Teaser cu viitorul model electric de performanță Hyundai Ioniq 5 N
Constructorul asiatic de automobile a publicat un scurt clip în care apare, pentru câteva secunde, și viitorul model de performanță, cu zero emisii, Ioniq 5 N.
Încă de când a fost preluată de fostul șef BMW M, Albert Biermann, divizia de performanță N de la Hyundai a început să dezvolte modele sport, care au prins la public. Un bun exemplu este i30 N.
Viitorul diviziei este unul electric, iar această revoluție va începe cu Ioniq 5 N. Un model pe care îl putem observa, pentru câteva secunde, în cel mai recent clip publicat de Hyundai.
Mașina este acoperită cu camuflaj și, potrivit zvonurilor, ar putea debuta în prima parte a lui 2023.
Ne putem aștepta la un Ioniq 5 cu spoilere agresive, o gardă la sol coborâtă, dar și la jante mari. În ceea ce privește sistemul de propulsie, acesta va integra două motoare electrice și, implicit, tracțiune integrală.
Puterea viitorului Hyundai Ioniq 5 N este încă necunoscută, dar, cel mai probabil, se va apropia de pragul de 600 CP. În acest fel va ține pasul cu Kia EV6 GT. Totodată, nu ar fi rău să preia tehnologia eTVTC (vectorizare a cuplului) de la conceptul RN22e.
Acesta din urmă apare și el în clipul publicat de Hyundai.
via Hyundai