Skoda Rapid, primele imagini şi informaţii oficiale

Publicat marţi, 19.06.2012 12:39 de Sebastian Toma

Skoda a publicat primele imagini şi informaţii ale noului Rapid. Exemplarul din imagini reprezintă versiunea de serie a lui Rapid şi va debuta la Salonul Auto de la Paris.

Skoda Rapid, noua berlină a cehilor, a fost dezvelită pe internet înainte de prezentarea oficială. Modelul va debuta la Salonul Auto de la Paris din toamna anului curent şi este desenat de Jozef Kaban, designerul şef de la Skoda şi omul care a condus echipa de designeri a lui Bugatti Veyron. În mod normal, dezvelirea unor imagini pe internet ale unui model nou vine cu o serie de suspiciuni, dar acestea au fost înlăturate în redacţia noastră

deoarece am văzut în avanpremieră versiunea de serie a lui Rapid.

Skoda Rapid are o lungime de 4.480 milimetri şi o lăţime de 1.700 milimetri, poziţionându-se în segmentul berlinelor compacte, cu toate că Rapid este un hatchback – dacă judecăm după modul în care se deschide portbagajul. Modelul va fi disponibil pe piaţă încă din toamna anului curent şi ne face să aşteptăm o versiune mai mare şi mai atrăgătoare a viitoarei generaţii a lui Skoda Octavia. Până atunci, Skoda Rapid ne întâmpină cu un portbagaj de dimensiuni mari, cu o gură de deschidere foarte largă şi cu un interior care oferă suficient spaţiu pentru cinci pasageri. Întregul interior este realizat sub deviza "Simply Clever" a celor de la Skoda, portbagajul integrând elemente pentru amararea bagajelor, în timp ce interiorul prezintă o serie de elemente menite să uşureze viaţa de zi cu zi a şoferului şi a pasagerilor săi.

În afară de faptul că Rapid va avea cinci motoare pe benzină şi două diesel-uri în ofertă, nu există alte informaţii tehnice, deci nu ne rămâne decât să analizăm exteriorul noului Rapid. După cum vă relatam întâlnirea în avanpremieră cu Skoda Rapid, modelul prezintă un aspect foarte apropiat de cel al lui MissionL. Blocurile optice formează o siluetă de trifoi împreună cu proiectoarele, iar cele patru surse de lumină din partea frontală ating identitatea vizuală a mărcii Skoda, prezentă şi la posterior sub forma stopurilor care aminteşte de litera C. Rapid este cel de-al doilea model Skoda care renunţa la sigla de pe grila faţă în favoarea amplasării pe capotă şi, totodată, al doilea model Skoda care are şi numele Skoda pe capacul portbagajului.

CLICK AICI pentru a citi povestea întâlnirii în avanpremieră mondială cu Skoda Rapid.

Via | Autoblog.it | Skoda

  • Dan Pandrea, marţi, 19.06.2012 12:51

    Perfect! O cumpar de indata ce apare la noi! O sa ma laud prietenilor ca detin un "Rapid" si ei se vor gandi la Aston Martin :D

  • Bogdan, marţi, 19.06.2012 13:02

    'Mai superba decat Superb'.Sa vedem si preturile acum, sper sa nu dezamageasca.

  • Reader, marţi, 19.06.2012 13:10

    seamana cu un clio symbol ...

  • mda, marţi, 19.06.2012 13:11

    Jozef Kaban, designer sef skoda? Mie mi-ar fi rusine cu o asemenea titulatura daca as prezenta masina asta! Si un copil de gradinita cu o rigla si un creion ar putea desena asa ceva.... dar cand te gandesti ca sub obladuirea lui a iesit Bugatti Veyron - unul dintre cele mai oribile supercaruri din istorie...

  • @mda, marţi, 19.06.2012 13:13

    Vorbeste unul cu un logan chel.

  • Suspiciosul, marţi, 19.06.2012 13:19

    Mda - si cica se batea cu pumnul in piept CEO-ul lor intr-un interviu recent ca ei NU au avut si nici NU vor avea in gand un concurent la Logan ... Damn - asta a fost o scapare! Ei - intr-adevar, daca il scot la un pret fenomenal de pornire de +10,000 eur pentru vre-o versiune "ultra-potenta" de 60CP si geamuri cu manivela, sigur va fi un rival de temut ...

  • Rapid si furios, marţi, 19.06.2012 13:26

    "Prea rapid, prea furios, eu merg cu skoda iar tu pe jos" Hmm sunt nedecis intre o skoda superb si bugatii veyron, cele 2 "bijuterii" marca Kabanos, dar care-i mai rapida pana la urma??? Sunt confuz...

  • andy.s, marţi, 19.06.2012 13:36

    urat si frumos dar urat ceva in spate arate :)

  • Logan 6500 euro, marţi, 19.06.2012 13:41

    Ramane de vazut skoda rapid... daca va fi cu 3000 euro mai mult decat pretul minim la un Logan, atunci nu-l vad un concurent direct pentru Logan 1, daramite pentru Logan 2 care promite aceeasi gama de pret...

  • Vasilica, marţi, 19.06.2012 13:51

    Au spus clar ca nu va fi ceva LOW.Astia nu prea stiu sa faca lucruri LOW ca de exemplu Logan.

  • cultura auto online, marţi, 19.06.2012 13:54

    Vasilica, nu exista "ceva low". Poate low-cost, aspect care trebuie trecut sub pres, nu?

  • mihai, marţi, 19.06.2012 13:58

    Sunt 2 categorii de masini la Skoda: cele plictisitoare si cele oribile. Rapid, Superb, Fabia, Yeti. Nu trebuie sa va spun eu cum sa le asezati.

  • paulietgm, marţi, 19.06.2012 14:32

    Skoda Rapid....probabil fanii stelisti si dinamovisti nu se vor inghesui sa o cumpere :P

  • lord, marţi, 19.06.2012 15:14

    @paulietgm: iti dai sema o skoda rapid in culoare visinie......toti rapidistii si-o vor dori...:-))

  • jan, marţi, 19.06.2012 15:27

    Daca o scoate exact asa rupe tot. Este facuta putin dupa jetta dupa ala dupa ala DAR este bestiala. Skoda actuala este cea mai buna masina raport pret calitate. Ce Seat Toledo frate, este porcarie pe langa asta si seat EXEO si jetta sunt mai scumpe dar mai urate.

  • bibi, marţi, 19.06.2012 15:40

    cred ca o sa fie skoda facelift pentru actuala skoda

  • bbb, marţi, 19.06.2012 16:07

    am acasa o revista(autobild de luna asta) in care povestesc si cateva despre skoda rapid,printre care si motorizari si preturi.pretul de pornire va fii putin peste 13000 E,motor 1.2 tsi de 85 cp.va fii lunga cat o octavia si ingusta cat o fabia,deci o sa arate ca un daewoo damas sedan.oricum design-ul nu a fost niciodata punctul forte al grupului vag(in)

  • BaditzaEx, marţi, 19.06.2012 16:17

    nu-mi plac & nu suport in genere automobilele scoase de VAG, dar tre sa recunoastem , ca au in portofoliul cateva marci & modele f reusite ( Lamborghini Aventador, Bugatii Veyron, Audi S8, VW Scirroco, vechiul Passat CC, Phaeton, Seat Leon ), iar masinuta asta, cel putin din poze arata f reusita , muuuult mai bine decat noul Toledo ( de marca SEAT, grupul VAG isi cam bate joc ), intr-adevar VAG care a dat startul fabricarii masinilor dupa conceptul Matrioska, se gandeste numai la profit, dar ofera cateva modele destul de sau ofereau caci daca vor veni cu niste motorizari de tot rasul ( 1,6 TDI si 1,2 TSI ) la preturi la care concurenta ( care in ultima vreme este din ce in ce mai acerba si ofera mai mult si din punct de vedere al motorizarii , dotarilor standard, design mai atragator ), VAG isi va incepe declinul.

  • BaditzaEx, marţi, 19.06.2012 16:21

    dk vom vedea acest Rapid, cu dotariile / aspectul din poza disponibil undeva la 14k pentru motorizarea 1,4 tsi ( 122cp ), cred, ca ar putea fi un best buy

  • ScorpyonVAG, marţi, 19.06.2012 16:21

    Superb are farmecul ei. Dar daca a aparut Rapidu, Octavia va fi mai mare... ce rol mai are daca exista Superbul ?

  • coco, marţi, 19.06.2012 16:37

    Un pasat usor retusat ce arata bine,cei de la VAG nu pot vinde pasatul asa de ieftin asa ca l-au clonat in skoda rapid

  • huh, marţi, 19.06.2012 16:44

    doar 1.70 m latime?

  • rapid-dinamo, marţi, 19.06.2012 17:10

    Totusi prefer Chevrolet Cruze,arata mai bine decat Rapidista asta.

  • Vasilica, marţi, 19.06.2012 17:23

    Au inceput comentariile. Se vede ca au venit bugetarii acasa cu loganu incins la maxim!!

  • unu, marţi, 19.06.2012 17:27

    pentru dan pandrea,asemanarea de nume dintre aston si skoda estenimic.prin anii 90 un prieten vocifera de 850-ul lui,un cetatean l a intrebat ...volvo sau bmw? raspuns ...fiat :))

  • LauCalin, marţi, 19.06.2012 21:46

    Baditza, asta cu platforme comune a inceput-o GM undeva prin anii '80, cand echivalentul lui Chevrolet in State era Opel in Europa (sau Cadillac Caterra/ Opel Omega). Si a tinut, profitul a fost bun. VAG a pastrat idea in sine si a adaptat-o pietei europene de pe la mijlocul anilor '90, mai intai cu Skoda Felicia si Golf III si ceva mai tarziu li s-a alaturat si prima generatie de Seat Toledo si Ibiza. Si referitr la Skoda Rapid. In privinta designului, nu inteleg de ce unii (care zic ca se pricep la masini) considera ca e banal. Pai cam asta e politica lui VAG pentru Skoda si VW. In timp ce altii nu stiu cum sa faca sa atraga mai multi clienti (uitati-va de exemplu la Opel sau Ford, cum de la o generatie la alta designul e foarte diferit), VAG considera ca sobrietatea inseamna un mod de remarcare. Designul sobru poate transmite si un mesaj: se incredere, seriozitate sau respect. Pentru clienti, faptul ca nu se schimba atat de mult designul de la o generatie la alta poate insemna ca si respect pentru generatiile precedente, ca VAG nu incearca sa uite de ele... deci intr-un fel e o aprciere "in grup" a fostelor generatii, lucru care se "transmite" mai departe la consumator. Deci daca VAG nu adopta un design mai futurist, modern, elegant nu inseamna ca nu stie despre ce e vorba (dovada ar fi Seat Leon de exemplu). Oricum cred ca vanzarile lui Rapid vor fi foarte bune. Skoda are deja reputatia unei marci fiabile, iar daca preturile vor fi ceva mai mici decat Octavia succesul e ca si garantat. Apropo, cam asta intelege VAG prin masini ieftine si accesibile, nu ce intelege Renault prin Dacia.

  • Zumba, marţi, 19.06.2012 22:04

    @LauCalin- sunt total de acord cu tine. Un comentariu argumentat si logic.

  • xss, miercuri, 20.06.2012 08:50

    Nu sunt de acord ! Cica "Designul sobru poate transmite si un mesaj: se incredere, seriozitate sau respect" O masina trebuie sa prezinte elementele distinctive ale imaginii de marca, sigur, insa la fel de bine trebuie sa se diferentieze de restul gamei printr-o personalitate aparte. Cam cum procedeaza Nissan (Juke-Qashqai-Xtrail-Murano-Patrol) sau Mercedes-Benz. Si nu te mai lega tu de "ce intelege Renault prin Dacia" ca face foarte bine. Asta inseamna sa respecti clientul.

  • @huh, miercuri, 20.06.2012 10:46

    Are 1,78 latime si porbagaj de 517 litri.

  • Vasi, miercuri, 20.06.2012 11:13

    Ce a scris LauCalin in ultima fraza prin "ce intelege Renault prin Dacia" , nu se refera atat la design, cat la masini "fiabile, ieftine si accesibile". Adica vezi-doamne Dacia are masini ieftine, dar materiale mai slabe calitativ, pe cand Skoda e ieftina - pune intr-un fel semnul egal (?!!) - fiabile si calitativ superioare. Aici i se poate replica foarte usor. In primul rand Dacia si-a dovedit fiabilitatea in Europa - una dintre cele mai pretentioase piete. In al 2-lea rand, Dacia e pe un palier diferit de celelalte marci importante din Europa. Dacia e o marca low-cost, pe cand Skoda e o marca de volum. Adica Dacia se apropie mai mult decat oricare marca din Europa de adevaratul sens al "mobilitatii pentru toti". Skoda se compara la costuri de achizitie si intretinere cu Renault. E normal: Skoda, Renault sunt marci de volum. Ce au facut cei de la VAG cu orientarea Skodei spre segmentul masinilor de volum tine strict de profitabilitate, pe cand Renault-Nissan considera ca acoperirea tuturor segmentelor (ultralowcost-lowcost-volum-premium) reprezinta cheia succesului unui concern puternic ce doreste cu adevarat sa influenteze pozitiv scena industriei auto. Chestiunea e ca ne inmultim mai repede ca in trecut, iar discrepanta dintre cei bogati si cei saraci se va adanci mai mult. Dar oamenii au nevoie de mobilitate. Nu poti face masini doar pentru cei bogati si clasa de mijloc. Profitabilitatea e mai mare intr-adevar, dar e o dovada de egoism si lacomie. Mai greu e sa faci o masina super-ieftina care sa fie acceptata de majoritate, iar aici fiabilitatea este cheia, pentru ca altfel nu atingi esenta mobilitatii cautata de oamenii mai saraci. Bineinteles ca ar trebui sa existe masini si pentru cei FOARTE saraci, cum este cazul Tata Nano -un fenomen al industriei auto. Asta e un caz extrem si se adapteaza numai anumitor piete. Crearea unei masini ultra-lowcost de Renault-Nissan este in plan din cate se pare.

  • LauCalin, miercuri, 20.06.2012 20:15

    Asa de mult isi doresc toti producatorii sa vanda cat mai mult incat recurg la tot felul de lucruri: design exclusivist, elegant, futurist, puteri cat mai mari la preturi cat mai mici, dotari cat mai multe la pret cat mai scazut fata de concurenta etc. Ei bine, VAG nu prea merge pe principiul asta. Faptul ca acest design sters aduce vanzari bune face ca cel de la VAG sa nu se gandeasca sa-l modifice prea mult de la o generatie la alta. Pentru ca vinde, e simplu. Din cauza asta atunci cand VW lanseaza un model nou nu modifica mare lucru nici la design si uneori nici la partea tehnica. Ce ofera, piata accepta. Este si cazul Daciei (nu chiar in privinta designului insa) Vasi, ce am vrut sa spun este ca Renault si VW vad diferit conceptul de masina cu pretul redus. In primul rand Renault vede prin Dacia o masina ieftina, VW vede prin Skoda o masina accesibila. Intelegi? E o diferenta. Mai jos de atat cred ca VW nu va cobori (pretul si ideea de masina accesibila) prea curand... VAG nu isi doreste un concurent direct pentru Dacia. Asta e defapt explicatia la: "Apropo, cam asta intelege VAG prin masini ieftine si accesibile, nu ce intelege Renault prin Dacia." @xss, vad ca ai o mare problema daca zic ceva de Dacia. Pare greu de crezut, insa intreaba-te macar o data de ce Golf pastreaza cam acelasi design de aproape 40 ani. Sau Porsche 911 (bine, acum poate vei crede ca am comparat Golf cu 911- e vorba de idee de design). Si mai intreaba-te de ce nu procedeaza la fel si restul... cum ar fi sa avem un Astra J de exemplu cu aspect care sa aminteasca de Opel Kadett? Sau un Latitude cu ceva gen Renault 9/ Sa faci dintr-un design vechi unul care sa prinda eu cred ca e foarte greu. Si VW e singurul care se pare ca poate face asta. Chiar atat de idioti sa fie astia de la VAG? Nu zic, au si parti mai putin bune. ca toti dealtfel... asta ca tot spuneai de respectul celor de la Renault pentru clientii Dacia, care nici pana acum nu ofera caroserie galvarizata pe niciun model iar Lodgy nu are nevoie de ESP... dar asta e alta discutie, nu cred ca isi are locul aici.

  • LauCalin, miercuri, 20.06.2012 21:26

    Sau un Latitude cu ceva gen Renault 9/ Scuze...Fluence, nu Latitude.

  • Alpine A110, miercuri, 20.06.2012 23:17

    LauCalin, inca odata dovedesti ca nu pricepi diferenta dintre filosofia lowcost si cea a masinilor de volum...inca odata dovedesti ca nu pricepi dozajul unor notiuni ca traditie, creativitate si personalitate... eu ce sa mai zic? oricum vezi doar partile care-ti convin...

  • Vasi, joi, 21.06.2012 08:41

    @LauCalin Hai hai ca ai prea mult tupeu deja! Cica "Dacia, care nici pana acum nu ofera..." Macar Dacia ofera un anumit grad de protectie (imersie prin cataforeza, ceara), iar ESP-ul este disponibil optional pentru Lodgy, pe cand Volkswagen AG se facea ca nu stie ce-i ala common-rail intr-o vreme in care Dacia se incadra politicii de downsizing cu motoare 1.5 puternice si economice. Iar Dacia nici macar nu-i concurent pentru Skoda / Volkswagen, fiind o marca low-cost, pe cand la VW / Skoda pretentiile ar trebui sa fie altele... Deci nu-mi spune mie de RESPECT !!! Si poate imi spui si mie ce componenta de design pastreaza Golful de acum cu Golful de acum 40 de ani... Nu e vba neaparat de aceeasi generatie aici, e vba de politica MATRIOSKA practicata de Volkswagen cu intreaga gama. Si te rog frumos, daca Golf 6 aduce a Golf 1, atunci si Megane 3 aduce a Renault 19... E o aberatie! Pe de alta parte, porsche e porsche... iti imaginezi prea multe. PS: diferanta dintre ieftin si accesibil e doar in mintea ta daramata

  • LauCalin, joi, 21.06.2012 09:55

    Ori refuzati sa intelegeti mesajele mele, ori nu aveti capacitatea de a le intelege si va bateti cu pumnul in piept, gen am prea mult tupeu (ia pune-ma tu la punct) si cica am mintea daramata :)). Amice, cu mintea asta "daramata" asa cum zici tu s-a dovedit cel putin pe Automarket ca am cam avut dreptate de multe ori, in sensul ca au fost stiri confirmate pe care le preconizam cu ceva timp inainte. Pe bune... cu voi chiar nu are rost sa te pui. Oare mai stie cineva ce inseamna o masina precum Renault? Pardon, oameni care posibil lucreaza la Dacia/Renault. Iar in cazul asta mesajele lor isi au un rost. Ok, promit ca va ignor... cand voi vedea un mesaj de-al vostru il voi citi si voi spune in gand "da, sunt destepti si stiu totul" :))

  • Vasi, joi, 21.06.2012 10:03

    Ceva argumente...? Nema

  • LauCalin, joi, 21.06.2012 10:18

    Mai citeste o data (eventual cu voce tare) mesajele mele anterioare. Poate intelegi ceva din ele.;)

  • sergiu, joi, 21.06.2012 14:43

    @LauCalin Esti bun dar nu esti cautat si cand esti cautat nu esti gasit si cand esti gasit nu esti cautat.