Profit de 40 de milioane de dolari pentru Chrysler în al doilea sfert al 2010
Chrysler şi-a redus pierderile în cel de-al doilea sfert al lui 2010 şi a crescut profitul operaţional cu 40 de milioane de dolari faţă de primele trei luni ale acestui an.
Americanii de la Chrysler au prezentat astăzi rezultatele financiare pentru cel de-al doilea sfert al anului 2010. Deşi au înregistrat o pierdere netă în cel de-al doilea sfert al acestui an, aceştia au reuşit să obţină un profit operaţional de 183 milioane de dolari. Rezultatul din cel de-al doilea sfert al anului 2010 reprezintă o îmbunătăţire de 40 de milioane de dolari peste ceea ce au obţinut în primul sfert al anului.
Oficialii Chrysler au anunţat că încă mai au în faţă un volum extraordinar de muncă şi că 2010 este un an de stabilizare şi tranziţie. Sergio Marchionne, şeful Alianţei Fiat-Chrysler, consideră că noua corporaţie italiano-americană merge pe drumul cel bun şi că redresarea Chrysler este exact elementul care ar putea aduce un profit bun la sfârşitul anului 2010. Totodată, Marchionne a precizat că ar putea să crească previziunile financiare ale Chrysler în decursul acestui an.
Pierderile Chrysler din primul sfert al acestui an au fost de numai 172 de milioane de dolari în cel de-al doilea sfert şi de 197 milioane de dolari în primul sfert al lui 2010. Astfel, se poate remarca o scădere importantă a pierderilor şi o creştere semnificativă a profitului operaţional. La finele celui de-al doilea sfert al lui 2010 americanii de la Chrysler marcau lichidităţi în valoare de 7.8 miliarde de dolari.
Via | AutomotiveNews (înreg.)