Oficialii Mini: ”Nu vom lansa prea multe modele noi în perioada următoare”
În timp ce BMW dezvoltă un model nou după altul, cei de la Mini pun frână la prezentarea modelelor noi pentru a evita supărarea clienţilor existenţi şi viitori prin expunerea exagerată a mărcii.
Gert Hildebrand, unul dintre cei doi designeri ai mărcii Mini, a declarat că marca din Oxford are multe de arătat, dar că el şi cu colegii săi vor tempera ritmul de debut al noilor apariţii. Deşi la prima vedere vinovatul ar fi o cauză economică, cei de la Mini spun că debutul noilor modele este întârziat pentru a nu supăra publicul, motivând că au prezentat trei modele noi în gamă în mai puţin de zece ani. Aparent, cei de la Mini se tem de o evoluţie meteorică a mărcii prin extinderea gamei, deşi Countryman este rezervat complet până în aprilie 2011.
Adrian van Hooydonk, designerul şef al Grupului BMW, a declarat că sunt multe idei pentru Mini, dar că marca este sensibilă şi că trebuie prezentate cu atenţie. Aşadar, cele trei scutere electrice prezentate la Salonul Auto de la Paris din acest an ar putea fi caracterizate ca fiind un semn de curaj din partea mărcii Mini. Spre deosebire de anii trecuţi, cei de la Mini au început să aibă rivali serioşi în segment, dar lupta pentru supremaţia vânzărilor este încă în buzunarul celor de la Mini.
Oficialii Mini vor prezenta un nou concept la Salonul Auto de la Geneva din 2011, care va prefigura viitorul model mic de la Mini. Respectivul model mic ar fi încadrat între scuterele respective şi hatchback-ul Mini Cooper. Noile modele Mini Coupe şi Mini Roadster vor debuta în 2011, iar cea de-a treia generaţie a lui Mini Cooper a intrat în stadiul de proiect.
Viitoarele modele Mini vor fi "cele mai mici din segment, premium şi personalizabile", spune Adrian van Hooydonk. Designerul şef al Grupului BMW a declarat că a deţinut şi el un Mini original şi cunoaşte foarte bine rădăcinile mărcii. Din declaraţiile acestuia, putem trage concluzia că van Hooydonk încearcă să liniştească fanaticii mărcii şi să promită totuşi câteva modele noi în viitor.
Via | Autocar