Noutăți pentru Polestar 4: suspensie revizuită și mai multe dotări în standard
Polestar 4 a primit o serie de îmbunătățiri. Lista include o suspensie revizuită, dar și mai multe dotări în standard. De asemenea, structura nivelurilor de echipare a fost simplificată.
Constructorul suedez de automobile de performanță anunță o serie de îmbunătățiri pentru coupe-ul electric Polestar 4. Versiunea revizuită poate fi deja comandată.
Înainte de toate, Polestar 4 a primit o suspensie revizuită, cu amortizoare noi, arcuri noi și bare anti-ruliu noi. De asemenea, direcția a fost recalibrată, pentru un confort îmbunătățit, dar și mai multă agilitate pe viraje.

Gama de versiuni a fost modificată, astfel că acum este formată din Rear Motor, Dual Motor și Dual Motor cu pachet Performance. Cele 3 versiuni pot fi diferențiate ușor după culoarea centurilor de siguranță și după culoarea butonului rotativ.
De exemplu, versiunea Rear Motor are centuri de siguranță și buton negru, versiunea Dual Motor propune centuri și buton negru cu inserție aurie, iar Dual Motor mizează totul pe auriu.

Și nivelurile de echipare au fost simplificate, iar lista de dotări standard a fost extinsă. Echiparea Business adaugă sisteme de siguranță precum Pilot Assist, Lane Change Assist și Park Assist, iar pe listă mai regăsim și geamuri spate cu tentă fumurie.
Prime plusează cu un sistem audio Harman Kardon, Head-up Display, ecrane pentru locurile din spate, scaune spate ajustabile electrice, cu funcție de încălzire, climatizare pe 3 zone, logo exterior iluminat, faruri Pixel LED și hayon acționat electric.

Așa cum spuneam, versiunea îmbunătățită a lui Polestar 4 poate fi deja comandată.
via Polestar




