OFICIAL: Kia EV6 are o autonomie de până la 528 de kilometri, omologată în ciclul WLTP
Noua Kia EV6 a primit recent omologarea WLTP pentru versiunea echipată cu bateria de 77.4 kWh și roți motrice spate. Varianta cu tracțiune integrală și același acumulator poate parcurge până la 506 kilometri, în ciclul WLTP.
Constructorul asiatic de automobile a publicat primele imagini cu noul crossover electric, EV6, la mijlocul lunii martie. În primele 24 de ore de la deschiderea listelor pentru clienți, EV6 a înregistrat 21.000 de rezervări în Coreea de Sud.
În Europa, Kia primise până la începutul lunii mai 7.300 de rezervări în Europa.
Recent, compania producătoare a publicat un material care scoate în evidență câteva dintre atuurile noului EV6, inclusiv autonomia (omologată în ciclul WLTP) pentru versiunea echipată cu bateria de 77.4 kWh.
Așadar, varianta Long Range cu roți motrice spate poate parcurge până la 528 de kilometri cu o singură încărcare și are un consum omologat de 16.5 kWh/100 de kilometri.
În ceea ce privește varianta cu tracțiune integrală, autonomia este în cazul ei de 506 kilometri și 17.2 kWh/100 km consum.
Atunci când vine vorba de încărcare, repriza 10% - 80% durează 18 minute la o priză cu încărcare rapidă (800V). Pentru o autonomie de 100 de kilometri trebuie să aștepti 4.5 minute.
Acumulatorul poate fi încărcat și la stații de 400V, dar Kia nu a publicat încă timpii de încărcare.
Kia a pus accentul și pe spațiul interior generos, dat de platforma E-GMP și de ampatamentul care măsoară 2.9 metri. Pasagerii din față au 1.078 milimetri spațiu pentru picioare, iar în dreptul pasagerilor din spate sunt trecut 990 de milimetri.
Livrările noii Kia EV6 sunt programate pentru ultimul trimestru al acestui an.
via Kia
-
ACE - Craiova, luni, 26.07.2021 13:26
Interesant, in ceea ce priveste versatilitatea modelului KIA EV6: 1. varianta de baza are o garda la sol de 16,2 cm 2. varianta cu suspensie adaptiva (3,6``) poate atinge o valoare a garzii la sol de 25,4 cm Vezi: https://www.brandonkia.com/2022-kia-ev6.htm
-
Edikkk, luni, 26.07.2021 15:04
Încarcă 20 km range pe minut, deci 100 km la 5 minute sau 300 km la sfert de oră Deci cam poţi să baţi toată România cu pauză la fiecare 300 km. Vor fi construite şi staţiile în timp.
-
Anonim, luni, 26.07.2021 15:16
Da mare sfaraiala am facut 690 de km pe tot felul de drumuri urcat la munte drum forestier peste 60 km, autostrada 350 de km, restul DN -uri pe drum viarajat cu diferente mari de altitudine , m-am intors acasa si mai aveam autonomie de 220 de km . 0 alimentari la o petarda electrica perdeam timpul cel putin de 2 ori sa incarc asta daca aveam unde in zona Arieseni . Mai vedem peste 10 ani ce o fi pana atunci las pe altii pe post de cobai
-
Gheorghe, luni, 26.07.2021 16:13
Batalia fraticida Kia EV 6 versus Hyundai Ioniq 5 este una care seamana aproape leit cu cea din cadrul grupului Volkswagen: Enyaq, ID.4 , Q4 e-tron: - motorizari si baterii (aproape) identice, cu mici variatiuni privind portbagajul, garda la sol sau dotarile interioare. Clientii isi aleg exact ceea ce-si doresc - e drept dupa posibilitatile financiare ale fiecaruia.
-
adig01, luni, 26.07.2021 22:28
@Edikk nicio elecrica nu incarca conform calculelor tale: liniar. Mai mult de 400km nu poti face. Observ diferenta f mare intre ce declara la electrice si ciclul WLTP la cele termice. Multa pacaleala la electrice - probabil mers cu 50km/h max. La 130km/h - mers pe autostrada - cred ca faci mai putin de jumate decat declara. Am vazut f multe electrice pe A2 cum se taraie pe banda 1.
-
Edikkk, luni, 26.07.2021 23:28
@Anonim - asta în timp ce ai ţinut post, ai făcut pişu în sticla de plastic, dar ai avut şi constipaţie. Ce "reușită".
-
Edikkk, luni, 26.07.2021 23:32
@adig01 baţi câmpii... scrie clar încărcarea între 10% şi 80%, care este o secţiune unde încărcarea este liniară. Această diferenţă 80-10 deci avem 70% din 528 km maximi (reali, la 100 km/h) şi înseamnă 369 km Hai să zicem, pentru capsomani rotunjim nu la 350 dar la 300. Eiii 300 îi faci sigur, iarna.
-
^^^, marţi, 27.07.2021 07:34
Acum tu crezi tot ce scrie, nu? Esti victima perfecta a propagandei de orice fel. Ce mila ne e de tine. Nu e nici kia asta diferita de alte electroace, ca nu au descoperit o noua baterie sau mai stiu eu ce. Daca te iei dupa ce spun se incarca mai repede ca Tesla. Hm. In final cee ce se stie cu siguranta e ca tot trebuie sa stai cu orele la incarcat. Restul e marketing pentru naivi si tot felul de creduli care cred inca in Mos Craciun.
-
pai da, marţi, 27.07.2021 11:08
@Autor WLTP: Worldwide Harmonised Light Vehicle Test Procedure WLTC: Worldwide harmonized Light vehicles Test Cycles Corectati va rog " în ciclul WLTP" cu " în ciclul WLTC".
-
Lucian, marţi, 27.07.2021 11:50
Peugeot scrie pe site cu litere normale, nu minuscule cu * la subsol, ca la 130km/h autonomia masinii este la jumatate fata de estimarea WLTP. Alti producatori au pitit si autonomia oficiala WLTP pe site...
-
Edikkk, marţi, 27.07.2021 12:04
@Lucian Ia tu orice benzinară şi zimi cât consumă la 100 km/h şi cât consumă la 130 km/h !!! Dealtfel majoritatea benzinarelor sunt cu cutie de viteze cu pragurile făcute "ieftin" , adică are consum decent până spre 90 km/h apoi consumul creşte accelerat !! Dacă îţi mănâncă un 5 litri la 100 km, la 90 km/h la 130 km/h îţi va mânca şi 8-9 litri de benzină. Deci hai să nu luăm maşinile termice de sfinte, pentru că la maşinile termice SE MINTE MULT MAI MULT decât la maşinile electrice !! Dealtfel maşinile EQx de la Mercedes chiar încarcă liniar pentru că marimea disponibilă a bateriei este mai mică decât mărimea efectivă. Apoi cu EQx la condus mediu, cu clima ok, chiar au ajuns la range declarat oficial, ceea ce cu TERMICELE NU s-a întâmplat niciodată, nici măcar la viteze de drumuri oraş - afară normale (fără autostradă!) !! Deci despre ce vorbim ?
-
Lucian, marţi, 27.07.2021 12:59
Nu facusem comparatie electrice - combustie interna. Dar ar trebui stiut ca la 130km/h autonomia este la jumate din estimarea WLTP. Si intr-adevar si la masinile cu combustie interna, consumul in afara orasului este dat pe la 90km/h. Parca la 130km/h nu se chiar dubleaza, dar e cam pe acolo...
-
raz, marţi, 27.07.2021 14:06
daca masina asta reuseste sa faca 300km reali in regim de autostrada (Germania), trafic normal si nu mers de TIR, 100-110, eu o cumpar maine.
-
Edikkk, marţi, 27.07.2021 15:00
dle Lucian, repet 1) maşinile termice nu au respectat consumul oficial NICI MĂCAR la viteze "oficiale" ! Dar niciodată ! Aceste consumuri se traduc în range km. 2) de unde pretenţia ca cele electrice, care oricum cele electrice RESPECTĂ range la viteze "oficiale" ceea ce termicele NU au făcut niciodată, să respecte şi la nivel de autostradă ??? Apoi chiar şi benzinarele le cresc consumul dublu! între 90 şi 130 km/h Doar să fie un 2 litri aspirat benzină cu cutie de 6 viteze (rapoarte mai exact) ca să stai la o creştere de doar 35-40% consum benzină. Adică zeci de ani de zile am fost minţiţi în faţă de termice şi când vin electricele şi cu norme de calcul mai stricte, pac, tot de electrice ne luăm. Hai las-o.... oricum nu range contează aşa mult, nu viteza de încărcare (care deja este rezolvată - pentru anumite maşini şi anumite chargere) ci preţul. Iar preţul va scade, pentru că uite, măcar Tesla inovează şi vrea să facă din maşina de 25.000$
-
Edikkk, marţi, 27.07.2021 15:12
Măi raz nu ştiu ce visezi tu..... toţi românii descreieraţi visează vitezele de Germania ! Dar ditamai continentele ecomice, care au viteza maximă de (da, pe autostradă) : 110 km/h: - SUA, UK! , Norvegia! - Canada, - Australia, - Noua zeelandă - Kazahstan - Uzbekistan - Turkmenistan 120 km/h: - China - India, Pakistan, Iran, Turcia - Brazilia - 26 de state - Mexic - 31 de state apoi vine Europa cu Rusia cu 130 km/h. Deci cam tot globul este la 110 km/h, noi europenii mai nebunatici cu 130 dar tu vrei viteze de Germania. Nu e de mirare aşa tona de accidente cu mulţi morţi sau daune de accident, la noi. Asta e problema lui, viteze de Germania. Cumpăraţi Tesla S plaid şi ai şi viteză şi range.
-
raz, marţi, 27.07.2021 16:08
Edikk, eu nu te-am jignit in niciun fel. Din fericire nu visez ptr ca de mai bine de 10 ani aici traiesc. Te las pe tine insa sa aberezi si sa visezi in continuare. Ca o recomandare, te rog nu trata toti cei care comenteaza pe forum la fel.
-
Edikkk, marţi, 27.07.2021 18:32
Dle raz, ok, sunteţi din vina "anturajului" dar hai să o spunem pe cea corectă!!! Germania oricât de verde se dă are DOUĂ MARI GREŞELI IPOCRITE : 1)- autostrăzile fără limită de viteză de zeci de ani de zile, piaţa auto cea mai mare din Europa, se traduce ÎN CELE MAI MARI NOXE ŞI CO2 ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ DIN EUROPA, şi imediat după Emirate, Qatar, ca emisii cap locuitor din gaz metan şi petrol 2)- nord stream 1 şi nord stream 2 de la ruşi, unde consumă capacități enorme de gaze, ca să pompeze bani, la prietenii lor ruşi Dar au închis o parte mare din centralele nucleare !! Degeaba tu Germania închizi centrale nucleare FĂRĂ MOTIV (pretextul Fukushima nu are nicio legătură cu Germania! Fukushima fiind pe cercul de foc, unicul unde poţi avea cutremure de gradul 9 şi doar acolo poţi avea tzunami aşa de înalte!) De unde tzunami în Marea Nordului şi Marea Baltică ??? Şi degeaba închizi tu Germania, când eşti înconjurată ca ţară de alte ţări care au centrale nucleare! Franţa , Belgia, Cehia, Slovacia, Polonia! Aşa că, urăsc germanii ipocriţi, care se dau verzi dar tot ei dau cu bâta în baltă şi cel mai rău că sunt miezul negru cu vitezomania - efect exportat peste tot în Estul Europei - maşini germane diesel unde să apeşi pedala la peste 180 km/h Estul rămâne şi el cu poluarea, dar mult mai mult cu morţii.
-
Raz, marţi, 27.07.2021 18:47
Domnule Edikkkkkkkk, Nu stiu ce legatura are comentariul tau vis a vis de ce am spus eu cu restul? Poate nu m-ai inteles, asa ca repet: autonomia unei electrice, indiferent care ar fi ea, pe Autobahn scade drastic daca se merge cu peste 110–120, si iti spun asta din experienta proprie ca si posesor de masina electrica! Restul, inclusiv ce spui tu, este cancan
-
Edikkk, marţi, 27.07.2021 18:55
Dle raz, vorbim în paralel :))) Ok, autonomia unei maşini electrice scade drastic la viteze fără număr pe autostrada aia de Germania. Dar exact acelaşi lucru se întâmplă şi cu maşina termică. Până la urmă peste o anumită viteză, componenta rezistenței aerului la înaintare devine preponderent majoritară şi deci mare parte din energie se consumă din acest motiv. Fizică. Dar acum, dvs recunoaşteţi ipocrizia poporului german? Cel mai mare poluator auto pe cap de locuitor din istorie ? Verzi dar hai să oprim centrale nucleare dar hai să ardem gazu nord stream 2? Sau tot superior şi fără să raţionați ziceţi - cancan??? Aştept răspuns CLAR.
-
Raz, marţi, 27.07.2021 19:04
Sorry dar esti off topic. Nu am sustinut ca nu la fel se intampla si motoarele termice, dar din pacate la electrice scade aproape exponential. Matematica !
-
Edikkk, marţi, 27.07.2021 19:14
Ok, vă dau dreptate în integralitate. Dvs trăiţi acolo, conduceţi chiar o electrică acolo şi deci aveţi realitatea . Şi a cifrelor.
-
Edikkk, marţi, 27.07.2021 19:15
Să sperăm că problema această extremă va fi rezolvată cu noile baterii Tesla. Şi poate în viitor cu cele solid state. Cine ştie.
-
Nemo, miercuri, 28.07.2021 05:27
@Edik… Ma ficior, consumul la electrice dupa 120 km/h creste mult mai mult decit la ice’uri !!! Am cetit aci la mine in sat in Canada ca s’au facut teste de catre cronicari auto si au constatat ca ModelS vs Taycan, pe autostrada la 125 km/h e capabil sa faca doar vreo 15-20 de km in plus fata de Taycan !!! In conditiile in care autonomia medie declarata de cei doi constructori e la o diferenta de vreo 250 de km in favoarea Tesla !!! Personal nu am electrica, dar cu motor v6 de 3.300 cmc pe benzina, masina suv, hyundai santa fe, incarcata cu 4 persoane, bagaje, portbagaj pe capota si am facut acu doi ani drum de 1200 km intr’o zi. Am venit din Nova Scotia pina in Montreal. Din cei 1200 km cam 500 i’am facut cu vit cuprinse intre 135-150 km/h. Cit crezi ca a consumat ? Pai iti spun ca nu s’a dublat consumul cum sustii tu !!! Daca vara imi ia in medie 10 L/100 km, acu a luat 14 L/100 km, adica 40% in plus, nu 100% cum zici !!! Am si Elantra Touring cu motor de 2.000 cmc si nici cu aia nu am ajuns sa dublez consumul. Ce zici tu sa poate sa fie consum spre dublu la motoare f mici, gen 3 cilindri pe masina de 1 tona si aia incarcata !!! Desi nu’s chiar convins … Te rog sa fi mai cu bagare de sama ! Cel mai mare inamic al masinilor electrice e vit mare !!! La asta adaugi climatizarea/incalzirea si ai “dres’o” !!! Nu’s contra electrice, dar nici fanatic pro nu’s … astept sa vad cum evolueaza situatia. Drumuri bune sa ai !
-
Average driver, miercuri, 28.07.2021 07:38
Golful meu de 150CP 2 litri consuma in jur de 6 litri la suta mergand cu 130km/h pe autostrada. Pe DN 4-5 litri, depinde cum merg, mai linistit sau mai agresiv. 7-8 in oras la fel. N-am probleme cu incarcarea. Alimentez la Giurgiu si apoi talpa pana in Halkidiki nu mai am treaba, merg cat e posibil de tare. Acolo mai alimentez inca o data pentru drumuri locale si apoi inca o data la plecare de imi ajunge pana la Sibiu unde stau. Fara stress, fara calcule, fara aplicatii, simplu si elegant. Cand o sa pot face asa ceva cu electrica imi iau cu conditia sa nu fie mai scumpa.
-
Nelu, luni, 11.04.2022 22:26
Un ID4 consuma 25 KW la 100 km cu o viteză de 120 km/h
Citeste si
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | vineri, 15 noiembriePrimele imagini cu viitorul GT electric Jaguar: autonomie de circa 700 kmConstructorul britanic de automobile a publicat primele imagini cu viitorul său GT cu zero emisii. Conceptul ar urma să debuteze la începutul lunii decembrie, iar modelul de serie va fi prezentat în 2025. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | vineri, 8 noiembrieNoul Mercedes-Benz CLA electric stabilește un nou record: peste 3700 km parcurși în 24 de oreNoua generație Mercedes-Benz CLA a stabilit un nou record pentru mașinile electrice. Un prototip al viitorului model de serie a reușit să parcurgă peste 3700 de kilometri în doar o singură zi. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | joi, 31 octombrieSuzuki: primul model electric va fi dezvoltat împreună cu ToyotaPrimul model electric Suzuki va fi dezvoltat împreună cu Toyota, au dezvăluit oficial cele două mărci japoneze. Viitorul model va fi lansat în 2025, iar producția va avea loc în India. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | miercuri, 30 octombrieViitoarele modele electrice Porsche ar putea primi și motorizări termicePorsche nu vrea să renunțe la motoarele termice nici în deceniul următor. Constructorul german a dezvăluit că chiar și modelele concepute pentru a fi exclusiv electrice ar putea primi motorizări termice în viitor. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | luni, 28 octombrieChinezii de la CATL prezintă o baterie pentru mașinile hibride PHEV: autonomie electrică de 400 kmCompania chineză CATL, cel mai mare producător de baterii de mașini electrice din lume, a prezentat o nouă baterie pentru mașinile hibride plug-in. Aceasta are în compoziție litiu și sodiu și promite să ofere o autonomie electrică de 400 de kilometri. Citeste tot
nice. acum ramane doar sa gasim statiile de incarcare de 800V :)