Tesla introduce modul "party&camper" pentru toate modelele: "Mașina poate folosi muzica și aerul condiționat timp de 48 de ore în parcare"

Publicat miercuri, 01.08.2018 11:50 de Daniel Popescu

Tesla va introduce o nouă funcție pentru Model 3, Model S și Model X prin care șoferul va putea utiliza aerul condiționat sau muzica timp de 48 de ore chiar și când mașina este parcată.

Tesla va introduce în curând o nouă funcție pentru toate cele trei modele pe care le are în prezent în gamă, Model 3, Model S și Model X.

Potrivit unui anunț făcut de CEO-ul Elon Musk pe rețeaua de socializare Twitter, constructorul american va profita de acumulatorii de mare capacitate utilizați de cele 3 modele pentru a permite șoferilor să folosească energia electrică și pentru alte scopuri.

Astfel, șoferii vor avea posibilitatea să folosească muzica sau aerul condiționat în parcare timp de 48 de ore. Funcția va purta numele "party&camper" și, așa cum sugerează și numele, va fi utilă în special pentru cei care campează.

"În curând adaugăm un mod "party&camper" pentru Model S, Model 3 și Model X, astfel încât mașina să mențină active sistemul de circulație a aerului, luminile, muzica și încărcarea dispozitivelor timp de 48 de ore sau mai mult în timpul parcării. Bateriile mari sunt grozave", a scris Musk pe Twitter.

Pe de altă parte, Tesla avea deja un mod "camper" pentru cele 3 modele, însă funcțiile care puteau fi activate erau semnificativ mai reduse. Musk nu a anunțat când va fi introdus noul mod "party&camper", însă cel mai probabil acesta va sosi pe mașini prin intermediul unui update software.

Via InsideEVs