Opel Mokka X va primi o versiune electrică în 2020: autonomia ar putea ajunge la circa 450 de kilometri
Mokka X va deveni primul SUV din gama Opel care va fi disponibil într-o variantă 100% electrică. Modelul ar urma să fie lansat în 2020, iar voci apropiate companiei spun că autonomia va ajunge la circa 450 de kilometri.
Planurile Opel vizează electrificarea tuturor modelelor din gamă până în 2024. Ofensiva constructorul din Russelsheim începe anul viitor, nemții urmând să prezinte noul eCorsa, o variantă 100% electrică a lui Mokka X și o versiune plug-in hybrid a lui Grandland X.
Primul model electric pe care nemții îl vor aduce în fața publicului ar urma să fie eCorsa.
Conform unor surse apropiate companiei, versiunea electrică a lui Mokka X va fi prezentată în prima jumătate a anului 2020. Apropiații constructorului german spun că SUV-ul electric va miza pe arhitectura viitorului DS 3 Crossback E-Tense. În aceste condiții, varianta electrică a lui Mokka X ar urma să integreze o baterie de 50 kWh, valoare suficientă pentru a asigura o autonomie de până la 450 de kilometri (valoare NEDC).
Tot în 2020, Opel va introduce pe piață și versiunea plug-in hybrid a lui Grandland X. Chiar dacă nemții nu au detaliat sistemul PHEV pregătit pentru viitorul SUV, este foarte posibil ca tehnologia să fie împrumutată de la Peugeot 3008 Hybrid. Sistemul de propulsie pregătit de francezi incude un motor pe benzină de 1.6 litri și 180 CP și un motor electric de 110 CP. În total, sistemul PHEV oferă 225 CP, în timp ce autonomia în modul electric ajunge până la 40 de kilometri mulțumită unui acumulator cu capacitatea de 11.8 kWh.
Via | AutoExpress
Niceee !!