Uniunea Europeană propune eliminarea taxelor aplicate pieselor auto japoneze
Componentele auto produse în Japonia ar putea fi scutite de taxele de import aplicate până acum în Uniunea Europeană. La schimb, japonezilor li se cere reducerea taxelor aplicate unor produse din UE.
Uniunea Europeană doreşte să schimbe politica de impozitare a componentelor auto produse în Japonia. Propunerea vine în schimbul eliminării taxelor de import pentru alimentele din Europa aplicate în Ţara Soarelui Răsare. Companiile japoneze exportă piese în valoare de 3.73 miliarde de euro în Uniunea Europeană, iar UE le aplică o taxă cuprinsă între trei şi 4.5 procente din valoarea declarată.
În schimbul eliminării taxelor de import pentru piesele auto produse în Japonia, Uniunea Europeană cere fie eliminarea, fie reducerea drastică a taxelor pentru opt categorii de produse exportate în Japonia. Europenii vor să exporte vin şi produse lactate în Japonia fără să fie taxaţi la 15 procente pe litru, respectiv 30 procente din valoare la intrarea în ţara respectivă, potrivit datelor publicate de japonezii de la Nikkei. Japonezii au produs deja eliminarea imediată a 80% din taxele aplicate.
Uniunea Europeană le-a oferit japonezilor o reducere de 90% a tarifelor aplicate produselor de import, cu o excepţie de 10% pentru automobile şi de 14 procente pentru televizoarele LCD. Informaţiile provin de la cotidianul nipon Nikkei, specializat în probleme de business. Japonia nu este singura ţară asiatică ale căror produse din industria auto au condiţii speciale de import în UE, Coreea de Sud beneficiind la rândul său de anumite scutiri de taxe.
Via AutomotiveNews (înreg.)
mi se pare absoluut corect.