Renault-Nissan dezvolta o noua uzina in India
Cei doi mari constructori vor construi in India o uzina capabila sa produca pana la 400.000 de unitati pe an.
Alianta Renault-Nissan a semnat, vineri, un acord cu guvernul din Tamil Nadu, unul dintre cele 28 de state ale Indiei, pentru a construi o unitate de productie, in capitala Chennai. Investitia, a carei valoare va atinge 780 milioane euro la finalul proiectului, se va derula pe parcursul a sapte ani.
Uzina va avea o capacitate de productie anuala, finala, instalata de 400.000 de unitati si va fi dezvoltata in proportii egale de ambii constructori, Renault si Nissan. Complexul industrial care urmeaza sa fie construit va avea o suprafata de 270 de hectare si va asigura productia de automobile pentru cei doi constructori.
Pe langa fabricarea de automobile, Renault si Nissan vor produce, la Chennai, trenuri de rulare pentru autovehicule. Activitatea va incepe in prima parte a lui 2010 iar unitatea va produce automobile pentru piata indiana, dar si pentru export, potrivit acordului dintre Renault, Nissan si guvernul din Tamil Nadu.
Patrick Pélata, vicepresedinte executiv in cadrul Renault , a declarat ca "India este o piata care creste foarte repede si are una dintre cele mai bune retele de furnizori din lume. De aceea, consideram ca India va juca un rol cheie in expansiunea Renault la nivel mondial.”
Folofindu-se de uzina de la Chennai, Renault vrea sa lanseze o linie de automobile destinata Indiei, motivat fiind de succesul inregistrat de Logan.