și prin resurse mult mai generoase.

"Trebuie să avem în gamă modele precum Golf, GTI și R. Oamenii iubesc performanța și sunt convinsă că vor iubi și versiunile sportive din gama ID", a completat Frank Welsch, șeful departamentului de Cercetare și Dezvoltare al Volkswagen.

Tot în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, reprezentanții Volkswagen au declarat că au în plan lansarea unui model subcompact în gama ID. Acesta ar urma să concureze împotriva noilor Opel Corsa-e și Peugeot e-208, iar lansarea va avea loc în 2023. Viitorul model electric din clasa mică va avea la bază, bineînțeles, noua arhitectură MEB.

Via | Autocar, Autoexpress

  • mm, joi, 12.09.2019 16:14

    tardiv