Teaser nou cu viitorul Opel GT X Experimental: conceptul anticipează viitoarea direcție de design a mărcii

Publicat miercuri, 01.08.2018 12:38 de Cornel Șocariciu

Opel a publicat o serie de imagini teaser cu viitorul concept GT X Experimental. Prototipul constructorului german anticipează viitoare filozofie de design a mărcii și va fi prezentat până la finalul anului curent.

În urmă cu câteva săptămâni, Opel a publicat o fotografie teaser care anunța un nou concept. Acum, oficialii constructorului german vin cu informații, dar și cu imagini teaser noi referitoare la viitorul prototip.

Numele ales de Opel este GT X Experimental, iar principalul său rol va fi să evidențieze principalele schimbări de design care urmează să fie implementate pe viitoarele modele ale producătorului. Apare elementul denumit "Opel Compass" cu două axe care se intersectează în zona logo-ului constructorului german.

"Elementele de design sunt organizate în jurul a două axe puternice care intersectează emblema Opel. [...] Linia de pe capotă reprezintă axa verticală, care va deveni mai curajoasă și mai pură în execuție", menționează constructorul german.

De asemenea, farurile, luminile de zi, camerele video și senzorii sistemelor de siguranță fac parte din segmentul de design numit "Vizor". În centrul acestuia se află, bineînțeles, logo-ul constructorului din Russelsheim. 

Noul concept Opel GT X Experimenta va fi prezentat oficial până la sfârșitul acestui an și nu este exclus să aibă propulsie electrică, element sugerat inclusiv de sigla iluminată de pe capotă.

"Trebuie să respectăm cu strictețe valorile mărcii în tot ceea ce facem. Acest lucru este valabil de la idee până la dezvoltarea și implementarea vehiculelor noi și reprezintă un element-cheie al strategiei de dezvoltare PACE. De aceea, am rugat designerii și inginerii să exprime aceste valori prin intermediul unui concept", a declarat Michael Lohscheller, CEO-ul Opel.

  • vianu, miercuri, 01.08.2018 12:48

    cel mai bun lucru pe care la-r putea face PSA cu Opel e sa-si gaseasca propria imagine de marca. Tehnic n-au decat sa tranfere 100% din ce are Peugeot ori Citroen, oricum pe nimeni nu intereseaza ce e sub capota, exceptie fiind CP, cuplu ori acceleratia. Cu atat mai putin in cazul unui sasiu electrificat

  • Electron, miercuri, 01.08.2018 20:11

    Pai nu ca "nu este exclus"..este clar inclus sa aiba propulsie electrica si nu pt ca are beculete sigla... sau ma asteptam sa ziceti ca macar grila nu este clasic perforata pentru racirea unui motor termic, dar vezi clar la sec. 36 ca apare bordul cu nivelul bateriei, nu al 'pompei' de benzina si range 475 km.