Vești proaste pentru Porsche: vânzările lui Taycan, scădere de 50% la nivel global

Publicat sâmbătă, 12.10.2024 11:00 de Alexandru Monenciu

Constructorul german de automobile a publicat cifrele de vânzări trimestriale, dar și cele aferente primelor 9 luni ale anului. Lucrurile nu sunt deloc roz pentru electricul Taycan, ale cărui vânzări au scăzut cu 50% la nivel global.

Lucrurile nu stau prea bine pentru germanii de la Porsche, din punct de vedere al vânzărilor. În primele 9 luni ale anului, constructorul din Stuttgart a comercializat cu 7% mai puține mașini decât în același interval din 2023.

În plus, tot în această perioadă, vânzările modelului cu zero emisii Taycan au scăzut cu 50% la nivel global, la 14.042 unități.

Nici Panamera nu s-a descurcat mai bine, vânzările sale scăzând cu 20%, până la 21.506 exemplare. Macan este unul dintre cele mai vândute modele ale companiei, dar nici el nu a scăpat: vânzările au scăzut cu 20%, până la 55.000 de unități.

Faptul că versiunea termică a lui Macan a fost retrasă din Europa poate fi una dintre explicații.

Sunt și modele care s-au descurcat bine. Spre exemplu, vânzările SUV-ului Cayenne au crescut cu 21%, la 77.686 de unități, în primele 9 luni ale anului. Și vânzările lui 911 au crescut cu 2%, dar și ale modelelor 718 Boxster și Cayman (+10%), chiar dacă cele două vor fi eliminate din gamă anul acesta.

Dacă ne uităm la situația diverselor piețe pe care activează Porsche, situația este următoarea: în China, vânzările au scăzut cu 29%, iar în America de Nord cu 5%.

via Porsche

  • dan_grc, sâmbătă, 12.10.2024 11:55

    În afară de Panamera, toate modelele termice au avut creșteri, cele electrice scăderile cele mai mari, Macan făcea un volum bunicel, pe electric nu va mai face, ce surpriza, nu mai spun de viitoarele Boxter și Cayman electrice, amatorii de sportive ușoare NU vor electrice pentru ca sunt grele, ce sens are o mașinuța cu 2 locuri care cântărește cât un sedan mare ? Drum bun tuturor strategilor, marketosilor și visătorilor utopici.

  • Vremuri grele peste tot, sâmbătă, 12.10.2024 14:01

    Averea lui Wolfgang Porsche a scăzut de la aproximativ 2,5 miliarde de euro la cca. 1,3 miliarde de euro (în ciuda IPO-ului P911).

  • @dan_grc, sâmbătă, 12.10.2024 14:40

    Se putea sa nu apară si colectionarul de vechituri bmw? Acest fin cunoscător al pietei, si mai ales al târgului Vitan. El e mereu prima muscă atrasă de mirosul inconfundabil, ușor-întepator al articolelor despre scaderea vanzarilor electricelor. E si normal. Fiind direct afectat de aceasta piața, se mentine la curent cu ultimele evolutii si nu ratează ocazia sa impartaseasca din experienta si cunoasterea lui.

  • dan_grc, sâmbătă, 12.10.2024 14:50

    Vezi c-ai uitat sa vorbești de Bmw și VW Dieselgate, emisii, ceva la subiect ai ? E nasol sa vezi picajul electricelor, după ce behăi ani de zile, ghinion, piața auto o cunosc mult mai bine ca tine, pentru tine universul auto înseamnă link-uri pe lângă subiect .

  • @dan_grc, sâmbătă, 12.10.2024 15:06

    Am vorbit de bmw, citește mai atent. De restul vorbesc data viitoare. Tu cunoști piața Nu Bate, colț cu Nu Trăncăne.

  • dan_grc, sâmbătă, 12.10.2024 16:00

    Vezi ca încă nu s-au implementat taxele pe chinezești, mai ai timp .

  • Kap, sâmbătă, 12.10.2024 17:36

    Electrollul nefudul parcă nu e destul. Cum o ia pe coajă cum sare la jigniri și se dă cel puțin Țiriac, trebuie că e mare frustrarea doar la constatarea că amatorul de Porsche preferă sportivitatea în fața unei greoaie bune mai mult la liniuțe. Cred că supărarea e mai mult din contextul general, iar vânzările Porsche nu par a face excepție.

  • @dan_grc, sâmbătă, 12.10.2024 20:14

    Cred ca si Rimac inregistreaza scaderi :)) Tot VAG e in ciocolata. Ca mai vinde Porsche ceva termice, e slabut. Tesla vinde? Volvo cu EX30 vinde? Kia vinde? Hyundai cum se descurca? Restul e gargara. Pentru electrice puteti vorbi in curand cu chinezii. Ei vor face legea in Europa in curand. Germanii deja regreta taxele impuse, ei fiind cei care s-au opus. Vanzarile de masini au scazut pe toate planurile pentru ca multa lume saraceste. Cel mai bun exemplu e Romanica unde de cativa ai se importa 2/3 si se cumpara masini noi doar 1/3. Deci daca vrei, ne poti povesti ceva despre evolutia dieselurilor in ultimii 5 ani. De ce ar da lumea bani pe un Porsche electric, cand pot lua la jumatate de pret o Tesla care are performante la fel???

  • @dan_grc, sâmbătă, 12.10.2024 20:16

    Cu doar vreo 110000 euro altii pot lua Tesla model s Plaid. Face de rusine Porsche. Deci vorbim de altceva...

  • @dan_grc, sâmbătă, 12.10.2024 20:56

    Trebuie sa citesti TOATA stirea, nu doar varianta care iti convine tie. Porsche a inregistrat scaderi per total. Asa e cand nu oferi calitate si performanta la pret accesibil. Pay Taycan accelereaza in 4,8 secunde pana la 100 km/h ??? De toata jena. Sunt masini la sfert de pret si care nu se dau sportive care au performante mai bune. Deci sa isi bage mintile in cap.

  • @dan_grc, sâmbătă, 12.10.2024 21:22

    https://www.acea.auto/pc-registrations/new-car-registrations-18-3-in-august-2024-bev-market-share-down-by-almost-one-third/ Pentru tine e importanta ultima parte:"The diesel car market saw a decline of 26.4%, resulting in a 11.2% share of the market last August. Double-digit decreases were observed in almost all European markets." Cam asa sta dieselul care domnea piata acum vreo 5 ani. In prezent e pe la 11% si in picaj continuu.

  • Mihai, sâmbătă, 12.10.2024 21:37

    Mai Danut, eu credeam ca tu ne explici cum sta cu banii BMW. Cica pierde vreun miliard anul asta dupa recall la frane: https://www.theguardian.com/business/article/2024/sep/10/bmw-shares-fall-recall-braking-fault Poate asta o fi problema ca sunt implicate asa des in accidente? Vreun milion si jumatate de troace pe strazi??? Eu de astea mi-as face probleme, nu de vanzarile Taycan.

  • Matei_cel_nou, sâmbătă, 12.10.2024 22:52

    Una din probleme e politica de preturi, la Porsche. Taycan Turbo S e cu vreo 40k mai scump decât EQS 580, și dublu fata de EQE 500. Macan electric îmi place dar sunt opțiuni mai bune în zona aceea, unele chiar la VW în familie. Nu vrea lumea electrice dar poate nu vrea nici sa dea zeci de mii de euro pe o siglă. PS: nu are cum sa existe articol despre electrice fără scandal cu @dan_grc. Cu și fără @. Cel original e și foarte deștept, în opinia lui. Aproape că îți pui întrebarea cum de nu are și el un job pe măsura inteligenței sale, sa își poată lua un BMW nou.

  • @dan_grc, sâmbătă, 12.10.2024 23:29

    Volvo cu cat a scazut? Daca ma uit la ce reclama isi fac germanii la masini, mai ca imi vine sa iau un EX30. Dau doat 50000 euro pe unul full si ma uit in oglinda retrovizoare dupa pacalicii cu Taycan sau cu BMW-urile lor 2.0 dizal obosite, dar super promovate ca sportive in reclame. Cat despre recall, ca sa fii informat ar trebui sa iei masina de la un dealer autorizat sau reprezentanta BMW. Cand iei de la samsari, poti doar primi acasa o scrisoare ca esti fraier si ai luat o troaca. Afli ca nu tin franele de la un copac :)), asta daca mai traiesti, ca sunt multi prosti care nu mai afla.

  • Elektrikkk, duminică, 13.10.2024 08:17

    " ce am ratat " Păi scrie clar în articol. Scăderea vine doar din China, partea de electrice a Porsche. Este motivată de două aspecte: 1) China are creştere economică în scădere, spre stagnare, deci bani mai puţini, bogaţi mai puţini, vânzări de maşini scumpe "europene" mai puţine 2) naţionalismul în creştere şi oferta din ce în ce mai vastă de electrice chinezeşti

  • Vali, duminică, 13.10.2024 10:22

    Germanii se duc in cap datorita...Chinei. Dar oare nu tipau ei tare ca sa bage taxe la chinezarii, apoi si-au dat seama ce inseamna si acum simt pe propria piele? Mai erau pe aici smecheri care strigau sus si tare ca trebuie taxate masinile chinezesti. Sa vedem ce politica aplica acum germanii ca sa scoata profit. Eu zic ca se va intampla asa: cresc preturile la europeni ca sa isi mai acopere gaurile. Avantaj clientii lor. Prostia se plateste!

  • dan_grc, duminică, 13.10.2024 10:37

    Da, scăderea vine din China pe partea de electrice, dar cum mare parte a termicelor a crescut, dacă o lăsau mai ușor cu ce " doresc clienții ", expunerea pe China cu electricele ar fi fost minimă , oricum o învârtiți tot din cauza electricelor este scăderea. Mai fanule Bmw numărul unu, știi ca Bmw construiește în China seria 3, 5 Long, X5 din 2022, sedanul i3, iX1, electric, toate pentru piața chineza, deci eventuale taxe nu vor afecta aceste modele, chinezilor le rămâne doar sa construiască niște fabrici în Europa, ceea ce începe sa se întâmple la câțiva constructori. Spor la vise în continuare.

  • Lae, duminică, 13.10.2024 19:24

    95% dintre comentarii aparțin aceluiași taurin care nu deține nici mașină, nici permis.

  • Mihai, duminică, 13.10.2024 21:28

    Mai Danut, tu inca esti in lumea ta cu dieselurile. Taycan e depasit de....Zeekr 001. Ai auzit de masina asta? https://youtu.be/A5uhNh3NacQ?si=OKarNLcog8JnZGFF E produsa de Geely. Cei care detin Lotus, Volvo si multe alte firme. Si are cateva recorduri mondiale. Germanii sunt depasiti de chinezi.

  • Matei_cel_nou, duminică, 13.10.2024 21:31

    Așa pare când uiți sa îți iei tratamentul. Ești un trist frustrat care are impresia ca dreptatea ți-o da numărul celor care îți împărtășesc părerile. Ca dacă ești în turmă ai automat dreptate. Ca părerile contrare nu pot veni decât de la cei puțini. Ironia e că turma e mânată de ciobani, nu invers. Știu, nu înțelegi ce spun. E ok, nici turma nu înțelege de ce trebuie sa meargă într-o parte sau alta. Îți doresc din suflet sa faci parte din turmă toată viața ta și sa trăiești cu impresia ca tu și ai tai sunteți multi și deci, aveți dreptate.

  • @23:29, luni, 14.10.2024 10:08

    Ce nu intelegi e ca la BMW primesti notificarea de recall atat in bordul masinii, cat si pe aplicatie si daca ai setarile facute, iti face si programarea automat la service-ul preferat. Urasti masinile brandului, dar pare ca nici nu te-ai apropiat de vreuna vreodata...

  • MarS, luni, 14.10.2024 10:18

    Taycan blana pleaca de la 107k !!! Ala turbo de la 180k !!! Bai baiete!!!!

  • @Mihai, luni, 14.10.2024 10:54

    Cand compari Zeekr cu Taycan e clar ca nu prea intelegi cum e cu masinile. Iar cand spui Lotus, probabil nu vorbesti de cei care aveau vorba "daca faci o masina cat mai usoara, va fi rapida nu numai in linie dreapta, ci si pe orice viraj", ci de unii care si-au permis sa cumpere numele si sa faca orice s-ar vinde mai bine.

  • alex, luni, 14.10.2024 14:32

    Cine isi permite Porsche, isi permite si benzina. O noua dovada ca PIATA face cererea, nu producatorul, guvernul sau influentarii.