Puzzle Citroen: Găseşte patru bucăţi dintr-un DS3 şi câştiga maşina!

Publicat joi, 22.07.2010 15:23 de Bogdan Mirică

Citroen a lansat un concurs botezat Street Seekers, la finalul căruia participanţii pot câştiga un DS3. Concurenţii trebuie să găsească patru bucăţi din maşină cu ajutorul Google Street View.

Citroen dă mereu dovadă de inventivitate atunci când vine vorba de promovarea produselor sale. O dovedeşte cea mai nouă campanie publicitară, botezată Street Seekers, care are în prim plan actualul DS3. Subcompactul premium poate fi câştigat de cel mai perseverent fan Citroen, recompensa urmând să vină după o serie lungă de probe.

Competiţia presupune găsirea a patru bucăţi dintr-un exemplar DS3 şi în final a unei maşini complete, folosind platforma online Google Street View. Organizatorii vor publica, timp de cinci zile consecutive, o informaţie codată, care va ghida concurenţii către locaţia secretă, unde se află una dintre cele patru bucăţi ale puzzle-ului.

În cea de a cincea zi, concurenţii vor primi indicii despre locul unde se găseşte ascunsă maşina oferită ca premiu cel mare. Vorbim mai exact despre un DS3 de culoare albă, în versiunea 1.6 VTi de 120 de cai putere. Cei de pe locurile inferioare vor fi recompensaţi cu console Xbox sau aparate iPod Touch.

Startul oficial al competiţiei va fi dat în 27 iulie, urmând ca primele indicii să apară în 31 iulie.

via | Zercustoms

  • Mihai.B, joi, 22.07.2010 17:44
    da

    Pacat ca e doar in Anglia. trebuie sa fi rezident in UK. :(