Şeful Audi SUA: "Tesla este un brand cool despre care vorbeşte toată lumea"
Deşi nu este lider de vânzări pe nicio piaţă şi mai are mult până când va ajunge unul dintre principalii jucători ai industriei, marca Tesla atrage atenţia tuturor producătorilor.
Tesla Motors, producătorul american de automobile electrice, este din nou în centrul atenţiei. Şeful diviziei americane a mărcii Audi, Scott Keogh, a declarat că marca Tesla este un brand cool, care a reuşit să acapareze atenţia industriei auto şi a publicului. Oficialul Audi a mers mai departe cu laudele, spunând că Tesla este un exemplu pentru întreaga industrie auto, deoarece inovează şi au un spirit tânăr. Însă, sistemul de comercializare a modelelor Tesla, producătorul neavând niciun dealer (vânzările fiind efectuate direct de producător), este criticat de şeful diviziei americane a mărcii Audi.
Scott Keogh consideră că dealerii au avantajul unei legături mai personale cu clienţii mărcii, ceea ce le oferă efectul de levier atunci când prospectează clienţi. În viitor, Audi se va lupta şi pe nişa celor de la Tesla, urmând să ofere modele electrice spre vânzare şi pe piaţa din Statele Unite ale Americii. Până atunci, constructorul din Ingolstadt va miza pe motorizările diesel, hibrizii plug-in şi noile lor propulsoare otto. În contrast, Tesla Motors nu plănuieşte niciun hibrid sau model propulsat cu motoare cu ardere internă, strategia de viitor vizând continuarea exclusivă a utilizării motoarelor electrice.
Piaţa auto din SUA reprezintă cea mai mare piaţă pentru cei de la Tesla, pe când pentru Audi este abia a treia cea mai importantă. Însă, aşteptările de vânzări ale celor doi constructori sunt distanţate pentru 2013, Audi previzionând peste 150.000 unităţi doar în SUA, pe când Tesla se aşteaptă la 21.000 de Model S-uri la nivel global în decursul anului curent. Diferenţa de vânzări dintre cele două mărci şi comentariile celor de la Audi faţă de marca Tesla subliniază evoluţia atinsă de constructorul din California, aceştia punctând serios la capitolele notorietate şi inovaţie.
Via AutomotiveNews (înreg.)
Seful Audi il perie pe Musk,au incercat si ei ceva cu e-tron,dar nu le-a iesit.