Rețeaua de stații Tesla Supercharger va fi accesibilă și altor mașini electrice din acest an
Tesla își deschide, în acest an, rețeaua de stații Supercharger și altor mașini electrice în afara celor proprii. Anunțul a fost făcut chiar de Elon Musk prin intermediul unei postări pe Twitter.
Cu o rețea de încărcare proprie, denumită Tesla Supercharger, care însumează peste 25.000 de prize cu încărcare rapidă "împrăștiate" pe tot Globul, Tesla are un avantaj major în fața celorlalți producători de automobile care au în portofoliu modele cu zero emisii.
Din acest an, însă, marca americană le va permite și altor mașini electrice să se alimenteze de la rețeaua sa. Anunțul a fost făcut chiar de Elon Musk prin intermediul unei postări pe Twitter. Acest lucru va fi posibil la nivel global, după cum susține Musk.
În SUA, modelele Tesla vin cu un conector special, așadar aici va fi nevoie de un adaptor pentru ca celelalte mașini electrice să poată folosi rețeaua Supercharger. În cazul celorlalte piețe, inclusiv Europa, vorbim de un conector CCS cu care vin echipate majoritatea mașinilor cu zero emisii.
Tesla are stații Supercharger și în România. În prezent sunt astfel de prize în București, Pitești, Sibiu și Timișoara, urmând ca pe viitor să fie inaugurată una și la Constanța.
via Carscoops
-
ACE - Craiova, miercuri, 21.07.2021 18:05
Zvonurile de acum o luna mentionau aceasta miscare pentru a doua jumatate a anului viitor. De apreciat devansarea cu un an a masurii care stimuleaza alimentarea masinilor electrificate si accesul cat mai facil la orice retea publica. BRAVOS TESLA!!!
-
Edikkk, miercuri, 21.07.2021 18:25
Wow! Este o ştire foarte mare. Bravo Tesla. Se expun concurenţei pe zona de maşini electrice dar şi pe zona de furnizare de energie electrică
-
eDick, miercuri, 21.07.2021 19:04
Ti-au montat stecher la 1.9TDI?
-
Kirocamion, miercuri, 21.07.2021 22:11
Tre să ai multă doză de retard să crezi că fiecare brand de cazane electrocutate sug doar de la prizele mamii lor
-
dCi, joi, 22.07.2021 07:02
Știe cineva cât poluează o mașina electrică când ia inevitabil foc?
-
PMC, joi, 22.07.2021 08:45
https://www.npr.org/2021/06/28/1010956116/a-coal-mining-monster-is-threatening-to-swallow-a-small-town-in-germany?t=1626711516169
-
Ce va fi?, joi, 22.07.2021 09:01
Asa trebuie sa se intample. UE daca tot impune electrificarea ar trebui sa impuna si unificarea statiilor de incarcare. Acum cu statiile Tesla ce sa zic? Probabil se vor aglomera. E posibil ca in viitor sa stai la coada pentru ca orice masina va putea sa reincarce nu numai Tesla. Problema principala ramane insa tot timpul imens pe care il necesita o reincarcare, inacceptabil pentru orice om de bun simt. Plus faptul ca la incarcare de putere mare bateria se degradeaza mai repede decat la priza de acasa. Asta nu e un impediment acum, vom vedea in viitor.
-
bla bla, joi, 22.07.2021 10:35
@dci cazanul tău dci oricum poluează mai mult în orice circumstanță. Iar mașinile electrice iau foc mai rar decât cele cu motoare termice raportat la mia de mașini
-
curentatu, joi, 22.07.2021 11:47
Superbă mișcarea într-adevăr, cred că Elan Mask și-a rupt multe lopeți cu care întoarce banii. Deși aud că tot n-are profit dar ăia de tipăresc verzișorii au că-l tot umflă pe bursă.
-
Anonim, joi, 22.07.2021 13:28
Partea nasoala este ca incarcarea va fi pe bani si curentatii astia fanatici sunt invatati pe mocaciune . Sunt convins 100 % ca intr-un viitor cat mai scurt pretul / km la masina electrica va fi mai mare decat la una clasica. Si asa pretul la superchargere nu este mic raportat la cat consuma in viata reala o masina electrica . Pretul /km pe autostrada la viteza legala de 130 km/h este echivalent cu al unui diesel . Sunt o gramada de videoclipuri pe yutube care demonstreaza lucrul asta .
-
Edikk, joi, 22.07.2021 15:02
Pe cine intereseaza asta?E plina lumea de benzinarii unde poti alimenta intr-un minut si ii da apoi bataie 1000km cu un plin.
-
alex_cu_a_mic, joi, 22.07.2021 15:25
@zarnesteanu Daaa a rupt multe lopeti nenea musk doar ca a invartit gramezi de bani imprumutati, subventionati si luati de pe burse. De intors vreo gramada de profit n-a fost cazul pana acum.
-
alex_cu_a_mic, joi, 22.07.2021 15:35
Apropo, nu se mai aude nimic de scaderea preturilor la baterii si implicit la masinile electrice. Parca mai erau vreo 2-3 ani si electricele atingeau paritatea cu termicele. Mi-e frica sa nu se sature statele de atata subventionare pana la mereu iminenta atingere a paritatii. Ma rog, rgbtistii astia de-si zic clandestin alesi sau reprezentanti ai statelor.
-
Edikkk, joi, 22.07.2021 20:28
Meai "Edikk cu doar 2 k" să te prefaci că eşti altcineva este laşitate. @alex aşa este preţul bateriilor au scăzut, dar scăderile sunt procentual destul de mici faţă de cât au promis. Să sperăm că după ce mulţi producători auto îşi vor face toţi câte un gigafactory atunci să vedem preţuri la jumătate. Tesla promite în 2-3 ani maşina electrică de 25.000 dolari. Să vedem.
-
Kap, vineri, 23.07.2021 11:15
La 25.000 de dolari o să ajungă doar bitcoinul, tot indiferent de ce promite Muscoiul. Un Giga Recycling Factory când deschide eroul planetar? Asta vreau să vedem.
Citeste si
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | marţi, 14 iulieNoul Mercedes-Benz Clasa C electric a intrat în producție la uzina din UngariaConstructorul german de automobile anunță startul producției pentru noul Clasa C electric, la uzina din Ungaria. În urma unei investiții de circa un miliard de euro, amprenta halelor de producție a crescut de la 200 la 440 de hectare. Citeste tot -
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | vineri, 10 iulieMG: modelele hibride plug-in vor avea baterii în stare semi-solidă din 2027MG Motor a anunțat că modelele sale cu propulsoare hibride plug-in (PHEV) vor avea baterii în stare semi-solidă. Primele astfel de modele cu noul tip de baterie vor apărea în 2027. Citeste tot -
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | joi, 9 iulieBYD Shark debutează, oficial, în Europa: pick-up PHEV cu 90 km autonomie electricăFestivalul Vitezei de la Goodwood marchează debutul european al lui BYD Shark. Cu alte cuvinte, un pick-up plug-in hybrid care poate acoperi până la 90 de kilometri în modul pur electric. Citeste tot -
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | miercuri, 8 iulieNoul SUV electric Leapmotor B03X: comenzi deschise în Europa, start de la 25.000 euroChinezii de la Leapmotor au deschis comenzile în Europa pentru noul SUV electric B03X. Prețurile încep de la 24.900 de euro, iar clienții de pe Bătrânul Continent au la dispoziție două versiuni de baterie cu tehnologie LFP. Citeste tot -
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | marţi, 30 iunieNoul Zeekr 7GT: peste 4.000 de precomenzi înregistrate în EuropaConstructorul chinez de automobile anunță că a înregistrat deja peste 4.000 de precomenzi pentru noul 7GT în Europa. La noi în țară, modelul cu zero emisii pornește de la 46.500 de euro cu TVA inclus. Citeste tot
O miscare superba. Nu doar ca a avut in avantaj tehnologie si comercial toti anii astia, dar acum o sa mulga bani de la toata lumea. Unii dau din buze si comenteaza lefteri de pe margine, altii fac banii cu lopata si-i inmultesc de la un an la altul. Pentru ca au vazut posibilul acolo unde altii nici macar n-au fost in stare sa si-l imagineze.