Noutăți pentru Tesla Cybertruck: mod de rulare Off-Road și diferențiale blocabile
Tesla Cybertruck va primi o actualizare importantă. Camioneta electrică va aduce noul mod de rulare Off-Road, precum și posibilitatea de a bloca diferențialele.
Constructorul american de mașini electrice va pregăti o actualizare importantă pentru camioneta sa electrică, Cybertruck. La exact 5 luni de la momentul lansării oficiale, Cybertruck va aduce un mod special de rulare pe teren accidentat. Astfel, grație unei actualizări software, clienții modelului vor putea acum să activeze noul mod de rulare Off-Road.
Acest mod de rulare promite să îmbunătățească semnificativ aderența pe suprafețe alunecoase, pe nisip, zăpadă, noroi și pietre. Cei care dețin versiunea cu tracțiune integrală și cu două motoare a lui Cybertruck vor primi acum și diferențiale blocabile. Între timp, versiunea cu 3 motoare primește un diferențial față blocabil fizic și un diferențial spate blocabil virtual.
Alături de aceste noutăți, Tesla Cybertruck mai aduce încă trei moduri de rulare noi: Overland, Baja și CyberTent. Modul de rulare Overland funcționează asemănător modului Off-Road și este specific versiunii cu 3 motoare. În modul Baja, balansul și manevrabilitatea lui Cybertruck sunt îmbunătățite atunci când șoferul setează asistentul de stabilitate pe modul Minimal.
La final, modul CyberTent permite nivelarea suspensiei pe teren accidentat pentru ca mașina să poată fi folosită ca un loc de odihnă. Cu acest mod activat, luminile rămân aprinse, iar prizele sunt active.
Noile moduri de rulare pe teren accidentat vor fi disponibile printr-o actualizare software de la distanță.
via Tesla
Numa bun de trimis pe Marte cu guru și focile. Oricum nu-s în stare să producă hidoșenia… în jur de 8.000 în total, fix-pix la cat tam-tam s-a făcut pentru o așa creație. Am auzit de la Musk, ca o să-i pună și un balon cu aer cald… din 2035, privita de jos in sus nu mai sperie participanții la trafic. ;)