REPORTAJ: Prima staţie nouă de metrou către Drumul Taberei sufocă traficul în zona Răzoare
Bucureştiul se pregăteşte de o nouă magistrală de metrou. Până atunci, intersecţia Răzoare, un nod important al Capitalei, este în lucru. Automarket a mers la faţa locului pentru a analiza schimbările.
Capitala României este sufocată de maşini. Pentru fiecare trei locuri de parcare, se luptă zece maşini înmatriculate în Bucureşti. Pe lângă nepăsarea autorităţilor şi dorinţa cetăţenilor de a circula cu maşina în fiecare zi, vine un sistem bolnav de transport în comun şi o atitudine mioritică de sfidare şi nepăsare. Discuţia
Soluţii există, dar sunt aplicate prost sau tardiv. Una dintre acestea este metroul, care deserveşte cu succes trei sferturi din Capitală. Şi totuşi, cartiere mari precum Drumul Taberei, Ghencea, Brâncuşi sau Rahova nu se pot mândri cu staţii de metrou. Municipalitatea vrea să schimbe acest lucru, aşa că a început primele lucrări în acest sens. Odată cu lucrările la viitoarea staţie de metrou Academia Militară, au început şi restricţiile în trafic. Prima victimă? Strada Răzoare şi intersecţia aferentă. Nu pare atât de important, dar oricine vrea să traverseze Bucureştiul de la Vest la Est trebuie să treacă prin zona respectivă. Automarket a făcut o analiză a traficului actual din această zonă.
INTERSECŢIA DE LA RĂZOARE, SCHIMBATĂ RADICAL
Intersecţia de la Răzoare (Piaţa Danny Huwe) s-a schimbat radical de câteva zile. Motivul: construcţia staţiei de metrou Academia Militară în această intersecţie, una dintre cele mai aglomerate din întregul Bucureşti. Pe aici se "varsă" dimineaţa (între orele 7 şi 10) înspre oraş toate maşinile din cartierele Drumul Taberei şi Ghencea, variantele alternative fiind mult prea lungi pentru a fi luate în considerare. De asemenea, tot pe aici vin seara aceleaşi maşini, intervalul orar 18-20 fiind unul de chin pentru cei care se încumetă să ajungă în zonele din sud-vestul capitalei.
Dacă redesenarea intersecţiei, care a avut loc acum doi ani, a fluidizat cât de cât zona cu ajutorul unui sens giratoriu complex, lucrurile s-au schimbat din nou în această lună, când intersecţia se vede sufocată din nou. Motivul: strada Răzoare, o porţiune de 100 de metri care făcea legătura în dublu sens dintre intersecţie şi Academia Militară, a fost închisă (cifra 1 pe hartă). A apărut în schimb o nouă bretea (cifra 2 pe hartă) care leagă intersecţia cu Şoseaua Panduri, doar că aceasta permite traficul într-un singur sens: cel înspre centru. Pentru a ajunge înapoi în cartier, maşinile trebuie să ocolească zona cu aproximativ un kilometru. Un kilometru de trafic bară la bară. Pentru că noul desen al intersecţiei situaţia funcţionează, dar numai pe sensul de ieşire din Drumul Taberei.
TRAFICUL DE DIMINEAŢĂ
Odată cu noile lucrări, aglomeraţia a rămas cuvânt cheie pentru intersecţia de la Răzoare. Situaţia este veche de ani buni, intersecţia respectivă fiind ca gura unui sac pentru cartierul Drumul Taberei. Ca de obicei, cele mai aglomerate zone sunt Bulevardul Timişoara şi Drumul Sării. Sute de automobile aşteaptă să intre în intersecţie, iar odată ce dispar acestea apar altele, toate cu spatele la Drumul Taberei. Nici intrarea în respectivul cartier nu este uşoară, noul format al intersecţiei ducând la formarea unei coloane de maşini de la Piaţa Leu până la Răzoare. Respectiva coloană este împărţită apoi între cei care merg înspre Drumul Taberei şi cei care merg înspre centrul oraşului. Sensul de circulaţie înspre centru prezintă o circulaţie mai fluidă. Prezenţa poliţiştilor în intersecţie ajută.
TRAFICUL DE SEARĂ
Odată cu ora 18, situaţia începe se să aglomereze vizibil în zona Răzoare. Respectiva intersecţie era cunoscută deja de şoferi ca fiind una aglomerată, dar trecerea de la un capăt la altul nu dura mai mult de 10-20 de minute. Acum, situaţia s-a schimbat radical. De data aceasta, trecerea propriu-zisă prin intersecţie durează mai puţin, în schimb pierzi mai mult timp până când ajungi să intri în intersecţie. Mulţi şoferi au încercat să ocolească zona, dar au reuşit doar să formeze coloane în alte zone ale Capitalei. Ulterior, situaţia s-a disputat tot pe Bulevardul Geniului, Şoseaua Panduri şi în zona Academiei Militare. Am fi vrut să vă oferim o rută ocolitoare, dar singura soluţie este să vă lăsaţi maşina în parcare şi să circulaţi pe bicicletă sau cu transportul în comun (de preferat metroul, dacă este posibil).
CUM VA ARĂTA TRASEUL MAGISTRALEI M5
Noua magistrală de metrou promite să lege cartierele Ghencea şi Drumul Taberei de staţia de metrou Eroilor şi de centrul Bucureştiului. Numărul mare de staţii este inspirat din arhitectura reţelelor de metrou din Occident, iar amplasarea acestora în anumite puncte cheie va duce la un flux constant de călători în fiecare staţie, fără "vârfuri" care ar putea întârzia garnitura.
FOTO Hartă Metrou | PixelulAlbastru
ŞOFERII, PRIMELE "VICTIME"
Şoferii au fost primii cărora le-a crescut tensiunea la trecerea prin noua configuraţie a intersecţiei de la Răzoare. Dacă vi s-a părut până acum că intersecţia era foarte aglomerată, şoferii pe care i-am intervievat sunt de părere că situaţia a atins un alt nivel, deşi câţiva consideră că traficul s-a fluidizat.
"Se circulă foarte prost. e prima dată când intru aici (n.r. de când a fost restricţionată circulaţia) la orele de vârf.", ne-a spus o şoferiţă în timp ce aştepta la semafor. "Foarte aglomerată. Săptămâna trecută era mai greu decât astăzi. S-a mai fluidizat puţin, au mai pus indicatoare, măcar ştii pe unde să mergi”, a declarat un şofer care ne-a mărturisit că nu este din Bucureşti. Totuşi, există şi opinii pozitive legate de noul desen al intersecţiei: ”Intersecţia e oricum groaznică. Treceam la fel de repede şi până acum.”, ne-a spus un şofer care nu pare a fi deranjat de modificările aplicate intersecţiei de la Răzoare.
Unii şoferi au fost de părere că traficul s-a menţinut dimineaţa la cote relativ identice cu cel dinaintea începerii lucrărilor datorită prezenţei poliţiştilor în intersecţie, părere pe care o împărtăşim în urma studierii intersecţiei din mai multe unghiuri. Practic, zonele în care erau prezenţi poliţiştii erau lipsite de claxoane, de scrâşnete de cauciuc şi de cozi mai mari decât înainte. Totuşi, zonele în care poliţiştii lipseau erau predispuse la haos. Singura soluţie pentru fluidizarea traficului este respectarea regulilor de circulaţie şi de bun simţ.
Deşi suntem un site auto, vă recomandăm să vă gândiţi bine dacă intenţionaţi să traversaţi oraşul cu maşina, în special dacă o folosiţi doar ca să mergeţi la serviciu. Majoritatea automobilelelor pe care le-am studiat în trafic aveau un singur ocupant, semn că ipoteza noastră este corectă. Transportul în comun, deşi aglomerat şi murdar, rămâne o altă opţiune de ieşire din Drumul Taberei. Până la apariţia temperaturilor demne de sezonul rece, motocicletele, moped-urile şi bicicletele sunt avantajate la trecerea prin orice intersecţie, inclusiv cea de la Răzoare.
TRANSPORTUL ÎN COMUN, A DOUA VICTIMĂ
Nu doar conducătorii auto au fost afectaţi de modificările aplicate intersecţiei de la Răzoare, ci şi utilizatorii mijloacelor de transport în comun. Traseele tuturor troleibuzelor care traversau zona au fost deviate, blocând la rândul lor alte intersecţii importante din zonele adiacente. Doar autobuzele şi tramvaiele au putut să treacă prin intersecţia de la Răzoare, dar şi circulaţia acestora a fost îngreunată. Până la apariţia noii magistrale de metrou, utilizatorii reţelei de transport în comun vor trebui să se înghesuie în autobuze pentru a ajunge la Eroilor şi în Centru într-un timp cât mai scurt.
"Traseul s-a marit cu un kilometru. Cea mai aglomerata porţiune este în Cotroceni, la Grădina Botanică. Între 7:30-9:30 este cel mai aglomerat. Timpul de parcurgere a traseului s-a mărit cu 10-12 minute", ne-a mărturisit un şofer de troleibuz.
CÂT VA DURA CALVARUL?
Tronsonul de metrou al magistralei 5, Drumul Taberei – Eroilor, va fi gata în circa doi ani, anunţa Anca Boagiu, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii. Autorităţile locale vor investi 8.5 miliarde de euro pentru reţeaua de metrou, magistrala M5 urmând să deservească peste 200.000 de locuitori. Primii călători ai magistralei M5 vor circula în 2014 sau 2015. Partea bună este că lucrările de la suprafaţă se vor încheia mai devreme, dacă totul merge ca la carte. Fiind primul punct de lucru efectiv, zona Răzoare ar putea fi "desfundată" prima, în condiţiile în care lucrările şi restricţiile de trafic aferente se vor muta în alte zone ale oraşului.
În august 2011, Gheorghe Udrişte declara că săpăturile în subteran vor începe în septembrie, iar utilajele de foraj vor pleca din zona Academiei Militare. Luna septembrie a trecut, iar utilajele de foraj încă nu au pe unde să intre sub solul din zona Răzoare. Respectivele utilaje vor fora înspre sud-vest, către Drumul Taberei (zona Favorit), unde vor găsi incintele staţilor gata, pentru că alte echipe de constructori lucrează deja la ele. În noiembrie ar fi trebuit să fie executaţi pereţii mulaţi cu beton către Favorit, iar tunelurile către Eroilor şi Militari urmau să fie finalizate în decursul lunii decembrie. Practic, ne aşteaptă minimum şase luni în care intersecţia Răzoare va rămâne în forma actuală, dacă toate lucrările de construcţie vor decurge după cum estima Gheorghe Udrişte, şeful Metrorex. O estimare mai pesimistă anunţă revenirea la normal în zona Răzoare abia la finele anului 2012.
LA RĂZOARE, SE LUCREAZĂ "D-AIA"
Până în prezent, companiile care lucrează la metrou au finalizat studiile geologice care vizau tipul solului în care urmau să foreze utilajele care au construit şi metroul de la New York. Între timp, circulaţia în zona Răzoare a fost deviată, iar terenul viran a fost ocupat de două foraje care au început să pompeze pământ la suprafaţă, pentru a face loc utilajelor de foraj. Constructorii metroului sunt companiile Delta A.C.M., AB Construct, Astaldi şi FCC Construccion. Ultimele două companii au fost implicate în proiecte precum Pasajul Basarab, Stadionul Naţional, Autostrada Timişoara-Arad, centura Aradului, centura Constanţei şi modernizarea Aeroportului Otopeni. Cele patru companii implicate au permisiunea să subcontracteze unele lucrări.
Am avut deja un contact cu subcontractorii, în persoana celor care fac primele săpături în zona Răzoare. Mesajul nostru de pace, marcat de sunetul declanşatorului de la aparatul foto din dotare, a fost interpretat greşit de muncitorii de pe şantier. Aceştia au fost la fel de timoraţi de obiectiv precum elevii care au picat examenul de Bacalaureat în vara anului curent.
Răspunsul muncitorilor nu a fost la fel de timorat: "Bă, ieşi afară! N-ai voie aici! Fără poze!", mi-a "şoptit" cel ce părea şeful unei echipe de la 100 de metri distanţă. I-am intuit gradul după port, fiind singurul cu vestă reflectorizantă portocalie din zonă. Zeci de paşi mai târziu, ne-am reîntâlnit, printr-un gard de metal. ”N-ai voie să faci poze aici", adaugă el."De ce? E domeniu public!", răspund eu cu promptitudine. "D-aia", concluzionează muncitorul.
Un articol de 10 km pt al vostru minunat bucuresti ! Totusi pe restul de 19 milioane de "provinciali" chiar nu ne intereseaza metroul vostru...