OFICIAL: Alianţă GM - PSA Peugeot Citroen
General Motors şi constructorul francez PSA Peugeot-Citroen au semnat o alianţă care va duce la o colaborare foarte strânsă între cei doi mari constructori pe continentul European.
Mişcări foarte importante în industria auto. General Motors şi PSA Peugeot-Citroen au anunţat aseară încheierea unei alianţe strategice din care cele două părţi vor avea de câştigat platforme, soluţii tehnologice, idei, know-how şi, bineînţeles, costuri mai mici de proiectare, dezvoltare şi producţie pentru modelele proprii.
Conform comunicatului oficial publicat de GM şi PSA, alianţa va însemna o colaborare strânsă la nivelul platformelor şi al achiziţiei cmponentelor şi serviciilor, economiile urmând să fie de circa două miliarde de dolari pe an peste cinci ani. Cele două părţi au dorit să sublinieze faptul că acordul semnat ieri este o alianţă, o colaborare, şi nu o fuziune, astfel că "producătorul francez rămâne doar clar independent şi are propriul plan strategic şi propriul capital". Altfel spus, modelul colaborării dintre cele două părţi ar trebui să fie cel dintre Renault şi Nissan.
Evident, principalul motiv pentru care GM a dorit semnarea acestei colaborări rezidă în faptul că producătorul american îşi doreşte oprirea pierderilor constante pe care GM Europe (Opel şi Chevrolet) le are în ultimii 12 ani. Pe de altă parte, Peugeot - un brand care îşi bazează activitatea mai ales în Europa - va încerca să se extindă mai mult pe alte continente.
Primul pas al colaborării dintre cele două părţi se va concentra pe segmentele mici şi medii, pe monovolume şi crossovere. O altă direcţie va fi, probabil, dezvoltarea unei platforme comune pentru viitoare modele cu emisii reduse. Conform comunicatului, primele modele create pe o platformă comună vor apărea pe piaţă în 2016.
ALTE INFORMAŢII, DATE ŞI CIFRE IMPORTANTE
- GM va deţine 7% din PSA, procent la care s-a ajuns printr-o creştere de capital de un miliard de euro.
- GM va plăti între 400 şi 470 de milioane de dolari pentru aceste acţiuni.
- GM devine astfel cel mai important acţionar PSA după familia Peugeot, care păstrează 30% din companie.
- PSA nu va deţine acţiuni la General Motors.
- Cele două părţi vor crea un joint venture prin care se vor face achiziţiile comune. Ambele părţi vor deţine procente egale în acest joint venture.
- Economiile prognozate: 2 miliarde de dolari pe an începând din 2017. Acestea vor fi împărţite în mod egal între cei doi producători.
- În primii doi ani, beneficiile resimţite de cele două părţi vor fi minime.
- Pentru clienţii europeni, alianţa înseamnă "mai multe produse şi mai multă tehnologie"
- Rămâne de văzut cum va fi menţinută diferenţa între Opel şi Chevrolet pe de o parte şi Peugeot şi Citroen de cealaltă parte. Cei patru producători fac parte, cu toţii, din segmentul de volum al pieţei.
- GM nu se află la prima alianţă cu un producător european. În anul 2000, General Motors semna o astfel de înţelegere cu Fiat. Înţelegerea a căzut în 2005, iar GM le-a plătit celor de la Fiat două miliarde de dolari sub formă de compensaţii.
- PSA ar putea fi nevoiţi să îşi revizuiască celelalte parteneriate, cu BMW (pe motoare pe benzină) şi cu Ford (pe motoare diesel), dacă părţile în discuţie vor considera că alianţa GM-PSA contravine bunului mers al afacerilor comune.
REACŢII SCEPTICE ALE ANALIŞTILOR
via | GM, PSA, Automotine News
Foarte urat. Nu sunt fan Peugeot-Citroen, dar le doresc francezilor sa aiba mare grija sa nu aiba peste cativa ani aceeasi soarta pe care a avut-o si Saab-ul iarna asta! GM = General Mafiots, Gangster Motors, General Monkeys, Groparii Masinilor, etc..