Oameni cu vocaţie: Sergio Marchionne, magicianul care a construit mariajul Fiat-Chrysler

Publicat vineri, 24.01.2014 12:13 de Bogdan Mirică

S-a născut în Italia, dar a ajuns să studieze în Canada. Sergio Marchionne este artizanul primului pod peste Atlantic, un pod care leagă Fiat de Chrysler, Europa de Statele Unite, relaxarea de profesionalism.

Pe Sergio l-am văzut prima dată la Geneva, în urmă cu trei ani. Era la standul Lancia, înconjurat de microfoane, aparate foto. Zâmbitor, cu părul lui creţ şi vâlvoi, alegea câte un răspuns scurt pentru cascada de întrebări. Tirul a durat vreo câteva minute, după care alaiul s-a deplasat uşor către un semn de „Exit”. Italianul simţea nevoia unei guri de aer. Sau mai bine zis a unei guri de tutun.

E un fumător înrăit, care „sudează” dozele de nicotină ori de câte ori are un moment liber. Jurnaliştii se conformează. Unii îşi scot propriile ţigări, grăbiţi să ţină pasul cu Sergio, care continuă să vorbească, pufăind relaxat. E relaxarea unui obicei intrat în reflex mai ceva ca mersul pe jos.


Pauza de ţigară a fost un spectacol. O piesă de teatru despre dexteritatea unui mare „tutungiu” şi stângăcia unor oameni „mici”, concentraţi să-i copieze mişcările italieneşti. Un amestec de ţigări pufăite în grabă, întrebări bâlbâite şi reportofoane încurcate cu brichete.

Încă un italian care trece Atlanticul

Sergio s-a născut la 200 de kilometri de Roma, în vara lui 1952. Chieti, oraşul său natal, clădit pe o culme care priveşte către Marea Adriatică, este una dintre cele mai vechi aşezări italiene, presupusă a fi înfiinţată de eroul mitologic Ahile.

Fiul lui Concezio Marchionne, carabinier în zona Abruzzo, şi al Mariei Zuccon, o croată greu încercată de al doilea Război Mondial, Sergio a venit pe lume într-o familie frumoasă. La 14 ani, o vârstă la care majoritatea copiilor se ataşează de cercul lor de prieteni, Sergio este nevoit, ca mulţi alţi italieni ai acelei vremi, să treacă Atlanticul şi să o ia de la zero alături de familia sa. Destinaţia: Toronto, Canada.

Aici învaţă engleza şi reuşeşte să obţină o diplomă de contabil la universitatea din oraş. Italianul continuă să îşi dezvolte studiile şi reuşeşte să obţină un MBA în 1985. Cu o asemenea certificare, posturile de conducere nu întârzie să apară. După ce trece prin birourile celor de la Deloitte şi Lawson Mardon Group, ajunge vicepreşedinte al companiei Glenex Industries. Se întâmpla în 1989, când el avea doar 37 de ani. De atunci şi până în 2002 trece pe la mai multe companii multinaţionale unde ocupă tot funcţii de conducere.

Întoarcerea în Europa şi prima întâlnire cu Fiat

Din 1994 trece înapoi Atlanticul şi începe să lucreze la Zurich, în Elveţia, la câteva sute de kilometri de localitatea unde a văzut lumina zilei. Din 2002 începe să activeze pentru compania de certificare SGS, rivalii elveţieni ai germanilor de la TUV, unde şi devine preşedinte.

Anul 2003 marchează reîntâlnirea cu ţara natală. Marchionne este ales ca membru independent în consiliul director al Fiat SpA. Îi trebuie numai un an pentru a ajunge în fucţia de director executiv.

Atunci când a preluat cârma companiei italiene, Fiat plutea în derivă. Cu pierderi de aproximativ 6 miliarde de euro între 2001 şi 2003, producătorul italian era pe punctul de a se scufunda în ceea ce ar fi fost, la acea vreme, cel mai răsunător faliment al începutului de mileniu.

Sergio a reuşit să pună ordine în vistieria italienilor şi să cârpească datoriile cu două miliarde de dolari, oferiţi de General Motors ca o compensaţie pentru un joint-venture eşuat. Aşa se face că la numai un an după ce a preluat compania, Sergio aduce Fiat pe profit.

Podul peste Atlantic: Alianţa Fiat-Chrysler

La 10 ani de la instalarea sa pe cea mai înaltă poziţie de conducere a Grupului Fiat, Sergio marchează încă o victorie răsunătoare. Poate la fel de răsunătoare ca acel faliment de care se apropia Fiat în 2003. Italianul cu cetăţenie canadiană reuşea să creeze o punte între ţara natală şi cea care l-a adoptat. O punte de legătură între două continente, cu gusturi diferite pentru maşini, dar cu aceeaşi pasiune pentru mobilitate.

1 ianuarie 2014 va rămâne în istoria automobilului ca fiind ziua în care gigantul Chrysler, al treilea constructor auto din Statele Unite, devine subsidiarul mai modestului Grup Fiat. Arhitectul acestei îmbrăţişări? Sergio Marchionne.

Povestea a început să se scrie în anul 2009, după ce Chrysler a ieşit de sub protecţia legii falimentului în SUA. Fiat se alege cu 20% din compania americană, iar Marchionne devine director executiv Chrysler. Cursa pentru cucerirea Detroit-ului începe.

În iulie 2011 Fiat mai cumpără un pachet de acţiuni, ajungând să deţină 53.5%. Drept răsplată, este ales preşedintele Chrysler şi patronul alianţei italo-americane. Procentul urcă la 58.5%, iar Marchionne începe să simtă „un uriaş simţ al responsabilităţii”, după cum el însuşi declara.

Sărbătorile de iarnă ale lui 2013 îl găsesc pe Marchionne în tratative cu reprezentanţii sindicatelor, ultimii acţionari în cadrul Chrysler. Ultima felie din plăcinta americană pe care italienii se pregăteau să o coacă în propriul lor „forno”. Şi au reuşit.

Au reuşit să câştige controlul unui simbol american cu 4.35 miliarde de dolari. Şi pentru că italianul rămâne un bun negociator, o parte din aceşti bani vin tot din vistieria Chrysler, sub formă de împrumut. La final, pentru restul acţiunilor, Fiat ajunge să plătească doar 3.7 miliarde de dolari, adică de zece ori mai puţin decât a plătit Daimler pentru aceeaşi companie în 1998.

O viaţă ghidată după cântecul „Don’t Worry, Be Happy”

Deşi născut în Peninsulă, Sergio este dovada vie că şi italienii pot fi uimiţi la rândul lor de spiritul italian. Am pus accent pe cuvântul „italian” pentru a înţelege că până şi funcţionarea unor coloşi precum Fiat se putea ghida după celebrul „dolce far niente”.

Marchionne însuşi declara că a fost şocat de funcţionarea anumitor relaţii manageriale atunci când a andocat în fotoliul de preşedinte. Nu înţelegea cum membrii executivului pot comunica între ei doar prin intermediul secretarilor. El, un canadian învăţat că socializarea este prima treaptă către un parteneriat de succes.

Stilul său deschis a rescris regulile interne ale companiei şi toţi au devenit colegi. De aici şi motivul pentru care l-am tot strigat Sergio pe tot parcursul articolului. El însuşi a abandonat penthouse-ul unde îşi aveau, de obicei, biroul preşedinţii. A ales etajul 4. Acolo unde se aflau inginerii companiei. Aici şi-a instalat scaunul, masa, biblioteca, posterul alb-negru pe care scrie mare „Competiţie” şi o copie după o schiţă a lui Pablo Picasso, cu motto-ul „fiecare act de creaţie este mai întâi un act de distrugere”.

Şi tot în biroul lui, un colţ este dedicat muzicii. După cum el însuşi recunoştea, suferă de o pasiune bolnavă pentru artă şi muzică. Muzică veche şi, de cele mai multe ori, clasică, perfectă pentru momentele în care caută relaxare. Cu toate acestea, Bobby McFerrin şi al său „Don’t Worry, Be Happy” rămâne piesa preferată, capabilă să ţină pasul cu ritmul său alert.

Un italian care urăşte costumele

Un ritm care şi-a pus amprenta asupra celor din jurul lui. Olivier Francois, şeful diviziei de marketing Fiat, declara în glumă că a divorţat, s-a apucat de fumat şi a început să poarte ochelari de când lucrează cu Sergio.

Personalitatea lui puternică îşi pune amprenta asupra oamenilor cu care lucrează. Iar obsesia sa pentru muncă se transmite. Nu e de mirare că în data de 28 decembrie, Marchionne era departe de casă, în Vero Beach, o staţiune de lux de pe coasta Atlanticului. Nu se relaxa. Negocia cu reprezentantul sindicatului pentru ultima felie din „plăcinta Chrysler”. La patru ore după apusul soarelui, italianul cădea de acord cu reprezentantul americanilor, iar 1 ianuarie aducea prima veste importantă din industria auto.

Cu o voce groasă, Sergio îşi ascunde mereu funcţia în spatele unor pulovere negre sau verzi, trase peste o cămaşă albă. Costumele îi sunt străine. Ai zice că gena italiană, sinonimă cu eleganţa, a fost învinsă de spiritul practic canadian, uşor mai conservator.

Aparenţa uneori neîngrijită, alteori prea relaxată, ascunde însă un tumult interior pe care Sergio îl descătuşează de multe ori în spatele volanului. Acolo redevine italianul entuziasmat de sunetul unei evacuări metalice. Acolo se lasă în voia emoţiilor şi a endorfinelor generate fie de un Ferrari, fie de un Maserati. Uneori prea mult. Pentru că în 2007 a zdrobit propriul Ferrari 599 GTB Fiorano pe o autostradă de lângă Basel, în încercarea de a evita un Renault care a încetinit brusc.

Adevăratul „Maestro”

Caracterizat de cercul de apropiaţi ca fiind un adevărat „maestro”, Sergio Marchionne a făcut ca „tot ceea ce înseamnă Fiat în ultimii 10 ani să-i poarte amprenta. A reuşit să salveze compania de la extincţie şi i-a oferit o expunere internaţională la care nici nu visa”, după cum susţine decanul Politehnicii din Milano.

Însuşi Marchionne înţelege misiunile pe care şi le-a asumat în ultimii ani. Cea mai importantă dintre ele? Chrysler. „Posibilitatea de a renaşte un simbol american este o şansă care ţi se oferă o dată-n viaţă”, declara italianul în 2011.

  • gun cometa, vineri, 24.01.2014 12:22

    Felicitari! Dar e cam devreme sa ne bucuram :)

  • mihnea, vineri, 24.01.2014 12:25

    Nu stie italienii astia mare lucru, e ca noi, asa, neseriosi!

  • Scrooge, vineri, 24.01.2014 12:35

    Cel mai slab manager din industrie. A facut praf Fiat si Lancia.

  • LauCalin, vineri, 24.01.2014 13:29

    Asa e. A scapat o data de la falimet pe cei de la Fiat si implicit Alfa Romeo, Lancia si Ferrari (in 2003), a dus Fiat in State, a crescut cota de piata a lui Fiat in Europa, a reusit sa faca in asa fel incat Fiat sa fie stapan pe Crysler. Sa fi facut din Lancia un super constructor ar fi insemnat probabil ca Ferrari sa ajunga o gluma in comparatie cu Lamborghini sau Porsche, in conditiile in care Aston Martin si Jaguar au venit in ultimii 5-6 foarte puternic din urma. Bravo, domnu'! Tu clar te pricepeai sa le faci pe toate mai bine, din spatele calculatorului, de acasa! ;) PS: in opinia mea Serio Marchionne, Carlos Ghosn si Martin Winterkorn sunt cei mai mari oameni din industria auto! Pentru ca au dovedit-o.

  • @ mihnea, vineri, 24.01.2014 13:31

    Majoritatea analistilor auto din Detroit nu cred ca Fiat-Chrysler va rezista mai mult decat Daimler-Chrysler ( 9 ani ) ci mult mai putin . Iar argumentele lor sunt foarte solide . Fiat Auto este unul dintre constructorii europeni cei mai indatorati cu o datorie de peste 10 miliarde $ de aici credit-ratingul de " Junk " . Fiat nu poate accesa banii din visteria Chrysler ( asa cum cred multi ) pana nu va refinanta actuala linie de credit Chrysler ce nu se va intampla mai devreme de 2016, pana atunci Fiat se poate folosi de 500 milioane de $ anual . Pana acum succseul Chrysler s-a bazat exclusiv pe modele dezvoltate in era Daimler si pe simpatia publicului ce vedea in Chrysler din nou o compania americana . Primul model sub regie Fiat si anume Dodge Dart este un esec comercial de proportii in SUA fiind depast categoric la vanzarii nu numai de liderii clasei la vanzari ci chiar de un alt esec pe piata din SUA si anume VW Jetta, iar al doilea produs sub regie Fiat ( Jeep Cherokee ) nu poate fi numit un succes dupa numai 2 luni pe piata . Imediat dupa anuntul de pe 1 ianuarie 2014 ( Fiat detine 100 % din Chrysler ) majoritatea comentariilor facute de americani pe blogurile auto din SUA arata nemultumirea lor si ca regreta ca statul american a salvat in 2009 Chrysler de la faliment si ca pentru ei in Detroit nu mai exista BIG 3 ci doar doi constructori americani . Incepand cu 2014 ( de urmarit din acest an evolutia vanzarilor Chrysler in SUA ) incepe adevaratul examen pentru Chrysler ( in momentul de fata al patrulea constructor auto pe piata din SUA ) pentru ca va avea de infruntat nu numai pe cei din fata sa ( GM, Ford si Toyota ) dar si pe cei aflati foarte aproape in spatele sau ca volum de vanzari ( Honda, Hyundai-Kia si Nissan ) care vor veni cu o multime de noutati ce se anunta foarte competitive pe piata din SUA . Acum Chrysler tine in viata Fiat, ce se va intampla cand si Chrysler va avea probleme ?

  • mihnea, vineri, 24.01.2014 13:42

    cand ci chrysler va avea probleme, o sa se inchida odata cu fiat. si o sa treaca pe dacia si americanii. Dodge Dart e un esec, partial justificat de faptul ca e primul chrysler/dodge in clasa respectiva, spre deosebire de GM, Ford, Toyota, etc care au traditie de zeci de ani in clasa respectiva. Marchionne este totusi de admirat ca manager, intrucat a reusit niste lucruri aproape imposibile. Un tip educat, inteligent, ambitios, rabdator si probabil destul de putin infatuat. Consider ca daca am avea o mana de manageri in sistemul de stat care sa semene cu el macar in proportie de 25 la suta am duce-o cu totii foarte bine in Romania. P.S. nu cred ca americanii sunt atat de idioti incat sa prefere sa piarda mii de locuri de munca mai degraba decat sa cumpere Fiat concernul Chrysler.

  • CLUBLANCIA.RO, vineri, 24.01.2014 13:45

    Hmm, Sergio Marchionne, magicianul ??? mi se pare ca este exagerat. e cel care si-a batut joc de lancia si alfa romeo...... daca te interesa numai fiat si chrysler, trebuia sa vinzi cele 2 marci de mai sus in asia si toata lumea era fericita. repet, e mult sub Carlos Ghosn si , posibil, si sub noul sef de la citroen ! sper sa ma "insel" :)

  • @ mihnea, vineri, 24.01.2014 14:05

    Pe piata auto din SUA concurenta dintre producatorii generalisti este mult mai mare decat in Europa iar in SUA spre deosebire de Europa ( unde VW Group cu 25 % cota de piata este foarte departe de urmaritori ) nu avem un lider detasat, distanta dintre liderul GM si Ford si Toyota fiind foarte mica . La fel si distanta dintre Chrysler si Honda, Hyundai-Kia si Nissan . Luati fiecare in parte, toti rivalii Chrysler sunt mai puternici atat financiar cat si ca imagine de marca . Succesul Chrysler din ultimii 3 ani s-a bazat exclusiv pe simpatia publicului american . Acum cand nu vor mai percepe Chrysler un constructor american ( in era Daimler, Chrysler era " german car company " ) ci unul italian, misiunea Chrysler va fi mult mai grea pentru ca va avea de infruntat mai degraba constructorii asiatici care sunt foarte puternici in SUA iar in clasamentele de fiabilitate stau infinit mai bine decat Chrysler .

  • LauCalin, vineri, 24.01.2014 14:25

    @clublancia.ro: Cred ca te inseli. E nevoie de timp si de rabdare pentru ca lucrurile incet, incet sa intre pe fagasul normal. Nu intamplator Fiat nu renunta la Alfa si Lancia. Cel mai important in acest moment este ca Fiat sa-si recupereze banii investiti in America. Vanzarile acolo au inceput sa creasca.

  • CLUBLANCIA.RO, vineri, 24.01.2014 14:38

    @LauCalin = SM are 10 ani la conducere, mai sta minim 3 :( a prezentat vreo 4 planuri de salvare alfa romeo, cateva de fiat, are acum alt plan fiat pe urmatorii ani si al cincilea plan pentru alfa romeo, care il prezinta in aprilie anul acesta. lancia intra in hibernare .......... cata rabdare sa mai am !!! =========== 1- lucra la niste modele pe baza FIAT 500 , cum face acum, dar cu 7-8 ani in urma 2 - scotea o platforma modulara, cum a facut PSA anul trecut 3 - "transforma" LANCIA in gama DS de la citroen 4 - cu banii dati pe chrysler, juma-juma cu un partener chinez, se realizau punctele 1-2-3 pana in 2010 !!! si acum erai pe PLUS.

  • LauCalin, vineri, 24.01.2014 17:12

    Eu nu cred ca SM nu stie ce se intampla cu Lancia sau cu Alfa Romeo. Iar ce a reusit pana acum cred ca demonstreaza ca este un om foate capabil. Sa nu uitam ca Fiat nu s-a imprumutat deloc pe timp de criza, desi acum 11 ani erau la un pas de dezastru si tot SM a readus pe linia de plutire vanzarile.. Si oricum nu cred ca PSA poate fi dat exemplu. Cu tot cu platforma lor modulara si cu vanzari mai bune ca Fiat de cativa ani sunt intr-un mare maro. Partenerialtul cu BMW mai e un pic si se termina, cu Ford nu mai ai vreo legatura, cu GM se pare ca se alege praful de acel contract... sau ma rog, este foarte diferit fata de acum un an. Deci nu au nici vanzari, nici aliati si incep sa se vanda la chinezi. Poate ca in acest moment cel mai bine pentru Lancia este sa ramana in "stand by", pentru ca ce s-a incercat pana acum nu prea a dat rezultate. Si oricum trebuie ca vanzarile din State sa fie puse la punct. Pentru ca sunt sanse mai mari ca acolo sa vanda mai bine Crysler, decat Fiat in Europa. Pe asta mizeaza in acest moment Fiat. Tot ce trebuie sa facem e sa asteptam. Ai sa vezi ca va veni si timpul Lanciei. Pentru ca, repet, daca celor de la Fiat li se rupea" (scuzati expresia) de Lancia, era poate prima miscare pe care o faceau in 2003 ca sa mai reduca din cheltuieli. Nu au facut-o nici atunci si vei vedea ca nu o vor face nici acum. Daca nu mai ai rabdare... urca-te in primul avion, intalneste-te cu oamenii lui SM, spune-le ca sunt niste prosti si repune tu "pe roti" marca Lancia. Este foarte usor sa analizezi si sa gasesti solutii din fata calculatorului sau televizorului.

  • CLUBLANCIA.RO, vineri, 24.01.2014 17:51

    @LauCalin = nu trebuie sa-i invat eu, eu doar spun ca nu e bine ce fac. uite la citroen, baietii un un super-plan pe 2014-2016, au un nou director de luna asta, e drept ca vine de la renault, si pser ca dnul CT va demonstra ca e mai bun decat fostul sau sef, CG. planul este prezentat de AUTO PLUS, dar vad ca baietii de la AM nu spun nimic de el..... HONDA are super-planuri, unul pe 2013-2016/2017 si al doilea pana in 2020. OPEL idem, pacat ca nu ramane chevrolet in europa pe mai departe. SKODA - idem etc..... nu este nici o rusine sa recunosti ca ai gresit, dar lasa pe altul daca nu esti in stare sa faci treaba buna. KIA a pus sef un european, de ce nu am face si nou invers, sa aducem un asiatic . HYUNDAI fac alt brand pentru SUA, fac aceleasi miscari ca si HONDA acum 40 de ani, numai ca baietii sar niste etape si pasii ii fac prea repede si sunt prea "lungi" si au deja probleme cu imaginea. vorba proverbului chinezesc - un drum de o mie de pasi incepe cu primul. Iar la fiat erau bani in 2003 gestionati prost, nu e greu sa faci reduceri de cheltuieli, daca iei un creion si o foaie de hartie. in fine..... cititi si voi pe alte site-uri straine cat de iubit este SM, eu sunt bland cu el....

  • LauCalin, vineri, 24.01.2014 18:05

    Sti care e deosebirea dintre companiile pe care le-ai enumerat tu si Fiat? Ca nici una din ele nu au cumparat o alta companie auto, adica nu au cheltuit din start peste 5 miliarde pe a treia mare companie auto din America (!). Sa fi sigur ca toate companiile auto isi cunossc extrem de bine situatia de "ograda" si sunt in stare sa-si faca planuri chiar si pe 10-20 de ani. Altfel nu rezista Fiat mai bine de 110 ani. Iti inteleg supararea pentru ca din cate vad esti fan Lancia, te apreciez pentru asta si iti dau dreptate, situatia actuala a marcii Lancia nu e deloc roza. Insa ai totusi rabdare. Va fi bine si pentru Lancia daca Fiat va fi un "stapan" sanatos.

  • dan_grc, vineri, 24.01.2014 18:30

    Calin, in privinta Alfei sper sa ai dreptate, dar in cazul Lanciei nu prea sunt mari sperante, Marchionne in persoana a anuntat la sfarsitul anului trecut ca Lancia va ramane doar cu Ypsilon si se va vinde doar in Italia, nu exista alte planuri, ce se poate intelege de aici? Eu inteleg ca va disparea in cativa ani.

  • Inexo-cuantic, vineri, 24.01.2014 18:46

    Am toata obiectivitatea sa o spun cu toate ca nu sunt fan, ca Alfa are o personalitate si o originalitata foarte progresiva fata de Lancia, si fata chiar si de alte marci non-italiene (exceptand cateva ) . Cel putin inovatiile tehnologice ale modelului Alfa 159 fac din ea o masina de clasa superioara, cu maxime performante de confort, dinamica si siguranta atat activa cat si pasiva. Insa cele mai neatinse raman doar caracterul si stilul sportiv traditional masinilor Alfa Romeo, precum si inconfundabilul temperament italian. Lucru la care cat mai multi competitori de origine germana fac rabat. Sa auzim numai de bine si succese !

  • LauCalin, vineri, 24.01.2014 22:27

    Dane, ideea este ca este foarte greu ca in acest moment pentru Fiat sa bage bani in Lancia pentru dezvoltarea unor modele noi si deosebite, cu personalitate puternica. Chestia asta in sine (exclusivitare, caracter unic, aparte) inseamna mai multi bani decat in mod normal. Este potential de dezvoltare pentru Lancia si Alfa, asta e clar, dar NU este momentul acum. In plus sa nu uitam ca Fiat este cam descoperit pe clasa compacta. La Bravo se cam simte "batranetea". La fel si in cazul lui Grande Punto. Pai astea doua sunt niste segmente care pot aduce mult mai multi bani decat Lancia. Ca sa nu mai spunem ca Fiat nu mai este prezent de cativa ani buni in clasa medie. Hai sa le luam incet, pe rand. Sau poate crezi ca ar fi mai bine sa se investeasca in Lancia mai putin (ca asa se poate acum), se lanseaza un model slab, vanzarile sunt mediocre si nu a avut nimeni nimic de castigat...

  • dan_grc, vineri, 24.01.2014 22:50

    Clasa mica si compacta pot aduce mult mai multi bani pt Fiat, problema este ca nu se anunta nimic nici aici, deocamdata n-am auzit de un urmas pt Punto, nici pt Bravo, se vor axa pe multe versiuni derivate din 500. Pt Europa strategia lui Marchionne este deficitara, o fi o lovitura de maestru c-a reusit sa achizitioneze Chrysler, dar e posibil sa fie sacrificate marci si modele europene pt asta, lucru din care va pierde Fiat in primul rand, iar in cazul Alfa este momentul acum pt investitii, nu peste 2-3 ani, ca de alti 3 ani cel putin tot se anunta relansarea marcii, Alfa are potential, ma tem ca Lancia nu prea mai are, de aceea va fi si lasata sa dispara, e greu sa-i fie gasit un loc in noul grup format.

  • Scrooge, vineri, 24.01.2014 22:56

    @LauCalin...Ma baiatule, daca taceai filozof ramaneai, scrii dupa ureche sa te afli in treaba. " A scapat o data de la falimet pe cei de la Fiat si implicit Alfa Romeo, Lancia si Ferrari (in 2003)," - degeaba scapi de faliment daca agonizezi in continuare la marginea tarmului si nu-ti gasesti locul pe piata Europeana. Iar Ferrari nu a fost in falimet niciodata. "a dus Fiat in State" - asa si ????, ia vezi au trecut vanzarile de genunchiul broastei ? Ca maine trec si eu sa-mi vand legumele acolo, dar mie ca ma intorc cu ele stricate " a crescut cota de piata a lui Fiat in Europa", - e nu zau, niciodata nu foat atat de proasta cota Fiatului in Europa. " a reusit sa faca in asa fel incat Fiat sa fie stapan pe Crysler" - dupa cum spune f bine cineva mai sus Chrysler a fost dama mai multor concerne care au fugit vazand cu ochii, acum a ajuns si Fiat sa se tina de gat cu ea, mai asteapta putin. Sa iei sigla Lanciei si sa o pui pe modele consacrate (americane chiar) Chrysler e intelepcine curata :)) La fel ca si in cazul Chevrolet europenii nu prea au muscat momeala, desi masinile erau destul de ok. "Sa fi facut din Lancia un super constructor ar fi insemnat probabil ca Ferrari sa ajunga o gluma" - Lancia a mai fost un super-constructor (vezi modele ca Fulvia..etc.) si nu s-a suprapus deloc cu Ferrari, chiar nu a avut nici o treaba. In cel mai rau in conditiile de globalizare de azi caz s-ar fi suprapus cu Maseratti, aici da poate chiar ar fi fost o problema, dar un adevarat manager cu il cataloghezi tu ar fi rezolvat-o. Las-o mai moale cu atentionarile ca "macane", ai habar de niste chestii dar doar atat, nu esti in stare sa le cuplezi inte ele. Si iti scriu cele de mai sus din postura unui mic fan Fiat.

  • mip, sâmbătă, 25.01.2014 01:04

    hm ... am mai scris pe-aci ca nu-s de acord ca macaronarii sa ii ia pe americani ... acum sa ne referim la articol ... sm ... e un om deosebit ... e clar, are ceva in capatina aia chelioasa a lui, nu degeaba a ajuns in virful atitor companii ! nu voi face comparatii intre el si ceilalti reprezentanti de prin ind. auto .... personal nu am nimic impotriva lui ... asa ca manager sau ce-o mai fi .... cel mai mult ma deranjeaza preluarea asta suspecta a chrysler-ului !!! cum e posibil ca o firma ce e pe pierderi sa cheltuie atitia bani pt a prelua alta firma ? dpmdv, banii cu care s-a facut achizitia sint "murdari" !!! ia priviti ce scrie in articol : "" italianul rămâne un bun negociator, o parte din aceşti bani vin tot din vistieria Chrysler, sub formă de împrumut "" pai cum pana mea de vultur argintiu tu cumperi ceva cu banii aluia de-i iei "placinta"? de ce sindicatul american a vindut ? tu sti ca cel ce vrea sa-ti cumpere produsul - actiunile - nu are bani si ii vinzi totusi produsul tau !!! ??? ce credibilitate poate avea cumparatorul in fata vinzatorului ? au fost niste minarii de proportii ... se va vedea in viitorul nu prea indepartat cum sm si inca vreo citiva "artizani" de-ai sai vor umbla prin tribunale si puscarii, ani si ani si ani de nu vor avea hazna de "afacerea debutului de secol" ... si sa vedeti atunci cum vor curge "laudele" la adresa lor !!! cei care acum ii declara "vizionari" vor fi cei ce-i vor mizgali cu noroi cel mai mult !!! de unde si cum a scos fiat miliardele alea de dolari, cind ei aveau pierderi de 6 mld ? nu e corect/clar ce s-a intimplat ... pt asta-s contra aliantei asteia ... oricum ... nu vad cu ochi buni viitorul aliantei ... chrysler nu va putea tine in spate prea mult timp fiat-ul ... va trebui sa fie si ei -fiat- pe "0" daca nu pe "+" ... majoritatea platformelor chrysler sint destul de vechi, de pe vremea mb-ului .... daca nu au mers prea bine cu mb cum vor putea merge cu fiat ? ... ramine de vazut ce va mai fi ... repet din nou ... pacat de chryslerl ! nu ma deranjeaza asa tare pe miinile cui a incaput, ci modul fraudulos in care s-a facut asta ! drumuri bune tuturor !

  • CLUBLANCIA.RO, sâmbătă, 25.01.2014 10:24

    Multumim baieti pentru suport! interesant ce spune dnul @mip , eu pot continua ideea lui si sa spun, ca tot e week-end azi si e voie sa facem glume, mi se pare ca SM e "spion" american :) va veni timpul cadn SM va vizita Italia, vad ca sta mai mult prin ate state, si in loc de rosii/oua, sa nu primeasca alceva :) fiat - vor scoate 5 modele in urmatorii 2 ani, mai mult ca sigur, bazate pe panda si 500 - maserati - merge bine asa, acum - alfa romeo - prezinta in aprilie al 4-5-lea plan de reorganizare, modele noi, sigur o parte din ele pe baza lui 500 ( vezi, de asta le trebuia o platforma modulara ) - lancia - ramane cu ypsilon 2-3 ani, posibil sa aiba un plan cu ei dupa 2016-2018 - nu vreti sa stii cat este de urat SM de fanii adevarati lancia, nu numai cei din italia - chrysler/jeep - ce modele de la ei poti lua si sa pui sigla FIAT/ALFA ROMEO/LANCIA - poate pe noul 200, viitorul 300, pe un model jeep, - dodge dart = fiat viaggio - model intersant, vad ca ataca china cu el - http://www.chinacartimes.com/tag/fiat-viaggio/ , sa zicem ca-l aduc anul asta in europa si? ....

  • schumi, sâmbătă, 25.01.2014 10:29

    Abia acum putem vorbi de revenirea Alfa. Sunt convis ca nici Lancia nu v-a fi abandonata.

  • LauCalin, sâmbătă, 25.01.2014 11:01

    @scoorage, ce spui tu nu este neaparat gresit. Trebuie sa recunosc. Dar eu cred ca exagerezi intr-un fel. - agonizarea celor de la Fiat s-a facut si dupa ce au iesit din criza din 2003. E drept ca Stilo si Croma au fost un esec, noroc cu Panda. Si e cam greu sa faci fata cu un singur model. Am sa spun mai jos concret de ce. -Fiat in State nu vinde extraordinar. Dar pentru Fiat important este ca vanzarile Crysler au inceput sa creasca. Iar in general piata din State are un mai mare potential de cumparare fara de Europa. De-asta am spus ca acum Fiat mizeaza f mult pe Crysler si de-asta si-au dorit toate actiunile. -da, cota de piata a crescut fata de acum 4-5 ani cand era criza. PSA a scazut, Renault si-a modificat strategia (cu tot cu vanzarile Dacia), Opel era sa fie vandut de GM... singurii care au scapat ieftin au fost Ford si VW, care culmea, chiar se lauda cu vanzari bune. Anul trecut Fiat anunta ca mareste productia lui 500L la uzinele din Serbia ca sa faca fata cererii. Panda se vinde ok, iar 500 sta la baza mai multor modele din cadrul grupului si are vanzari bunicele si el. Cred ca mai bune ca Opel Adam de exemplu, care e mai nou pe piata. -am spus mai sus de ce Fiat a vrut sa puna mana pe Crysler. Ah, si daca pana acum a fost debandada, hai sa nu-i bagam pe toti in aceiasi oala. Poate ca Fiat va face din Crysler, dintr-o "dama de lux", o "fata de casa". :) -a fost Fulvia o super masina, insa au trecut vreo 50 de ani de atunci si muuuulte s-au schimbat. Piata era alta, concurenta era alta... defapt industria auto si lumea in general era alta. Ah, si Ferrari a fost la un pas de faliment, vrand sa-i cumpere Ford. E drept ca nu a fost chiar atat de curand. Dar repet, cand stapanului nu ii este bine nu are cum sa-i fie bine subalternului. Uite cazul simplu la Opel: cum a avut probleme GM, a vrut sa scape de Opel. Dar lasa, noroc ca exista chinezi cu bani. :))

  • inexorabil, sâmbătă, 25.01.2014 17:02

    @ClubLancia.ro, îmi dau seama că eşti un iubitor autentic de Lancia, o marcă REVOLUŢIONARĂ a istoriei auto, valoroasă şi rebelă pe deasupra. Dar te rog să înţelegi că nu doar Marchionne poate fi învinuit pentru eşecul lamentabil al Lanciei. Cu siguranţă cunoşti evoluţia ei în timp. Eu susţin cu fermitate că declinul a început odată cu apariţia celei de-a doua generaţii a modelului fabulos Delta, care, în mod stupefiant, se deosebea chiar radical de seria anterioară, plus că nici motoarele nu mai erau aceleaşi! Brusc, imprevizibil şi inexplicabil, dintr-o amazoană răpitoare estetic, greu de controlat şi extaziantă la condus, Delta s-a pomenit că devine o casnică ştearsă, insipidă, lentă, dacă nu pocită! De la regina încoronată a raliului mondial, care se putea urca pe pereţi (S4...), Delta a naufragiat într-o rablă de zi cu zi, fără sare şi piper, ba chiar o ciudăţenie cu un spate oribil, iar "motoarele universale" Fiat Group i-au imprimat nu MultiAir, ci MultiFail. Deci SM ar putea invoca o moştenire care, în clipa înscăunării sale, era deja dezastruoasă, ceea ce n-ar fi însă o scuză credibilă sau o circumstanţă atenuantă, deoarece ar fi trebuit să priceapă sensul axiomei "La noblesse oblige", adică să se fi străduit să redea Lanciei statutul, puterea şi strălucirea de altădată (dovadă că Delta HF Integrale a însemnat etalonul motorsportului este preţul său actual; dacă poartă inscripţia definitorie şi celebră "Martini Racing", se vinde cu 200.000-250.000 €, ceea ce mi se pare perfect justificat!). Din cauza unei asemenea indolenţe, care l-a discreditat în ochii fanilor [păi da, n-are bani pentru renaşterea Lanciei, dar are pentru a înhăţa tot patrimoniul lui Chrysler Group, care, oricum, n-ar fi pierit fără intervenţia lui Fiat, fiind realmente "too big (name) to fail" !], pălesc toate studiile, referinţele şi abilităţile lui de lider înnăscut! Însă mai grav pentru dânsul va fi faptul superprobabil că nu-l va ierta...istoria.

  • AndreiRN, duminică, 26.01.2014 07:18

    Deci avem un individ hibrid intre italian si arab, educat in Canada/SUA care a preluat un Fiat falimentar si ub Chrisler tot falimentar. Pana acuma totul e perfect. Europa are nevoie de ceva Chrisler sub marka Lancia/Alfa si toti or sa fie bucurosi.