România ecologică: 8 maşini electrice şi 120 de hibride vândute în ultimele 3 luni

Publicat joi, 29.10.2015 12:45 de Daniel Popescu

Şoferii români nu sunt prea prietenoşi cu mediul înconjurător: în ultimele trei luni, în ţara noastră s-au vândut doar 8 maşini electrice şi 120 de exemplare hibride.

Lipsa punctelor de încărcare, infrastructura precară şi preţurile ridicate îi împiedică pe români să cumpere maşini electrice şi hibride.

Cel puţin această este concluzia pe care o putem trage după analiza datelor oficiale publicate de Asociaţia Europeană a Producătorilor Auto (ACEA) cu privire la vânzările de maşini electrice şi hidride în al treilea trimestru al anului, corespunzător perioadei iulie-septembrie 2015.

Astfel, în ţara noastră s-au comercializat doar 8 maşini electrice în 3 luni, iar această "performanţă" este "întrecută" doar de Estonia (6 maşini electrice vândute) şi Bulgaria, care nu a vândut nicio maşină electrică. În mod ironic, creşterea din România comparativ cu perioada similară a anului trecut este de 700%, întrucât atunci s-a vândut o singură maşină electrică în 3 luni. Totuşi, merită menţionat că datele ACEA nu includ şi vânzările de hibride plug-in.

În acelaşi interval de timp, în Uniunea Europeană s-au comercializat peste 28.000 de maşini electrice, în creştere cu peste 62% comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar cele mai mari creşteri s-au înregistrat în Spania (74%), Olanda (55%) şi Franţa (46%).

Ceva mai bine la maşini hibride: 120 de bucăţi

Acelaşi raport ACEA dezvăluie că în România s-au comercializat 120 de maşini hibride în ultimele 3 luni, în creştere cu 215% fată de perioada similară a anului trecut. De data aceasta, România este peste ţări precum Estonia, Lituania, Lituania sau Slovacia, în timp ce pentru Bulgaria şi Danemarca nu există încă date.

La nivelul Uniunii Europene, vânzările de maşini hibride au crescut cu aproape 35%, până la un nivel de peste 53.0000 de bucăţi.

Vânzări maşini electrice şi hibride:

Masini electrice Masini hibride
Perioada Q3 2015 Q3 2014 Crestere Q3 2015 Q3 2014 Crestere
Romania 8 1 700% 120 38 215.8%
UE 28.360 17.488 62.2% 53.183 39.489 34.7%

Pe piaţa din România există mai multe maşini electrice şi hibride. O analiză a preţurilor cu care pot fi cumpărate acestea poţi citi aici.

Via ACEA

  • Scrooge, joi, 29.10.2015 13:02

    Soferii romani nu sunt prea prietenosi cu mediul inconjurator deoarece nici "mediul economic inconjurator" nu e prea prietenos cu ei in privinta veniturilor si a statiilor de incarcare.

  • joe21, joi, 29.10.2015 14:05

    dar nici ZOE,,nu-i prietenoasa cu buzunarul tau,,platind ca la ratele la banca chiria baterei, fie ca folosesti masina fie nu! De cealalta masina frantuzeasca,,nici atat,,ca nu porti merge iarna cu ea,,,neavand usi,caldura.

  • dan_grc, joi, 29.10.2015 17:54

    La nivelul UE nu mi se par multe electrice vandute in 3 luni, 28.360 este putin, adica putin peste 100.000 intr-un an, o nimica toata comparativ cu numarul total de masini vandute pe un an, desigur ca electricele inregistreaza cresteri, dar concluzia este ca nici europenii nu se omoara cu ele, exceptand tarile nordice, care nu pot ridica prea mult media pentru ca sunt piete relativ mici.

  • Dan, vineri, 30.10.2015 08:10

    Renault Zoe e adresat in principal companiilor (deocamdata) , ce au anumite avantaje financiare prin sistemul de leasing operational. Sunt multe companii in Europa care si-au luat flote Zoe, in Romania una dintre ele fiind Orange.Nu stau companiile in ce zice un "john doe" sau altul... Firmele isi calculeaza riguros costurile.