Şeful Alfa Romeo a prevăzut scandalul Volkswagen încă din 2010: "Emisiile lui Audi A3 sunt miraculoase, magice si extraterestre"

Publicat marţi, 22.09.2015 17:37 de Mircea Meșter

Harald Wester, CEO Alfa Romeo, confrunta încă din 2010 emisiile celei mai ecologice versiuni Audi A3, pe care le numea "miraculoase".

18 septembrie: VW Group este acuzat cu probe de Autoritatea de Protecţie a Mediului din SUA (EPA) că a manipulat testele de emisii şi de consum pentru modelele diesel vândute peste Ocean.
Background: Cum s-a descoperit că Volkswagen frauda testele de emisii. Ce soluţii există pentru repararea problemei.


21 septembrie: Acţiunile VW Group scad cu 20%, cea mai mare scădere într-o singură zi din istoria companiei. CEO-ul VW Group răspunde acuzelor și își cere scuze, anunţând că va coopera cu autorităţile din SUA. 
22 septembrie: Cazul Volkswagen primește numele Dieselgate și stârnește reacții la nivel înalt. Casa Albă s-a arătat îngrijorată de comportamentul acestei companii, iar guvernul german va ordona o serie de teste similare pentru modelele vândute de Volkswagen în Europa. Apare și întrebarea dacă Martin Winterkorn, șeful VW, știa despre această problemă.
REVIEW: Şefii Alfa Romeo acuzau încă din 2010 cifrele de emisii oferite de unele modele ale Grupului VW: "Sunt miraculoase, magice si extraterestre"
22 septembrie:
 CEO-ul Volkswagen SUA recunoaşte deschis concluziile EPA: "Am sfeclit-o, vom plăti ce avem de plătit".
22 septembrieVolkswagen Group anunţă oficial că software-ul "trişor" afectează emisiile a 11 milioane de maşini la nivel mondial.
22 septembrie: Apar informaţii legate de posibila demitere a CEO-ului Volkswagen Group, Martin Winterkorn.

***

Actualul CEO al mărcilor Maserati şi Alfa Romeo, Harald Wester, acuza încă din 2010 Grupul Volkswagen pentru practicile sale în ceea ce priveşte cifrele de emisii şi de consum, pe care Wester, pe atunci director al mărcii Alfa Romeo, le considera "miraculoase, magice si extraterestre"

"Trebuie să fim ceva mai serioşi în legătură cu aceste cifre pe termen lung", spunea pe atunci Harald Wester. Declaraţiile oficialului mărcii italiene au fost subliniate la acea dată de Automarket.ro într-un material dedicat.

Problema sesizată de Harald Wester viza emisiile-record ale lui Audi A3, care tocmai anunţase că versiunea 1.6 TDI ajunge la consum şi emisii foarte reduse: 3.2 litri/100 km şi 99 de grame CO2/km. Discuţia a avut loc în momentul lansării noii Alfa Romeo Giulietta, care în versiunea 1.6 diesel nu reuşea "decât" un consum de 4.4 litri/100 km, cu emisii de 114 grame CO2/km.

Conform comunicatului oficial al celor de la Volkswagen, 11 milioane de maşini diesel beneficiază de ajutorul de software care limitează emisiile în cazul unui test pe bancul de probă, dar care multiplică apoi emisiile de substanţe nocive, în special Oxizi de Azot, în momentul în care sunt utilizate pe şosea. Grupul german susţine că doar motorul TDI de 2.0 litri în versiune Euro 5 este afectat, astfel că unitatea 1.6 TDI despre care vorbea şeful Alfa Romeo în 2010 rămâne, cel puţin până la proba contrarie, în zona "verde" a plajei de motoare oferite de VW Group.

  • someone, marţi, 22.09.2015 18:05

    daca e sa ne luam de consumul mediu al masinilor din grupul vag, pe mine m-a frapat faptul ca golf 7 gti, 220 cai benzina are consum mediu de 6,2 oficial . no comment

  • ioi, marţi, 22.09.2015 18:15

    seful alfa sa-si vada barna din ochiul lui prima data; ei nici macar motoare poluante nu pot oferi ca n-au gama de masini. lol

  • lorinczi.thomas, marţi, 22.09.2015 19:10

    chestia asta cu volkswagen e doar varful iceberg-ului eu as incepe sa verific toate marcile de volum si premium acum VW e aratat la greu cu degetul, dar vor urma si altii

  • ioi, marţi, 22.09.2015 20:18

    seful alfa sa-si vada barna din ochiul lui prima data; ei nici macar motoare poluante nu pot oferi ca n-au gama de masini. lol

  • Andrei, marţi, 22.09.2015 20:28

    Unde ai stat ascuns pana acum mai broscarule....va folositi de faptul ca sunteti cu ei....la americani e simplu esti cu ei sau impotriva lor....Alfa se bucura de privilegiul de a fi parte a grupului broscaresco-amerindian Fiat-Chrysler...apareti ca melcii dupa ploaie....uneori cuvintele spuse si scrise de mass media si manipulate sunt mai taioase decat sabiile...si tocmai cand "judecatul" e in suferinta.....lasa-i cu pacatele lor pe VW si vedetiva de ale voastre

  • Andrei1, marţi, 22.09.2015 20:29

    Cel care manipuleaza site-ul acum cel care creeaza subiectul probabil manipuleaza si comentariul meu care l-am scris mai sus dar asta e alta poveste

  • alex, marţi, 22.09.2015 21:58

    Hai sa nu generalizam. Eu detin masina 2.0 diesel automata care raporteaza 10% consum in oras. Mediu este 7.2%. In viata reala consumul sta in limitele date de producator. Nu suntem chiar toti niste mincinosi.

  • Azazel, marţi, 22.09.2015 22:13

    Cine spune?Seful Alfa Romeo? Mai bine s-ar uita in oalele lui sparte. Alfa Romeo si Fiat in general ne mint ca fac masini. In afara de Multijet sunt cam printre ultimii cand e vorba de tehnologii si inovatie si dezvoltare. Alfa se chinuie sa supravietuiasca cu vanzari mediocre, Fiat are vanzari slabe, Lancia e ca si inexistenta, fiabilitatea e cotata prost, dar se gandesc ei sa dea lectii de morala. Macar Winterkon a facut din Audi un nume mare. Sergio M a facut un rahat pe bat din Alfa in ultimii 10 ani. Pacat de marca aia care a facut istorie. Fiat nu mai are masina de clasa compacta la vanzare in acest moment. Au mai fost si altii ingenuincheati si au "mancat pamant" ca sa-si revina. Si au reusit.

  • @azarel, marţi, 22.09.2015 23:41

    Ai un plus de la mine, mai rar cap pe umeri pe aici. Mai multi cap ingust.

  • Azazel, marţi, 22.09.2015 23:54

    Ah, si inca ceva. Daca ar fi spus asta cei de la Renault, de la PSA, de la Toyota, de la Ford, adica niste companii care nu au batut pasul pe lor in ultimii 10-15 ani, as mai fi zis.

  • alunelu, miercuri, 23.09.2015 00:06

    Pentru toate bocitoarele VW: daca nemtii ar fi concurat corect, poate ar fi avut si altii o sansa. Daca cazanele de TDI-uri nu indeplineau normele de poluare si nu ar fi putut fi vandute, poate acum ati fi condus JTD-uri. P.S. N-am nici JTD, nici TDI, nici italiana, nici nemteasca.

  • Andy, miercuri, 23.09.2015 00:41

    @Azazel Nu te minte nimeni ca Fiat face masini. Fiat s-a axat pe gama 500 care i-a iesit. De acord ca e pacat de firme ca Lancia sau Alfa (poate Alfa are vreo sansa cu noua Giulia) care au fost lasate in paragina putand fi mai bine vandute, eventual la chinezi care se pare ca au facut minuni cu Volvo sau la indieni care fac acelasi mojo si cu Jaguar. Insa in ziua de azi vorbim de grupuri, nu neaparat de branduri. VW ca grup inseamna si Audi, Skoda, Seat. Lambo si Bentley sunt alta mancare de peste ca nu impart platforme si motoare cu ceilalti muritori din grup. La nivel de grup FCA o duce chiar bine. Jeep e la maxime istorice de vanzari si Ram si Chrysler urca intr-un ritm destul de alert. Ideea e ca Alfa macar n-a mintit...sau daca au facut-o nu e nimic dovedit. Pana la proba contrarie sunt comercianti cinstiti. VW insa sunt comercianti pungasi si au dovedit-o din plin zilele astea. P.S. Vezi ca PSA din exemplul tau o duce mai rau ca FCA.

  • Mihnea, miercuri, 23.09.2015 07:34

    @ azarel, @andrei: macar titlul de ati fi si voi in stare sa il cititi si intelegeti pana la capat. Seful (de atunci) al Alfa Romeo sesiza ceea ce era evident in 2010, declaratiile sunt de acum 5 ani. Nu s-a trezit acum. Iar ceea ce a facut VW este extrem de grav, pentru ca in esenta a incalcat cu buna stiinta normele de poluare (emisii de oxizi de azot de 40! de ori mai mari decat cele admise). Ceea ce inseamna, de fapt, ca pentru un pumn de dolari sunt in stare sa ne ucida. Nu dau 2 bani pe oameni. Astia ar trebui inchisi - si concernul si conducatorii lui.

  • unckle, miercuri, 23.09.2015 08:34

    Usurel o sa dispara motoarele diesel, calmati-va ca nu va da nimeni un bonus daca sunteti mai "activi" in scandalul "VW-Clean-Eco-Poison". O astfel de problema, destul de grava in sinea ei, naste alte intrebari si este foarte probabil sa creeze conditii propice pentru schimbarea legislatiei in ceea ce priveste procedurile de testare a masinilor in vederea omologarii. Trebuie sa nu pierdem din vedere ca unicii oponenti ai schimbarilor legislative sunt chiar producatorii auto, ei sunt cei care pierd bani cand se trece de la EURO5 la EURO6 neputand transfera intregul cost de dezvoltare in pretul masinilor (au cam facut-o in ultima vreme ... Polo=18000E daca vrei "volan si scaun sofer"). Mai marii de la Bruxelles o sa bage la cap problemele din aceste zile si, la presiunea publica, vor ignora un pic tirurile cu bani de lobby venite de la producatori ... sau macar asa sper eu :)

  • @Andy, miercuri, 23.09.2015 11:21

    Nemtii de la VW sunt comercianti pungasi... prinsi. Sa nu crezi tu ca daca ceilalti nu au patit sau nu patesc nimic, sunt curati ca lacrima.

  • Du-te la culcare!, miercuri, 23.09.2015 12:41

    Azazel si ce legatura are productia si inovatia in sine cu intentia de a minti oamenii cum au facut cei de la Vag? Esti un fan VW care abereaza de dragul de a da o replica. In loc sa fii revoltat pe seful VW, tu te iei de altii. Inainte de a scrie ceva, verifica daca ai si creierul conectat!

  • Azazel, miercuri, 23.09.2015 17:50

    Domnilor, ce spun eu si ce intelegeti voi. Ideea este ca a comentat unul de la Alfa, in conditiile in care Alfa in acest moment, dar si acum 4 ani, se remarca doar prin design si motoare Multijet. Atat.. Daca ne referim la motoare, transmisii, modele, Alfa este o gluma pe langa Audi. Deh, hai sa le punem una langa alta, ca sunt premium. Apoi, "stapanii" lor, in speta VW respectiv Fiat, sunt atat de diferiti. Fiat se bazeaza in acest moment pe un singur model care e derivat in n modele. In cazul lui VW lucrurile stau diferit. Potentialul lui VW comparativ cu Fiat se vede inclusiv in numarul modelelor si puterea acestora. ce model Fiat are acum peste 200 CP? De-asta spun ca este in primul rand o lipsa de bun simt ca tocmai italienii sa dea in altii. Atentie! NU am spus ca asta scuteste pe cei de la VW de rahatul in care sunt. Au comis-o, au recunoscut, sa plateasca! Si cica vor plati. Ramane de vazut. Nu m-as mira ca VW sa incerce o noua smecherie pentru ca macar amenda sa fie mai mica.