Noul Ford Explorer electric a intrat în producție
Ford a anunțat oficial debutul producției noii versiuni electrice a lui Explorer. Noul model este produs la Centrul de Electrificare de la Köln, din Germania.
Constructorul american a demarat oficial producția noului Explorer electric la Centrul de Electrificare din orașul Köln, Germania. Noul Centru de Electrificare este o uzină dedicată producției de mașini electrice, acesta fiind rezultatul unei investiții de 2 miliarde de dolari pentru a transforma o fabrică istorică într-o uzină producătoare de mașini electrice.
Astfel, noul Ford Explorer electric este primul model produs aici. Tot la această uzină va fi produs și un al doilea model electric nou, mai exact un crossover sport, care va fi dezvăluit în curând de către marca americană.
Noul Ford Explorer electric este disponibil și în România, în versiunea cu 286 de cai putere și autonomie de 602 kilometri. De asemenea, este disponibilă și o versiune mai puternică, de 340 de cai putere și cu autonomie de 532 de kilometri. În țara noastră, prețul de pornire al noului Ford Explorer electric este de 39.500 de euro.
via Ford
Ah, ce bucurie! :) Inca o electrica cu 40.000 de eur pe care n-o s-o cumpere nimeni :)))