OFICIAL: Toyota Hilux electric va intra în producție în 2025
Un oficial al mărcii japoneze a confirmat că versiunea electrică a camionetei Hilux va intra în producție începând din 2025. Noua versiune cu zero emisii a lui Hilux va fi produsă în Thailanda.
În urmă cu 2 ani, Toyota a dezvăluit prototipul Hilux Revo BEV, un prototip electric al camionetei japoneze. Acest prototip va fi transformat în model de serie, deoarece viitoarea versiune electrică a lui Hilux va intra oficial în producție la finalul lui 2025.
Informația a fost confirmată de către un oficial al mărcii nipone pentru publicația Reuters. Viitorul Hilux electric va fi produs în Thailanda. Tot în aceeași țară va fi produs și rivalul direct al lui Hilux electric, mai exact, Isuzu D-Max electric. Pentru moment, Toyota dorește să exporte noua versiune electrică a camionetei sale și pe alte piețe din lume, însă nu se știe dacă va ajunge și în Europa.
Toyota nu a dezvăluit nicio informație tehnică despre noul model. În schimb, prototipul prezentat în 2022 promitea o autonomie de circa 200 de kilometri. Este de așteptat ca versiunea de serie să aibă, totuși, o autonomie mai mare.
via Reuters
200 de km goala? Incarcata 50 de km