Un Porsche 911 clasic, transformat în mașină electrică de către o firmă din Bulgaria
Compania Modern Classics, cu sediul în Bulgaria, a transformat un model clasic Porsche 911 într-o mașină electrică. Astfel, propulsorul său dezvoltă 184 de cai putere și este preluat de la BMW i3.
Deși Porsche 911 nu a devenit, în mod oficial, electric, o companie numită Modern Classics a transformat un model 911 clasic într-o mașină cu zero emisii. Compania are sediul în Sofia, capitala Bulgariei, și va putea vinde astfel de exemplare în țările din Uniunea Europeană.
Mașina electrică se bazează pe un Porsche 911 produs între 1973 și 1989. În locul clasicului motor boxer în 6 cilindri, avem un motor electric amplasat pe puntea spate, care dezvoltă 184 de cai putere. De altfel, motorul este preluat de la BMW i3. Cu ajutorul acestui propulsor, 911 electric accelerează de la 0 la 100 km/h în 6.8 secunde și atinge o viteză maximă de 160 de km/h, limitată electronic.
O baterie de 42 kWh promite să ofere o autonomie de 155 de kilometri. Mașina poate fi încărcată la o priză AC, unde poate fi alimentată cu până la 11 kilowați. De asemenea, există și opțiunea de încărcare la o priză rapidă DC, unde 911 electric poate să tragă până la 50 de kilowați. Bateria poate fi încărcată de la 20 până la 80% în doar 30 de minute la o priză cu încărcare rapidă.
Pe lângă propulsorul electric, modelul 911 proiectat de Modern Classics vine la pachet și cu dotări moderne precum: ABS, ESP, asistent la pornirea din rampă și un sistem multimedia preluat de la BMW. Instrumentarul de bord este analog și identic cu ceea ce se regăsește la un asemenea exemplar original.
via Motor1
Ar merita arestati si trimis la inchisoare pe viata cei care au facut asa ceva, maxim de bataie de joc, mai bine ii dadea foc.