Saab este din nou în priză: producţia a repornit azi la Trollhattan
Saab a repornit astăzi producţia în cadrul uzinei sale din Trollhatan. În prima zi vor lua naştere doar 100 de unităţi, urmând ca mai apoi ritmul să crească pentru a putea acoperi cererea de 6500 de maşini.
Saab anunţă astăzi repornirea producţiei la uzina sa din Trollhattan, Suedia, după o perioadă de şase săptămâni de pauză, cauzate de probleme financiare.
Gunnar Brunius, vice-preşedintele diviziei de producţie şi achiziţie Saab, alături de Victor Muller, CEO Saab şi Spyker, şi Pang Quinhhua, CEO al Pang Da, furnizorul care a salvat constructorul suedez, au repornit linia de asamblare a uzinei, finalul zilei urmând să consemneze producţia a 100 de exemplare şi nu 230 sau 240 cum se întâmplă într-o zi normală.
Potrivit comunicatului oficial emis de Spyker, producţia trebuie să acopere o cerere de 6500 de maşini, la care se adaugă încă 1600 de pre-comenzi ale noului 9-4X. Aşadar, suedezii trebuie să funcţioneze la capacitate maximă pentru a putea livra 8100 de maşini.
Primele unităţi care au ieşit de pe linia de asamblare sunt un Saab 9-5 Aero XWD şi un Saab 9-3 Convertible.
Spyker a suferit mult în ultima perioadă din cauza imposibilităţii de a-şi achita datoriile faţă de furnizorii Saab. Salvarea a venit de la un distribuitor chinez, Pang Da, care şi-a impus însă condiţiile stricte. Înţelegerea dintre Spyker şi Saab pe de o parte şi Pang Da pe de altă parte a dus deja la injectarea unei sume de 30 de milioane de euro în Saab, aceasta garantând reluarea activităţii la fabrica de la Trollhattan.
Al doilea pas al înţelegerii va fi reprezentat de cumpărarea, în schimbul a 65 de milioane de euro, a 24% dintre acţiunile Spyker. Ulterior, Pang Da şi Spyker (redenumit Swedish Automobile) vor forma un joint venture care va construi maşini Saab la o uzină care urmează să fie ridicată în China.
via | Saab
ma bucura si nu ma bucura aceasta veste, dar decat sa se ajunga sa se contruiasca masini saab in china, mai bine ar pune acuma lacat pe portile fabrici pentru totdeauna.