Renault Megane electric, eclipsat de noile 4 și 5. Francezii schimbă strategia

Publicat duminică, 14.09.2025 09:36 de Alexandru Monenciu

Potrivit șefului Renault, Fabrice Cambolive, Megane electric va fi transformat într-un hot hatch și va primi o baterie mai mare. Decizia, luată după ce vânzările au avut de suferit din cauza noilor Renault 4 și 5.

Dacă aruncăm o privire peste cifrele de vânzări, putem spune că francezii de la Renault au dat lovitura cu noile modele 4 și 5. Numai că, în timp ce aceste modele au de câștigat, altele au de suferit. Cel mai mare perdant este Megane E-Tech electric.

Cererea pentru acest model a scăzut, astfel că Renault se vede nevoit să schimbe strategia. Potrivit șefului companiei, Fabrice Cambolive, Megane electric se pregătește pentru o transformare și, pe lângă asta, va primi și o baterie mai mare pentru a putea acoperi mai mulți kilometri cu o singură încărcare.

"Ceea ce căutăm este un hot hatch, aceasta este direcția în care vrem să mergem. Vrem un hatch cu valențe sportive," le-a declarat Cambolive celor de la Auto Express, cu ocazia Salonului Auto de la Munchen.

Din păcate, CEO-ul francezilor nu a oferit mai multe informații, dar a precizat că ar urma să facem cunoștință cu versiunea îmbunătățită a lui Megane E-Tech electric în primăvara anului 2026.

În ceea ce privește bateria, Renault ar putea apela la acumulatorul de 87 kWh prezent pe Scenic. Acesta promite o autonomie de până la 615 kilometri, ceea ce ar fi o îmbunătățire de la cei 459 de kilometri pe care îi poate acoperi acum cu bateria de 60 kWh.

Rămâne de văzut ce noutăți pregătesc francezii pentru Megane E-Tech electric.

via Carscoops

  • Ryce, duminică, 14.09.2025 12:32

    Habar n-aveam că dacă faci două mașini din segmente absolut vei sacrifica vânzările uneia dintre ele!

  • Alin, duminică, 14.09.2025 16:23

    E si normal ca zoe2 (sau cum ii zic astia megane) fiind vandut la un pret mult prea mare la ce ofera, sa nu se vanda comparat cu masina asemanatoare dar mai ieftina (care si asa, este scumpa in sine) https://www.carsized.com/en/cars/compare/renault-megane-2022-5-door-hatchback-vs-renault-4-2025-5-door-hatchback/

  • Gigi, duminică, 14.09.2025 16:47

    Ideea montarii bateriei de 87 kWh este excelenta, dar cu conditia mentinerii unui pret decent. Si la ce lacomie este in industria auto, tare ma tem ca va veni la un pret ridicol de mare. Hai cu un 40k si va fi ok.

  • alex_cu_a_mic, luni, 15.09.2025 09:36

    SOC si groaza. Cand te bati cu 3 masini pe 2 clienti ghici cate masini vei vinde. Problema de clasa 0. Macar de s-or vinde cele 2.