REPORTAJ: Între două lumi - în căutarea energiei regenerabile cu Volvo XC60 Plug-in Hybrid

Publicat joi, 11.11.2021 00:33 de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai

Ne aflăm într-o perioadă de tranziție. Trecem de la mașinile convenționale la cele electrice. Iar mașini precum Volvo XC60 plug-in hybrid ne ajută să traversăm o perioadă de incertitudine. Pe lângă asta, pe noi ne-a ajutat să traversăm un peisaj de toamnă ca-n povești, în căutarea unei surse de energie regenerabilă, cum este Barajul Paltinu.

În anii 70-80, când spuneai Suedia, toată lumea se gândea invariabil la Abba, celebra formație care câștiga Eurovision-ul și lansa melodii de succes pe bandă rulantă. Vreme de un deceniu (cât a rezistat formația), globul a uitat de chifteluțele suedeze, de mașinile Volvo și Saab, de mobila de la Ikea și de cărțile lui Stieg Larsson.

Astăzi, dacă spui Suedia și te gândești la muzica din telefonul tău, pot să apară Lady Gaga, Michael Jackson, David Bowie sau Kanye West. În funcție de preferințe. Și nu, n-am încurcat borcanele. Nu sunt artiști suedezi. Însă toți sunt pe Spotify, aplicația aceea pe care cred că o avem toți în telefon. Așadar, astăzi, în secolul tehnologiei, Suedia nu mai are nevoie de o formație atât de celebră precum Abba sau Roxette. E suficientă o aplicație. Iar aplicația Spotify, dezvoltată în Suedia, a cucerit lumea. Nu cu un hit, două sau o duzină. Ci cu milioane de melodii.

Și cum un lucru suedez bun nu vine niciodată singur (vezi chifteluțele suedeze care se vând la magazinul de mobilă Ikea), a fost doar o chestiune de timp până să găsim Spotify acolo unde ascultăm cea mai multă muzică: în mașină. Logic, acea mașină trebuia să fie una suedeză.

UN FACELIFT ESENȚIAL, ASEMENI UNUI DESIGN SCANDINAV

Proaspăt ajuns în România, Volvo XC60 facelift și-a propus să ne arate că modificările pe care le-a primit sunt la fel de simple și practice precum designul scandinav. Am pus pe hartă un traseu care să ne ofere și o lecție de matematică. Ați citit bine. Dar o să înțelegeți mai încolo.

Până atunci, trebuie să vă povestesc despre noua culoare de caroserie pe care a primit-o cel mai vândut model Volvo din 2009 până în 2020. Nuanța de caroserie se numește Silver Dawn și nu cred să existe cineva care să nu observe asemănarea numelui cu cel al modelului Rolls Royce. În realitate, după cum puteți observa și în imaginile acestui text, vorbim despre un gri interesant, neutru, numai bun de pierdut într-un decor tomnatic.

Dincolo de culoare, adevărații fani Volvo mai pot observa un spoiler ușor revizuit, care a mâncat o mulțime de frunze. Deh, noiembrie a așternut un frumos covor persan, pe care suedezul nostru l-a devorat ori de câte ori a avut ocazia. Atunci când n-au rămas agățate în grilă, peticele gălbui au fost călcate de jantele cu design nou și dimensiuni de 20 de inch.

BRAINLIFT, NU FACELIFT

Drumul care urcă spre Valea Doftanei (acesta era traseul misterios) ascunde multe surprize plăcute. Drumuri virajate și perspective aeriene minunate atunci când ai o dronă capabilă să vadă de departe acoperișul panoramic cu trapă. Acționat acum, odată cu faceliftul, doar prin atingerea unei zone de pe plafonieră. Adio, butoane!

De altfel, Volvo a fost unul dintre primii producători care a încercat să pensioneze comenzile convenționale. După ce te obișnuiești cu grafica excelentă a noului instrumentar digital de 12.3 inch, o să observi că totul a fost concentrat în jurul ecranului vertical de 9 inch, creierul mașinii, centrul de comandă care digitalizează toată experiența celui de la volan. Cu o conexiune permanentă la internet (tot traficul de date mobile este inclus pentru primii 4 ani de la activarea Pachetului Digital Services. După această perioadă serviciul poate fi prelungit sub formă de abonament), acest creier poate să-ți ofere acele aplicații dumnezeiești de pe telefonul tău mobil.

Sunt aplicațiile pe care le deschizi cel mai des când ești în mașină: Google Maps și Spotify, despre care vorbeam mai devreme. Introducerea acestor aplicații pe Volvo XC60 fac din acest facelift mai degrabă un brainlift. Asta pentru că modificările estetice, deși importante, nu țin capul de afiș al faceliftului cum o fac noile tehnologii de conectivitate.

GOOGLE MAPS ȘI ASISTENTUL VOCAL GOOGLE

Să le luăm pe rând. După cum ziceam, ai deja celebra aplicație Google Mpas, care te poate ajuta să-ți găsești drumul foarte ușor prin țara noastră. Mai ales că majoritatea sistemelor de navigație convenționale, de fabrică, nu prea se înțeleg bine cu drumurile noastre, aflate într-o metamorfoză continuă. Plus că, fiind vrorba de o mașină cu tracțiune integrală, e bine să găsești pe hartă și drumurile neasfaltate. Dacă îți e teamă că nu o să ai acoperire în zona în care mergi, poți descărca harta în prealabil.

Un alt aspect pe care l-am considerat extrem de util este faptul că pe Google Maps poți căuta destinații după nume, nu neapărat după adresă. Poți să cauți cel mai apropiat magazin Ikea sau un restaurant despre care tocmai ai citit pe Facebook. Și, fiindcă vorbim despre o versiune care se bagă și în priză, care e cea mai apropiată stație de încărcare.

Sistemul multimedia a fost dezvoltat împreună cu cei de la Google, așa că vei mai găsi urmele gigantului tehnologic prin meniul simplificat și intuitiv. O să găsești și asistentul vocal Google Assistant, cu care te poți înțelege rapid și mult mai bine decât cu orice alt asistent nativ al producătorilor premium. Îi poți spune să regleze temperatura din habitaclu sau să îți verifice calendarul și să anuleze toate întâlnirile pentru că tu vrei să dai o fugă până pe Valea Doftanei doar ca să te bucuri de toamnă și culorile ei.

Și pentru că Volvo vrea să le ofere clienților săi acces și la alte aplicații, nu neapărat la cele Google, o să găsești și o scurtătură către magazinul Google Play. De aici poți să descarci Spotify, să-ți conectezi contul și să asculți muzica preferată. Iarăși mană cerească atunci când traversezi Bulgaria și nu te prea încântă ritmurile orientale ale radioului local Veselina. Experiența audio este desăvârșită de un sistem audio Harman Kardon Premium Sound sau chiar de unul Bowers&Wilkins.

DESTINAȚIA NOASTRĂ: ENERGIA REGENERABILĂ

Dar să nu uităm de ce am plecat la drum și ținta pe care ne-am propus să o atingem: Barajul Paltinu. Am savurat fiecare colț auriu sau roșiatic de pe drum, până când am ajuns la poalele muntelui de beton terasat. A fost momentul în care ne-am simțit un grăunte de nisip în fața oceanului de apă ascuns în spatele peretului înalt de 108 metri.

În spatele lui se află aproximativ 50 de milioane de metri cubi de apă, oferiți de Râul Doftana și afluenții săi. Această resursă impresionantă este exploatată de centrala hidroelectrică de la baza barajului. Metri cubi de apă sunt transformați în energie electrică. Și nu orice fel de energie. Este energie regenerabilă, sursă esențială pentru a micșora amprenta de carbon a unei mașini electrice sau plug-in hybrid.

Iar noi fix asta aveam la dispoziție. Un Volvo XC60 Plug-in Hybrid, în versiunea cea mai puternică, adică T8 Recharge. Ce înseamnă asta? Un total de 390 de cai putere, tracțiune integrală, un cuplu de 640 de Nm și o autonomie pur electrică, oficială, de 52 de kilometri. În cazul nostru, folosind mașina în modul Pure (adică 100% electric) prin oraș, am reușit să obținem aproape 30 de kilometri autonomie. Am condus anticipativ și am folosit treapta B a cutiei automate cu 8 rapoarte pentru a recupera energia la decelerare. Până la borna de 100 de kilometri necesari pentru cuantificarea unui consum urban relevant, am condus la fel de anticipativ, însă n-am reușit să încărcăm bateria. Așa că valoarea consumului a ajuns la 8.5 litri/100 de kilometri. Destul de bine pentru un SUV de peste 2 tone, cu 390 de cai putere.

În afara orașului, lucrurile au stat diferit. Mai ales când am coborât de la Barajul Paltinu. Am folosit treapta B și am adunat cu lăcomie fiecare frânare regenerativă. Astfel, am reușit să mai punem vreo 4 kilometri autonomie în baterie. Au zburat ca prin minune la prima accelerare mai serioasă. A trebuit să încordăm cei 390 de cai putere pentru o depășire, iar cuplul de 640 Nm ne-a mângâiat frumos în ceafă. Chiar dacă motorul de 2.0 litri benzină nu sună neapărat baritonal.

350 DE CĂLĂTORII DE LA PĂMÂNT LA LUNĂ

Înainte de a ne despărți de lacul de acumulare și apa lui verde, am zăbovit pentru câteva calcule. Centrala hidroelectrică poate produce aproximativ 30 gWh în fiecare an. Și dacă împărțim toată valoarea asta la bateria de 11.6 kWh a lui Volvo XC60 PHEV, rezultă că toată energia produsă aici într-un an poate asigura 2.5 milioane de încărcări.

Presupunând că bateria litiu-ion ar rezista la atâtea încărcări, rezultă o autonomie electrică totală de 134.482.759 de kilometri. Abia dacă putem citi valoarea asta, dar ne putem imagina că ar însemna 350 de călătorii de la Pământ la Lună.

Atunci când nu ai la dispoziție energie verde, însă plănuiești să mergi electric într-un oraș aglomerat, la o oră de vârf, poți ruga motorul convențional să încarce bateria. Ai o funcție dedicată pentru asta. Cum există și o funcție dedicată pentru conservarea energiei din baterie. Mergi doar cu motorul convențional și păstrezi energia pentru o rulare electrică într-o zonă eco.

Când ajungi acasă, conectezi Volvo XC60 T8 recharge la o priză casnică și aștepți patru ore până când bateria se încarcă. La o priză AC, unde mașina trage maxim 3.7 kWh, încărcarea completă durează 3 ore.

CONCLUZIILE TRANZIȚIEI

După 300 de kilometri parcurși cu faceliftul sau brainlift-ul noului Volvo XC60 T8 recharge, concluzia este destul de simplă: un astfel de SUV este ideal pentru naveta urbană pur electrică. Singura condiție este să îți propui să-l folosești așa cum a fost el gândit: adică să dispui de o priză acasă sau la birou, unde mașina să stea la încărcat.

Doar folosind bateria și modul de rulare electric înțelegi beneficiile unui hibrid plug-in, menit să te ajute să faci tranziția mai ușor către un viitor SUV electric, cum este Volvo XC40 Recharge.

  • Kirotractor, joi, 11.11.2021 08:21

    E clar eco-mașinuța urbană ideală de 2,1 tone și cel puțin 70.000 € pentru noi tonți. :-P

  • M, joi, 11.11.2021 12:26

    Nimic de comentat dupa @Kirotractor. Totusi, bine de recitit: " concluzia este destul de simplă: un astfel de SUV este ideal pentru naveta urbană pur electrică. Singura condiție este să îți propui să-l folosești așa cum a fost el gândit: adică să dispui de o priză acasă sau la birou, unde mașina să stea la încărcat."

  • Dutz, vineri, 12.11.2021 05:12

    La 2 tone +, autonomia electrica este sa ieși de pe strada fără sa te latre câinii… totuși cam scumpă soluția. Când se termina “zama verde” din baterie in 50 de km de autostrada distruge tot ce a salvat (teoretic binen’nteles). Varianta T5 clasica la 130 la ora papa lejer 14 litri la suta, asta cu bateria suplimentară și restul “mațelor” hibride mai pune un litru lejer. Ce naiba nu așteaptă pana chiar găsesc tehnologia care este chiar curată și ne mințim in ultimul hal… mașini verzi pe naiba!!!