Oficial: Fiat a cumparat uzina sarba de la Zastava
Constructorul italian de automobile, FIAT, a cumparat uzina Zastava din Serbia. Fiat va produce doua modele la noua fabrica.
Preluarea uzinei Zastava de catre grupul Fiat va fi finalizata la sfarsitul acestei luni. Italienii au cumparat cu 700 milioane de euro 70% din compania Zastava, restul de 30% fiind pastrate de guvernul sarb. Zastava comercializa cu cativa ani in urma, autovehicule marca Yugo. Afacerea include fabrica Zastava din Kragujerac, care producea vechea generatie Fiat Punto sub licenta, cu denumirea de Zastava 10.
Doua modele Fiat vor fi fabricate la noua uzina, Fiat Topolino si inca un model, neanuntat inca.
Topolino va fi produs in 200.000 exemplare anual in timp ce modelul aflat inca sub anonimat va fi asamblat in 300.000 de unitati anual. Pentru a atinge aceste cifre de productie, uzina va fi modernizata de guvernul sarb si Fiat, fiecare angajandu-se sa investeasca 100 milioane de euro.
Productia lui Topolino va incepe in anul 2009, urmata de cea a modelului necunoscut inca, la jumatatea lui 2010. Fiat intentioneaza sa mai achizitioneze o fabrica pentru productia de automobile utilitare, probabil fabricantul auto spaniol Santana.
Via | Channel4