Şeful diviziei BMW M pleacă să conducă Mini
Kay Segler, directorul executiv BMW, va ocupa funcţia de preşedinte al subsidiarului Mini. Locul său va fi luat de Friedrich Nitschke, responsabil pentru dezvoltarea seriei Mini.
BMW a emis astăzi un comunicat oficial, în care anunţă modificări la nivel de conducere, în cadrul diviziei de performanţă M. Kay Segler, directorul executiv BMW M Gmbh va părăsi divizia de performanţă pentru a se ocupa de destinul subsidiarului britanic Mini. Segler îi va ceda locul lui Friedrich Nitschke, care va prelua oficial funcţia începând cu data de 1 mai a acestui an.
Segler nu este la prima experienţă alături de Mini, în perioada 2004-2008 fiind preşedintele companiei de dincolo de Canalul Mânecii. Segler se află în grupul BMW din 1988.
Tot cu o experienţă puternică vine şi înlocuitorul său, Nitschke fiind responsabil pentru întreaga serie Mini, mulţumită funcţiei deţinute în cadrul departamentului de dezvoltare. Asemeni lui Segler, şi Nitschke este prezent în cadrul grupului bavarez de mulţi ani, mai exact din 1978.
via | BMW