Principalele piețe auto europene înregistrează creșteri de până la 4% în august
Cele mai importante piețe auto din Europa, adică cele din Germania, Franța și Marea Britanie, au înregistrat creșteri în luna august. Cea mai mare creștere a înregistrat-o Franța, cu un plus de aproape 4% față de anul trecut.
Mai multe piețe auto europene importante, în special cele din Franța, Germania și Marea Britanie, au înregistrat creșteri în luna august. Asta în ciuda crizei mondiale de semiconductori și a problemelor de aprovizionare cu alte componente esențiale.
Datele arată că Franța a înregistrat o creștere de 3.8% în august față de aceeași lună din 2021. În această perioadă s-au vândut 91.411 de mașini noi și este pentru prima dată în 14 luni când piața auto din Franța înregistrează creșteri. După primele opt luni au fost vândute 971.008 de mașini în această țară, ceea ce reprezintă o scădere de 13.8% față de aceeași perioadă din 2021.
Și piața din Germania a crescut cu 3% în august. Aici au fost înmatriculate 199.183 de mașini noi, iar în perioada ianuarie-august au fost vândute peste 1.6 milioane de mașini. Chiar și așa, față de primele 8 luni din 2021, piața auto din Germania a înregistrat o scădere de 9.8%.
La final avem Marea Britanie, cu o creștere de 1.2% în ultima lună de vară. Aici s-au vândut 68.858 de automobile, iar pe parcursul a 8 luni, au fost comercializate 983.099 de mașini, o scădere de 10.7%.
via Lifenews