Procurorii germani au cercetat sediul Porsche

Publicat vineri, 21.08.2009 10:46 de Sebastian Toma

Anchetatorii germani au cercetat birourile companiei Porsche si au confiscat o serie de documente pentru a clarifica anumite suspiciuni care indicau incalcarea unor legi din domeniul financiar. Fostul presedinte al companiei Porsche va fi si el investigat in decursul acestei anchete.

Birourile Porsche din Stuttgart au fost subiectul unei anchete organizate de procurorii germani, care investigheaza posibilitatea incalcarii unor legi din domeniul financiar. Procurorii au confiscat o serie de documente, pe care le vor cerceta in vederea investigarii acuzatiilor de manipulare a pretului actiunilor si de comert neloial. Fostul presedinte al companiei Porsche, Wendelin Wiedeking, si ofiterul financiar sef din acea perioada au intrat in vizorul anchetatorilor, iar actiunile intreprinse de acestia vor fi evaluate pentru a descoperi daca au incalcat vreo lege in perioada in care au fost la conducerea Porsche.

Exista suspiciunea ca Wendelin Wiedeking ar fi manipulat piata financiara in scopul de a mari pretul actiunilor Porsche. Oficialii companiei Porsche au negat acuzatiile care le-au fost aduse, iar compania germana colaboreaza cu autoritatile pentru a clarifica aceasta problema cat mai repede posibil. Operatiunile de zi cu zi ale producatorului german de automobile nu vor fi afectate, iar productia si dezvoltarea isi vor urma cursul normal.

Via | Autoblog

  • Flaviu C, vineri, 21.08.2009 14:18
    haha

    normal ca au facut shmenuri...toata lumea face mai mult sau mai putzin chestia ii ca daca s-au sesizat autoritatile is ca prinsi tre sa fie f.buni sa scape cu fatza curata

  • Gekko, vineri, 21.08.2009 14:40
    @Flaviu

    Amice, desi preluarea lui VW nu a reusit si in final ei sunt cei cumparati, Porsche a fost in ultimii ani, este si probabil va ramane compania cu cea mai mare rata a profitului din industria auto. Rata asta nu de datoreaza neaparat manariilor ci faptului ca, Porche la nivel de calitate e pe primul loc in lume si este o masina unica. Mai arata-mi tu in lumea asta o masina care sa aiba aproximativ acelasi design de baza (ca 911) timp de 50 ani si care totusi la fiecare model scos se vinde ca painea calda. Deci oricine isi doreste o masina adevarata sport, alege Porsche. Eu locuiesc intr-o tara din vest si aici este un cult. Ferrari si restul sunt doar pentru aia care vor sa se dea rotunzi, nu pentru cei ce doresc sa simta adrenalina si care stiu ce inseamna tehnologia (apropo o mare parte dintre acesti "rotunzi" nici nu stiu exact ce cumpara, adica ai putea scrie Dacia pe masina si sa le spui ca le confera prestigiu, si gata ii ai de clienti). Toate bune! Unul din sutele de milioane de fani Porsche

  • Silverblade, vineri, 21.08.2009 14:54
    nici o legatura

    @Gekko Ceea ce scrii tu nu are absolut nici o legatura cu stirea, cu exceptia faptului ca e vorba tot de Porsche. Indiferent daca masina e buna sau proasta, tot e posibil ca managerii firmei sa fi comis fraude. Cat despre faptul ca Porsche e un cult si celelalte doar pentru nestiutori, cred ca nu stii ce vorbesti. Daca ai avea idee cat de cat despre istoria automobilismului, ai avea cel putin respect pentru Ferrari (si alte marci). Ai idee cati fani si colectionari de Ferrari exista in lume si cine sunt oamenii astia (te asigur ca e vorba de oameni care ar putea avea orice masina). Nu contest dreptul tau de a-ti placea o marca anume, insa din punct de vedere tehnologic superioritatea Porsche este cel putin discutabila. Cat despre comparatia cu Dacia ce sa mai vorbim... Daca imi amintesc bine Michael Schumacher a iesit de 7 ori campion mondial de F1 intr-o Dacie, nu?!

  • Kyl, sâmbătă, 22.08.2009 09:37
    @Gekko

    Intradevar comentariile tale nu au nicio legatura cu stirea. Si ca sa te convingi afla ca in anul fiscal 2008 Porsche a facut 1 miliard EURO profit din vanzarea de masini si 6,8 MILIARDE EURO profit din vanzarea actiunilor Volkswagen. Deci in acest caz profitul nu are nicio legatura cu calitatea produsului lor. Au lansat pe piata zvonul ca vor achizitiona Volkswagen, derutand investitorii si facand ca actiunile VW sa escaladeze. Asta s-a intamplat pe o perioada de 4 ani ajungand la un moment dat ca VW sa fie cea mai valoroasa companie din lume. Acest lucru investigheaza procurorii germani. Avand in vedere ca acest site este unul cu si despre masini este scuzabil ca aceasta stire prezentata aici este atat de superficiala, neavand neaparat legatura directa cu acest domeniu. Legat de masina Porsche, am avut un Cayenne pentru 1 an si masina este senzatie la interior si exterior, sportiva in comportament dar rigida, grea(se vede mai ales la franare si in curbe) dar pe de alta parte nu este masina ce reprezinta brandul Porsche cum ar fi 911 etc.

  • Andy, duminică, 23.08.2009 11:23
    @Redactor

    "ofiterul financiar sef " nu prea exista ca terminologie in limba romana si nici nu se foloseste. In eng este consacrata denumirea CFO (Chief Financial Officer), dar in romana nu. La noi, echivalent este Director Financiar putin mai multa atentie si putina cercetare inainte de a scrie ceva, nu strica toate bune

  • ursus2, luni, 24.08.2009 00:50
    @Andy

    ne lesi? multi aud/putin cunoaste!