Polo GTI: mic si rau
Incercati sa va imaginati un Golf GTI mai mic din toate punctele de vedere. Veti avea in fata noul Polo GTI, un compromis intre o masina de oras si un mic animal de strada.
Volkswagen continua goana dupa muschi prin lansarea celei mai puternice versiuni Polo prezentate vreodata. Compania a imprumutat din greu de la “fratele” Golf GTI pentru a dota noul Polo – lansat la Tokio, in ultima parte a anului trecut – cu o atitudine demna de un sef al supermini-urilor.
Diferenta majora dintre vechea generatie Polo GTI si cea din 2006 este puterea, care creste de la 125 la 150 CP (dezvoltati de un motor de 1.8 litri Turbo cu patru cilindri), o valoare care ajuta modelul german sa atinga prima suta de kilometri pe ora in 8.2 secunde. Da, nu e un timp comparabil cu cel al unui supercar, insa avand in vedere ca e vorba de o masina de buzunar putin mai nervoasa, totul e perfect.
Celelalte schimbari includ un set de jante din aliaj de 16 inch, suspensii coborate si etriere rosii pentru discurile de frana. Destul pentru ca Polo GTI sa devina un mic sprinter.