Şeful operaţiunilor de la Lotus s-a mutat la Volkswagen
Frank Tuch a revenit în concernul Volkswagen după doar patru luni petrecute la Lotus. Acesta va fi şeful departamentului de calitate de la Volkswagen şi va trebui să crească nivelul de calitate al modelelor Volkswagen şi Audi.
Frank Tuch, fostul şef al departamentului de operaţiuni de la Lotus se va transfera la Volkswagen începând cu data de 1 septembrie. Frank Tuch a venit la Lotus în luna mai acestui an şi a lucrat opt ani la Porsche înainte de mutarea la producătorul britanic de modele sport. În cei opt ani la Porsche, Tuch a reuşit să ajungă pe postul de şef al departamentului de calitate.
Sarcina lui Tuch în cadrul Volkswagen este de a conduce mărcile Volkswagen şi Audi pe poziţii superioare în cadrul clasamentului J.D. Power pe viitor. Winterkorn consideră că rezultatele slabe din studiul J.D. Power le împiedică pe cele două mărci ale concernului Volkswagen să atingă vânzări ridicate pe piaţa din Statele Unite ale Americii. În 2010, Volkswagen a obţinut locul trei de la coadă în clasamentul J.D. Power, iar Audi s-a clasat sub media industriei.
Frank Tuch l-a înlocuit pe Hans-Joachim Rothenpieler, în vârstă de 52 de ani, pe postul de şef al departamentului de calitate al Volkswagen. Rothenpieler a fost numit managing director al departamentului de dezvoltare la Volkswagen Sachsen GmbH. Hans-Joachim Rothenpieler l-a înlocuit pe Frank Loeschmann, care a devenit noul reprezentant al Grupului Volkswagen pe piaţa din India.
Via | AutomotiveNews (înreg.)
Interesant Lotusul din imagine. Numere de Great Britain si cu volan pe stanga.