Vânzările Volkswagen au crescut cu 10% în ultimele 10 luni

Publicat luni, 20.11.2023 10:44 de Tiberiu Safta

Potrivit unor date oficiale noi, vânzările Volkswagen au crescut cu peste 10% în ultimele 10 luni la nivel mondial. Constructorul german se așteaptă ca, până la finalul anului, să vândă peste 9 milioane de mașini.

Cele mai noi rezultate financiare ale Grupului Volkswagen relevă o creștere a vânzărilor de 10.9% în perioada ianuarie-octombrie 2023. De la începutul anului și până în a 10-a lună, Grupul Volkswagen a vândut 7.48 de milioane de mașini. Mai mult, doar în luna octombrie, vânzările grupului german au crescut cu 10.7% față de aceeași perioadă din 2022, fiind vândute 765.500 de mașini.

Cea mai mare creștere în a doua lună din toamna lui 2023 a fost înregistrată în America de Nord, un plus de 25%. În Europa Occidentală, vânzările grupului au crescut cu 11.3%, iar în Europa Centrală și de Est a fost înregistrat un plus de 8.1%. Inclusiv pe piața din China, acolo unde Volkswagen a avut o perioadă de declin, vânzările au crescut cu 5% față de octombrie 2022.

La capitolul mărci, Volkswagen a vândut 414.100 de mașini la nivel mondial în octombrie, ceea ce înseamnă un plus de 6.6%. Dintre acestea, 23.393 de unități sunt reprezentate de mașini electrice. Tot în octombrie, Audi a vândut 152.400 de mașini, un plus de 15.6%, în timp ce Porsche a vândut 25.600 de mașini, adică un plus de 8.8%. Din păcate, nu avem informații despre Skoda, Seat și Cupra.

Până la finalul acestui an, Grupul Volkswagen se așteaptă să vândă circa 9 milioane de mașini la nivel mondial. Astfel, veniturile finale ar urma să fie mai mari cu până la 15% față de nivelul din 2022, în timp ce profitul operațional ar urma să rămână undeva la 22.5 miliarde de euro.

via Economica

  • dan_grc, luni, 20.11.2023 11:50

    Din 400.000 mașini, doar 23.000 electrice, la marca VW, sub 10%, producțiile modelelor ID se opresc constant din lipsă de comenzi, deci creșterea vânzărilor este realizată de electrice, spun unii . Alții spun ca VW este pe făraș, afirmație valabilă dacă ar fi avut doar electrice.

  • Seriff, marţi, 21.11.2023 10:35

    Daca vindeau doar electrice inchideau fabrica.

  • Dutz, marţi, 21.11.2023 14:32

    Obsedații sunt în ședință de partid… încă nu știu cu ce clișeu să “intre”. Dar vin cu ambulanța, recomandări de ajutor psihologic, ca să simt jigniți… ceea ce-i o contradicție, nu se simt ca n-au cu ce. Normal că termicele se vând.