OFICIAL: Motoare BMW pentru viitoarele modele Fisker

Publicat vineri, 02.09.2011 13:08 de Mircea Meșter

Germanii de la BMW şi americanii de la Fisker au ajuns la un acord de colaborare în ceea ce priveşte împrumutul motoarelor pentru viitoarele modele ale mărcii de peste Ocean.

Fisker şi BMW au anunţat oficial că au ajuns la un acord de colaborare în ceea ce priveşte împrumutul unor motoare pe benzină. Evident, Fisker vor fi cei care vor beneficia de acest acord, compania americană urmând să primească şi să utilizeze pe modelele proprii unităţile dezvoltate de marca bavareză.

Colaborarea dintre cele două părţi va începe în 2013, BMW angajându-se să furnizeze până la 100.000 de motoare cu patru cilindri în fiecare an pentru viitoarele modele hibride ale mărcii lui Henrik Fisker.

Conform informaţiilor existente în acest moment, primul model Fisker care va avea sub capotă un motor BMW va fi un sedan de segment mediu care va apărea în 2013 şi care astăzi este cunoscut sub numele de cod Project Nina. Acesta va fi un hibrid, la fel cum este Karma, modelul actual dezvoltat de Fisker, dar va avea un preţ de circa 50.000 de euro, jumătate din preţul actual al lui Fisker Karma.

"Motoarele BMW au reprezentat o alegere normală pentru noi, deoarece marca bavareză este foarte cunoscută pentru faptul că produce cele mai bune şi mai eficiente motoare pe benzină din lume", a declarat Henrik Fisker, preşedintele companiei fondate de el, la semnarea acordului dintre cele două părţi.

via | Fisker

  • BMW-M, sâmbătă, 03.09.2011 07:11
    @ fanii suedezi

    Vedeți pana si Fisker va zice ca BMW produce cele mai bune motoare din lume !!! Eu știam de mult BMW e BMW e sublim!!!

  • BMW-M, sâmbătă, 03.09.2011 23:53
    @Suedejii

    Germany ist das beste!!! BMW POWER Nr.1 BMW a umilit toți producătorii din lume nici Toyota si nici VAG Grup cele mai mari companii auto din lume nu au luat atitea mentiuni la motoare !!! Asta îl mentine pe BMW liderul Premium Mondial eficiența , agresivitatea , puterea si Performanta !

  • BMW-M, duminică, 04.09.2011 09:51
    Minus de la prietenii nordici

    Laucalin , te rog aduna amicii tai din sweden si apucativa de dat minusuri ;))), chiar as vrea sa vad câți nebuni o sa se găsească :))

  • kumite, duminică, 04.09.2011 10:14
    Prietene!

    Daca vrei respect,respecta-i si tu pe altii.Nu-i nimeni obligat sa cada in cur de placere cand e vorba despre BMW.Ce-i al lor,este al lor.Ce-i altau,este al tau.Las-o asa si nu mai cauta motive de cearta pe aici.Nu mai incerca sa ne convingi(pe cei care nu au aceeasi parere cu tine)ca suntem afoni.Si eu conduc un BMW aproape zilnic.Mai conduc si o Honda Accord.Am condus ani buni un nissanV6 engine.Si toate au fost ok ,si toate sunt ok.Tu esti fanatic,pacat de tineretile tale.Prietenei tale ,tot despre Bmw ii povesti?Get a life,boy!

  • Vasilica, luni, 05.09.2011 13:59
    Este adevarat oare?

    Daca nu era Peugeot nu erau BMW unde sunt acum. Mai mult de Logan nu reuseau sa faca!Vedeti coajele de BG care merg pe soselele patriei.........