Vanzarile de automobile din China au crescut cu 63 de procente in martie

Publicat luni, 12.04.2010 10:33 de Sebastian Toma

Piata auto din China a crescut cu 63% in martie 2010 fata de aceeasi luna a anului trecut. Pe aceasta piata s-au tranzactionat 1.26 milioane de vehicule in cea de-a treia luna a acestui an.

Dupa un an in care piata auto din China a devenit cea mai mare piata auto din lume, consumatorii din aceasta tara au inceput sa cumpere si mai multe masini in 2010. Doar in luna martie, piata auto din China a reprezentat 1.26 milioane de unitati, ceea ce inseamna o crestere de 63 de procente daca ne raportam la numarul de autoturisme cumparate, respectiv o crestere de 56% daca luam in vedere numarul total de vehicule tranzactionat pe aceasta piata. In 2009, piata auto din China a inregistrat o crestere de 45% in comparatie cu anul precedent, inregistrand 13.6 milioane de unitati vandute.

Desi piata auto din Statele Unite ale Americii prezinta o revenire in comparatie cu anul 2009, inregistrand o crestere de 24 de procente in martie, aceasta nu poate sa tina pasul cu vanzarile rapide din China. O parte din consumatorii de masini noi din China sunt la primul lor autoturism, iar unele familii trec de la autovehicule de dimensiuni mici la autovehicule mai mari.

"Vanzarile de autoturisme din tara noastra au depasit, in mod surprinzator, primele estimari ale specialistilor. Suntem increzatori ca piata din China va depasi 17 milioane de unitati in 2010, realizand o crestere de 25 procente", a declarat Rao Da, Secretarul General al Asociatiei Producatorilor de Autoturisme din China.

Cresterea vanzarilor din China a fost benefica atat pentru marii jucatori ai pietei auto internationale, Toyota si General Motors. Astfel, vanzarile Toyota din China au crescut cu 33 procente in martie in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, atingand 61.200 de unitati. Cei de la General Motors au vandut 230.048 vehicule in luna martie a lui 2010, cu 68% mai multe decat in aceeasi perioada a anului trecut. Primele trei luni ale acestui an au reprezentat o crestere a vanzarilor de 71% pentru GM pe piata din China, cu un total de 623.546 unitati. Ford a atins un record propriu de 153.362 de unitati in primele trei luni ale acestui an in China, inregistrand o crestere de 84% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Via | WashingtonPost

  • Bentley, luni, 12.04.2010 10:52
    Ete criza...

    Uite cine rade de criza... La noi scad vanzarile si de second hand si la ei cresc vanzarile la alea noi... Poate stiu mai bine sa cheltuiasca ce au... Oricum pretul mediu pt un autovehicul e mult sub media europeana (ma refer la chinezariile care sunt probabil peste 90% din vanzari)...

  • Ivanoff, luni, 12.04.2010 10:59
    Boomul din China

    Intr-un articol de acum cateva luni spuneati ca boomul din China este unul artificial datorat in mare parte politicii guvernului care a obligat majoritatea societatilor sa-si achizitioneze masini noi...nu-i asa? Cum este acum,aceeasi este cauza,au cumva guvern nou,nu cred... Astept un raspuns de la le ce a postat articolul in cauza. http://www.automarket.ro/blog/mester/diverse/china/vanzarile-record-din-china-o-mare-gogoasa/

  • mircea, luni, 12.04.2010 11:03
    @Ivanoff

    Probabil ca situatia e identica. Dar cifrele trebuie prezentate, din moment ce sunt oficiale. Merci. Mircea.

  • Ivanoff, luni, 12.04.2010 11:12
    @Mircea

    Cred ca este totusi ceva acolo care noua ne scapa,poate sa fie si o actiune a guvernului insa imi este greu sa cred ca doar asta poate genera asa vanzari. Merci Mircea de raspunsul prompt!

  • bogdan, luni, 12.04.2010 15:23
    CHINA capitalista

    NU va ganditi la prostii CHINA e o tara capitalista ; au aflat si ei de leasing, credit si rate si au dat navala la banci si la dealeri ... PS: CRED CA ASTA E MIRACOLUL LA VANZARI AUTO IN CHINA:))

  • lexion, marţi, 13.04.2010 22:35
    Crestere artificiala sau nu....

    @all: Chiar daca Guvernul a obligat societatile sa achizitioneze masini noi, acest lucru nu cred ca ar fi fost posibil, daca acele societati nu dispuneau de fondurile necesare pentru un nou parc auto, sau, macar de garantii pentru credite.....ceea ce inseamna ca exista o putere financiara care poate sustine aceasta crestere.