Polestar: 100.000 de exemplare Polestar 2 produse în China

Publicat joi, 24.11.2022 10:43 de Tiberiu Safta

Polestar a produs oficial 100.000 de exemplare a berlinei electrice Polestar 2 la uzina de la Luqiao din China. Exemplarul care a atins această bornă va fi livrat unui client din Irlanda.

Constructorul suedez de mașini electrice a atins borna de 100.000 de exemplare produse pentru modelul său Polestar 2. Producția berlinei cu zero emisii a început în primăvara lui 2020 la uzina Volvo de la Luqiao din China.

Acum, Polestar 2 a atins oficial borna de 100.000 de exemplare produse. Exemplarul care poartă acest număr special a fost deja vândut și va fi livrat unui client din Irlanda. Pentru a marca acest lucru, mașina va avea abțibilduri speciale pe uși.

„Este o realizare grozavă având în vedere că am lansat Polestar 2 în timpul pandemiei”, a spus Thomas Ingenlath, șeful mărcii suedeze. „Vreau să le mulțumesc echipei și tuturor clienților noștri care ni s-au alăturat în această călătorie interesantă.”

În prezent, Polestar 2 este disponibil în 3 configurații diferite ale propulsoarelor. Cea mai accesibilă versiune dispune de un singur motor electric de 231 de cai putere, o baterie de 69 de kWh și o autonomie de 473 de kilometri în regim WLTP. Versiunea Long Range se bazează pe același motor, alimentat cu o baterie mai mare de 78 de kWh, de unde rezultă o autonomie de 540 de kilometri.

Cea mai puternică versiune dispune de două motoare electrice și tracțiune integrală. Propulsorul livrează 408 cai putere, fiind alimentat de o baterie de 78 de kWh care oferă o autonomie de 481 de kilometri.

Cererea pentru Polestar 2 este destul de mare, potrivit mărcii scandinave. Aceasta are în plan să livreze 50.000 de exemplare până la finalul lui 2022, după ce a construit deja același număr de exemplare. În prezent, Polestar este disponibil în 27 de piețe din lume, care includ țări din Europa, America de Nord și Asia.

via Polestar

  • dan_grc, vineri, 25.11.2022 10:07

    Încă n-ai aplicat pentru viza de Rusia, inexo ?

  • @dan_grc, vineri, 25.11.2022 21:22

    na, vezi, daca te-au mancat degetelele? acuma ai ajuns albie de porci

  • @AM, duminică, 27.11.2022 22:41

    Nu ii mai stergeti comentariul individului. TOATA lumea a inteles ce e in mintea lui. Sau ce nu e. Dovada e lipsa de reactie a celorlalti utilizatori la ce scrie el pe aici.