Mercedes-Benz prezintă noul Clasa E All-Terrain: versiune plug-in hybrid cu 102 km autonomie electrică

Publicat luni, 04.09.2023 12:19 de Alexandru Monenciu

Constructorul german de automobile a publicat primele imagini și informații despre noul Clasa E All-Terrain. Rivalul lui Audi A6 All-Road promite o gardă la sol cu 46 mm mai mare decât a lui Clasa E break.

Deși clienții vor tot mai multe SUV-uri, mai sunt unii producători care se încăpățânează să păstreze în gama de modele break-uri cu gardă ridicată la sol.

Spre exemplu Audi are A6 All-Road, Volvo oferă V90 Cross Country, iar portofoliul Mercedes-Benz include modelul Clasa E All-Terrain. Iar noua generație a modelului german tocmai a fost prezentată.

GARDĂ LA SOL CU 46 MM MAI MARE

Noul Mercedes-Benz Clasa E All-Terrain este bazat pe cel mai recent Clasa E break, dar propune o gardă la sol cu 46 de milimetri mai mare. Totodată, lățimea a crescut cu 28 de milimetri, iar ampatamentul cu 22 de milimetri.

Pasagerii din spate au, așadar, mai mult spațiu, iar portbagajul poate "înghiți" între 615 și 1.830 de litri de bagaje.

Din punct de vedere estetic, noul Clasa E All-Terrain propune o grilă frontală diferită de cea a lui Clasa E break, spoilere revizuite, scuturi de protecție și elemente din plastic negru în jurul aripilor. Jantele au dimensiuni cuprinse între 18 și 20 de inch.

De asemenea, suspensia pneumatică Airmatic este standard, la fel și tracțiunea integrală 4Matic.

3 VERSIUNI, INCLUSIV UNA PLUG-IN HYBRID

Clienții din Europa vor avea la dispoziție 3 motorizări: 2.0 litri diesel, mild-hybrid, cu 197 CP și 440 Nm, 3.0 litri benzină, mild-hybrid, cu 381 CP și 500 Nm, dar și o versiune plug-in hybrid.

Aceasta din urmă combină un motor diesel de 2.0 litri cu o unitate electrică, pentru o putere totală de 312 CP și 700 Nm. Bateria cu o capacitate netă de 19.5 kWh promite o autonomie pur electrică de până la 102 kilometri.

Versiunea plug-in hybrid atinge 100 de km/h în 6.9 secunde și o viteză maximă de 213 km/h.

Cea mai performantă este, desigur, versiunea pe benzină. Ea ajunge la 100 de km/h în 4.7 secunde și are o viteză de top de 250 km/h.

Noul Mercedes-Benz Clasa E All-Terrain va ajunge în reprezentanțe în primul trimestru din 2024.

via Mercedes-Benz

  • Octavian, luni, 04.09.2023 14:33

    Mereu mi-o plăcut mașinile obișnuite înălțate , gen Sandero Stepway. Dar asta arata într-un mare fel . Mă gândeam să îmi vând mașină curata să îmi iau un breck înălțat ( Audi A6 AllRoad ).

  • DanG, luni, 04.09.2023 14:43

    This is one handsome beast. O idee care popularizata de Audi cu al lor A6, executata perfect si de Mercedes.

  • Copy lotu, luni, 04.09.2023 22:38

    DanG, Daca prin a " populariza ideea" intelegi a copia ideea de la Subaru, care avea Outbackul de peste 5 ani sau de la Volvo, care avea de 2 ani v70 cross country, atunci ai dreptate! Originalitatea Audi consta in faptul ca al lor allroad nu este un crossover veritabil ci mai degraba un model de lifestyle.