Skoda a produs 500.000 de exemplare Superb
Skoda a anunţat producerea exemplarului Superb cu numărul 500.000 la uzina sa din Kvasiny, Cehia. Cifra a fost atinsă după 11 ani de la lansarea pe piaţă a modelului.
Skoda s-a aflat pe o pantă ascendentă în ultimii ani, iar Superb se poate considera părtaş la acest succes. Modelul cehilor a ajuns deja la 500.000 de unităţi vândute din 2001, anul lansării modelului, şi până în prezent.
Dacă prima generaţie a fost mai mult un experiment, reuşind să atragă doar 136.068 de clienţi, cea de-a doua, lansată în 2008, s-a dovedit a fi un real succes. Modelul s-a vândut deja în 363.932 de copii şi a reuşit să atingă borna de jumătate de milion alături de vechiul Superb.
O mare contribuţie la această reuşită şi-a adus şi piaţa din China, acolo unde Skoda se descurcă din ce în ce mai bine. Practic, asiaticii au cumpărat 40% din producţia lui Superb, marcând o dată importantă în calendarul constructorului ceh: anul trecut a fost primul în care Skoda a vândut peste 100.000 de exemplare Superb în China, mai exact 117.000.
Maşina cu numărul 500.000 este un Superb Combi, care a fost produs la uzina cehă din Kvasiny.
via l leblogauto
personal astept un facelift la Superb (care nu e asa superba) o fata de Rapid consider ca ar fi mai potrivita