Şeful Volvo: "Nu trebuie să-i mai copiem pe rivalii noştri germani"

Publicat miercuri, 03.11.2010 11:04 de Bogdan Mirică

Stefan Jacoby, noul CEO Volvo, a declarat că brandul scandinav trebuie să revină la valorile sale şi să nu mai copieze brandurile germane Audi şi BMW.

Evoluţia brandului Volvo după preluarea Geely a devenit un subiect foarte discutat în presa de specialitate. Stefan Jacoby, instalat în funcţia de CEO al constructorului scandinav în luna august, a decis să clarifice direcţia spre care se va îndrepta brandul premium. Potrivit lui Jacoby, Volvo trebuie să recupereze trăsăturile sale individuale şi să se concentreze serios asupra caracterului premium pe care vrea să-l inducă.

Fostul preşedinte al diviziei americane Volkswagen este de părere că brandul nu mai trebuie să copieze rivalii germani. "Poţi recunoaşte imediat interiorul unui Audi sau BMW, însă nu acelaşi lucru îl pot spune şi despre Volvo, care în prezent nu este în concordanţă cu ceea ce vrea să sublinieze brandul. Trebuie să ne întoarcem la rădăcinile suedeze, nu atât de sportive, dar mult mai funcţionale, cu o eleganţă scandinavă".

Următoarele luni vor fi foarte importante pentru Volvo, care va elabora o strategie puternică pentru expansiunea pe piaţa din China şi pe alte pieţe emergente. Mai mult decât atât, compania trebuie să-şi regândească strategia de dezvoltare a platformelor. Jacoby susţine că suedezii se vor rezuma la folosirea a una sau maxim două platforme.

Referindu-se la designul modelelor pe care le patronează, CEO-ul a declarat că "Volvo nu mai trebuie să copieze rivalii germani. Simplitatea este cheia. Ar trebui să exprimăm doar valorile scandinave: valorizarea omului, siguranţă socială şi bunăstare. Nu trebuie să ne raportăm la aceleaşi dimensiuni sau la acelaşi ambalaj."

Acelaşi Jacoby a susţinut că motoarele vor reprezenta un factor foarte important în evoluţia companiei. O nouă familie de motoare diesel şi benzină este pe drum, ceea ce ar putea face ca în gama suedezilor să nu mai vedem motoare V8 şi chiar V6. Suedezii ar putea opta pentru agregate în patru sau cinci cilindri.

Viitorul oferă şi premizele unor vehicule electrice: C30 EV urmează să intre deja într-o perioadă de testare publică, iar V70 hibrid alimentat la priză este aşteptat în 2012. 

via | autocar

  • moa, miercuri, 03.11.2010 11:30
    hmmm

    parca nu asta era motivul pt care erau sa dea de cateva ori faliment?

  • ztele, miercuri, 03.11.2010 12:48
    @moa

    Volvo n-a fost in faliment niciodata.

  • vxf, miercuri, 03.11.2010 12:59
    Volvo

    Volvo este ceva aparte in contextul actual german=gri al ofertei auto.

  • ion, miercuri, 03.11.2010 13:42
    vrajeli marca volvo

    daca-i copia era o treaba, dar nu i-a copiat deloc...am condus 2 modele diesel de la volvo (s40 si s60) si am ajuns la aceeasi concluzie ca WhatCar (#septembrie - test S60) "Volvo S60 - motoare zgomotoase, prea mult zgomot aerodinamic Verdict: atractiv in unele aspecte, dar NU DESTUL DE RAFINAT "

  • Octavian, miercuri, 03.11.2010 13:54

    @ion motor zgomotos la s60? Daca compari poate cu un motor pe benzina :)) Inseamna ca nu te-ai urcat intr-un bmw diesel cu cilindrie similara sau intr-un vw.(ma refer la s60 d5)

  • ion, miercuri, 03.11.2010 14:15
    @Octavian

    lasa vw passat ca nu-i premium... de fapt nici volvo nu l-as considera, dar se tot baga in seama cu Mercedes si BMW.. condu un Mercedes C220 si vezi acolo rafinament... dar pana atunci poti citi comparativul din WhatCar -septembrie 2010. Volvo ocupa ultimul loc din cele 4 testate. Clasament final: 1. BMW 320d 2. Mercedes-Benz C220 CDI 3. Audi A42.0 TDI 143cp 4. Volvo S60 2.0 D3

  • ztele, miercuri, 03.11.2010 14:50
    @ion

    Explica-mi in ce masura te incalzesc pe tine topurile astea?

  • Octavian, miercuri, 03.11.2010 15:37

    Intr-adevar nu pot sa ma exprim la noua generatie. Cunosc doar vechea generatie. La vechea generatie in nici un caz nu era mai rafinat c220 cdi.....cunosc foarte bine ambele motoare din proprie experienta. Vechea generatie statea cot la cot cu ceilalti. Personal am ales s60 in defavoarea unui 320d din acelasi an(2003) pentru ca overall era mai ok(ca sa nu zic de exclusivitate) si de 2 ani de zile si 100.000km condusi nu am decat cuvinte de lauda. Noua generatie s60 nu am avut ocazia inca sa fac un test drive. Am stat la bordul lui la reprezentanta si am constatat cu aceeasi dezamagire ca si la noul c klasse ca au scazut oarecum calitatea la materiale. SIngurul care a crescut calitatea din acest segment este audi a4.

  • george, miercuri, 03.11.2010 17:00
    GREA A NAIBII GEOGRAFIA ASTA

    @ ztele "erau sa dea de cateva ori faliment" De unde reiese ca ar fi dat faliment? Omu` s-a exprimat destul de clar... In aceeasi ordine de idei, Volvo n-a fost niciodata in faliment fiindca au venit unii si i-au salvat. Altfel,...#%*&$@%&...

  • ztele, miercuri, 03.11.2010 17:11
    @george

    Altfel ce? Cand au fost cumparati de Ford, erau o companie profitabila, dar oferta a fost pe masura pretului cerut, iar Ford i-a vandut mai departe in plina criza financiara. Volvo n-a fost niciodata in pericol de faliment.

  • io, miercuri, 03.11.2010 19:33
    @ztele

    Daca Volvo era profitabila, Ford nu vindea Volvo Car in pierdere fata de pretul platit in 1999. Volvo a inregistrat pierderi constant. Au cumparat volvo cu 6,45 miliarde $ si l-au vandut cu 2.5 miliarde $. Super afacere!

  • edi80, miercuri, 03.11.2010 21:00
    @ztele

    nu iti bate capul cu useri care nici macar nu se logheaza...stai lin ca n-ai cu cine...

  • george, miercuri, 03.11.2010 21:37
    ALTFEL, SE DUCEA DUPA TITANIC

    @ ztele Pana sa-l ia chinezii, Volvo era in cadere libera. Interventia chinezeasca a stopat fenomenul (sper pentru totdeauna). Prin urmare, in cursul anului 2010, Volvo era in pericol iminent de faliment (cum au fost fsi altii, intr-o masura mai mica sau mai mare, atat in Suedia cat si in restul Europei si America - SAAB, Opel, GM, Chrysler si chiar fostul proprietar al Volvo, Ford)... @ edi80 Orice dobitoc e in stare sa-si deschida un cont pe automarket, yahoo, facebook, etc. si sa se logheze. In momentul in care s-a logat, a devenit un geniu? De fapt, ce te intreb eu pe tine lucruri din astea? Ca tu stii ca metrul are 100 de milimetri...Hai, fugi la culcare!

  • LauCalin, joi, 04.11.2010 08:08

    "Poţi recunoaşte imediat interiorul unui Audi sau BMW, însă nu acelaşi lucru îl pot spune şi despre Volvo, care în prezent nu este în concordanţă cu ceea ce vrea să sublinieze brandul." Eu zic ca tipul asta cam greseste. Sunt detalii din interior specifice Volvo care s-au pastrat de mult timp, de exemplu celebrele tetiere curbate, schimbatorul de viteze tip "sfera" iar de cativa ani este consola centrala "care plutese"... cel putin asta au declarat oficiali Volvo cand au lansat ultiml S40, consola care a fost preluata la mai toate modelele. @io, daca tu zici asta explica-mi si mie cum a reusit Gelly sa faca din Volvo o marca profitabila la nici un an de la cumparare. La Ford nu marcile de care a scapat au fost problema ci manageamentul intern al companiei. Gandeste-te ca si Jaguar si Land Rover sunt pe profit. Si la cine sunt acum? Aceasi situatie este si la SAAB, insa deja am deviat cam mult de la subiect.

  • mihai, joi, 04.11.2010 08:58
    are dreptate

    1. Volvo era profitabila in momentul preluarii de catre Ford. Volvo nu a devenit neprofitabila, ci a fost in mod intentionat scoasa de pe profit. Este situatia tuturor marcilor detinute de Ford in Europa. Land Rover, Rover, Jaguar nu fac altceva decat sa intregeasca lista esecurilor Ford pe care cine are un dram de creier sub scalp, nu ar trebui sa le considere intamplatoare. 2. Boss-ul de la Volvo are dreptate! Cine isi doreste Volvo, o face tocmai pentru ca vrea ceva diferit de concurenta germana si prin urmare Volvo trebuie sa se diferentieze de masinile gemane si sa redevina masina simpla si robusta ce a adus marcii suedeze atatia admiratori.

  • ovi, joi, 04.11.2010 10:30
    850, s70, etc

    ... orice iubitor de Volvo are un respect deosebit pt 850, s70... de ce? pentru ca au o personalitate puternica, atat in design, cat si ca posibilitati tehnice. Bossul Volvo nu face decat sa exprime singura sansa de crestere a suedezilor: promovarea prin diferentiere fata de concurenti. Si Saab mizeaza exact pe acelasi lucru. Este foarte greu sa convingi un iubitor de masini germane sa treaca la alte marci. Eu presupun ca razboiul se va duce pe 2 directii: castigarea pietei nordice prin "mandrie regionala" si atacarea pietelor emergente - China, Rusia, poate chiar America - in sensul cresterii cotei de piata prin oferirea de alternative. Prin urmare, nu numai ca vor investi in tehnologie, dar eu banuiesc ca vor realiza si colaborari "strategice" cu companii locale, in special asiatice, pentru a creste valoarea tehnologiei de care dispun.