Să cânte muzica! Vokswagen Polo primeşte o versiune specială cu sistem audio Beats de 300 W
Volkswagen Polo va beneficia de o versiune specială cu sistem audio Beats de 300 W şi modificări minore de design care va fi prezentată cu ocazia Salonului de la Geneva.
Volkswagen a anunţat deja că micul model Up! va primi un facelift cu ocazia Salonului Auto de la Geneva care va include şi un sistem audio Beats.
Acest sistem va fi însă disponibil şi pe o versiune specială a lui Volkswagen Polo, care va fi prezentată de asemenea la începutul lunii martie.
La fel ca şi în cazul lui Up!, sistemul audio are şapte difuzoare şi un subwoofer montat în locul roţii de rezervă. În plus, există două woofere amplasate pe uşi, dar şi două tweetere. Prin prisma utilizării unui amplificator pe opt canale şi a unui procesor de semnal digital, puterea totală a sistemului audio care va fi disponibil pe ediţia specială a lui Polo va fi de 300 W.
Pe lângă sistemul audio Beats, Volkswagen a operat şi câteva modificări estetice minore. Astfel, la exterior se remarcă o grilă neagră lucioasă şi capace de oglinzi speciale, pe lângă folosirea unor jante din aliaj de 16 inch. La interior, volanul a fost îmbrăcat în piele, iar tapiţeria a primit un tratament special Beats. Volkswagen nu a publicat încă imagini oficiale cu versiunea specială cu sistem audio Beats a lui Polo.
Via Motor1
Romanii inca asteapta aceasta versiune pe Golf si Passat pentru a putea da maneaua la maxim din VW :)