REPORTAJ: Am trăit emoţia DTM pe Stadionul Olimpic din Munchen

Rivalitatea granzilor BMW Audi şi Mercedes se mută adeseori şi pe circuit. În DTM, publicul german trăieşte emoţia unei competiţii în care toţi sunt, înainte de toate, prieteni.

Când vezi sute de oameni care curg către un stadion te gândeşti că toţi merg să vadă un meci de fotbal. Copii blonzi de-o şchioapă trec pe lângă tine în fugă, târâţi mai mult pe sus de taţii lor. Femei guralive care poartă tricouri negre cu litera M, cusută din paiete. Bărbaţi care duc tacticoşi într-o mână o halbă de bere nefiltrată şi în cealaltă un ”wurst” decorat cu muştar şi ketchup.

Complexul olimpic din Munchen, văzut de la o înălţime de peste 180 de metri

La intrarea în stadion furnicarul se concentrează puternic în jurul unor standuri în mijlocul cărora tronează maşini. Toată lumea face poze, râde, glumeşte, trăieşte magia nevăzută a unui sport ce urmează a se consuma pe arena unde, acum 40 de ani, 121 de ţări şi 7124 de sportivi trudeau din greu pentru aurul olimpic.

AUDI, BMW ŞI MERCEDES: FIECARE CU FANII LUI

Audi, BMW şi Mercedes caută să atragă oamenii la stand. Parcă eşti în Piaţa Obor şi toţi tarabagii încearcă să te ispitească cu ”roşii zemoase şi dulci”. Lumea a dat năvală, toţi aleargă după pixuri, calendare, postere şi steguleţe. Steguleţe pe care le flutură mândri până la intrarea în stadion. Un şir indian infinit, care se rupe la porţile stadionului.

BMW a adus la standul său modele echipate cu pachetul M Performance

Te afunzi în mulţime şi te laşi purtat de valul artificial. Realizezi că nu e un meci de fotbal imediat ce auzi, dincolo de tribune, răgetul necontrolat şi răguşit al unei evacuări. Rămâi surprins, tu, cel care vii dintr-o ţară unde doar fotbalul e rege, iar sportul cu motor nu înseamnă mai nimic.

SPECTACOL DTM PENTRU PUBLICUL DIN MUNCHEN

Cu ecusonul de ziarist la gât treci printre filtre şi oameni de pază ca Leonidas printre persanii de la Termopile. Ai cale liberă până în tribuna destinată presei, unde dai cu ochii de un stadion impresionant, în mijlocul căruia nu găseşti petecul acela verde de iarbă pe care 22 de băieţi aleargă după o minge. Iarba a fost înlocuită cu un asfalt încins, unde nemţii au desenat două mini-circuite în oglindă.

Trecerea liniei de sosire a fost însoţită de flăcări pentru un spectacol total

Te uiţi în stânga, te uiţi în dreapta, o mare de steguleţe şi oameni nerăbdători. Nu degeaba, în fiecare an, la Munchen, cele trei titani premium, Audi, BMW şi Mercedes, o pun de o spectaculoasă etapă demonstrativă cu maşinile din DTM.

PRIMA ZI DE CONCURS: BMW PIERDE ”LA MUSTAŢĂ”

Prima zi este dedicată constructorilor, care aruncă în mijlocul arenei toate echipele. BMW are trei echipe, Team Schnitzer, Team RBM şi Team RMG. Audi şi Mercedes la fel. Se aleargă cu maşini destinate exclusiv circuitului, construite de la zero, cu o serie de componente comune, pe care sunt montate însă caroserii ale modelelor de serie: C-Klasse, A5 şi Seria 3.

În uralele mulţimii, sesiunea de calificări a aruncat în luptă câte doi piloţi ai aceluiaşi constructor. Un război civil în interiorul BMW, Audi şi Mercedes, din care au ieşit câştigători doar 12 piloţi. Câte patru de la fiecare constructor.

Duel intern între piloţii BMW, Hand şi Werner

Sferturile de finală au aşezat la start câte patru maşini, două BMW, două Mercedes sau Audi. Au fost curse de ştafetă. Primul pilot parcurgea trei tururi, după care intra la standuri pentru a preda ştafeta coechipierului său. BMW a urcat până în finala mică cu piloţii Hand şi Werner, însă a pierdut-o la mustaţă în faţa echipei ABT Sportsline, a celor de la Audi.

Finala mare a adus la linia de start două exemplare Audi A5 DTM şi două Mercedes AMG C-Coupe. Victoria a fost tranşată de piloţii Ralph Scumacher şi Jamie Green, care au făcut o ştafetă perfectă la volanul Mercedes-urilor.

A DOUA ZI DE DTM: DUELURI ”LA SÂNGE” PE PLOAIE

A doua zi scenariul s-a repetat, de această dată într-un decor ceva mai mohorât. Deşi ploaia a căzut în reprize bogate şi norii s-au încăpăţânat să plece de deasupra arenei, tribunele au fost aproape pline. Zeci de mii de germani au venit să vadă confruntarea piloţilor, un duel al orgoliilor, dar şi al talentului.

Competiţia a luat startul devreme pe circuitul de 0.614 kilometri, udat din belşug de ploaia deasă. Publicul a ridicat sus steguleţele şi a aplaudat fiecare derapaj, fiecare frână brutală, fiecare duel de pe linia dreaptă. Finalul a adus ropote de aplauze, fie că a fost vorba despre BMW, Audi sau Mercedes.

Martin Tomczyk, câştigătorul sezonului trecut din DTM

Piloţii nu s-au lăsat mai prejos şi au răsplătit fanii cu câteva tonalităţi ridicate ale motorului şi cu cerculeţe, perfect desenate la baza tribunei. Piloţii celor nouă echipe au dus o luptă cruntă, A5 DTM, M3 DTM şi C-Coupe AMG DTM fiind actorii unui teatru disputat la sutimi de secundă.

FINAL ”LA FOTOGRAFIE” ÎN SEMIFINALE

Încrâncenarea a crescut în semifinale, acolo unde Bruno Spengler, pilotul BMW, a pierdut la mustaţă în faţa lui Jamie Green, pilotul Mercedes, după ce a condus toată cursa. Ploaia care a început la jumătatea confruntării l-a făcut pe Spengler să domolească ritmul şi chiar să piardă aderenţa într-un viraj. Finalul la poză l-a scos însă din cărţi pe favoritul tribunelor.

Audi A5 DTM şi Mattias Ekstrom culeg laurii pe Olympia Stadion

Jamie Green şi C-Klasse Coupe AMG au dat de Audi-ul A5 DTM al lui Thomas Ekstrom în finală. O finală extrem de disputată, cu schimbări de lider şi un Ekstrom câştigător graţie erorilor făcute de mecanicii Mercedes la schimbarea pneurilor. Ultima sută de metri a ridicat publicul în picioare şi a amestecat uralele, cu sunetul baritonal al maşinii câştigătoare şi cu bubuitul artificiilor.

AM FOST PASAGERI ÎNTR-UN BMW M3 GT PE CIRCUIT

Stai în tribună, pe un scaun în care abia încapi, ochii îţi sunt ţintuiţi la maşinile multicolore care înghit asfalt în arenă şi te întrebi ce simte un pilot în acele momente.

Şi tocmai când îţi storci creierul cu răspunsuri futile, o bucată de hârtie, fluturată în faţa ta de un oficial BMW, e gata să te arunce în arena pe care o contemplai acum două secunde. Este incredibil cum un carton alb te poate teleporta în corturile echipei BMW, în vestiarul în care piloţii îşi îmbracă uniformele. Ţi se oferă un costum pe măsura ta, o cagulă şi o cască.

BMW M3 GT4 - 500 de cai putere pe puntea spate

Îţi dai seama de privilegiul care ţi se face imediat ce ieşi din cort şi oamenii se uită la tine dincolo de gardul de securitate. Eşti precum un copil răsfăţat, înconjurat de un munte de jucării, urmărit de o mulţime de ochi ascunşi dincolo de gard.

COSTUMUL CARE TE FACE VEDETĂ

Parcurgi îmbrăcat aşa cei câteva sute de metri până la intrarea în stadion. Te simţi ciudat. Sunt câţiva profani ai fenomenului care îţi fac şi poze. Nu ştiu cine eşti, dar vor o poză cu decorul, iar tu te încadrezi perfect în el.

Un tunel lung şi întunecat, asemeni unei hale imense de la uzina Faur, te conduce în stadion. E o chestiune de secunde până când Olympia Stadion ţi se deschid în faţa ochilor. Cei câţiva oameni din tribune, rămaşi acolo după terminarea spectacolului, te fac să te simţi special. Tu, un fir de nisip în deşert, eşti pe stadionul în care Ivan Patzaichin păşea alături de vâsla sa şi de delegaţia României la Jocurile Olimpice din 1972.

Jurnaliştii români, înainte de întâlnirea cu BMW M3 GT

Mecanicii BMW nu te lasă să te dezmeticeşti. Te trezeşti lângă un M3 GT, galben, care promite să te poarte ca vântul şi ca gândul prin circuitul improvizat pe stadion. Îţi aştepţi cuminte rândul, care vine repede. Îţi trânteşti casca pe cap, cineva vine să ţi-o fixeze bine. Tragi viziera. ”Nu e nevoie”, spune un mecanic râzând. Eşti invitat în scaun, în care te strecori cu greu printre barele roll-cage-ului. Centurile te strâng tare, mai tare, până simţi că eşti în siguranţă.

COPILOT ÎN MAŞINA CARE A CÂŞTIGAT CURSA DE 24H DE LA NURBURGRING

Uşa se închide iar Adorf pleacă. Totul se întâmplă atât de repede. Viraj puternic de stânga. Frânele apasă, cutia retrogradează, capul pleacă şi el înainte. Parcă nu îl mai poţi controla. Casca se izbeşte din când în când de barele roll-cage-ului. Sub tălpile tale totul tremură. Nu ştii cum se simte pământul la un cutremur de 7 grade, dar începi să-ţi imaginezi. Evacuarea urlă necontrolat.

Vine o linie dreaptă. Acceleraţia te apasă puternic în scaun. Pe la 8000 de rotaţii viteza se schimbă. Ajungi în capătul liniei drepte şi indicatorul digital îţi arată 120 de km/h. Iar frână. Într-o fracţiune de secundă iei curba cu 40 de km/h. Apăsarea laterală este incredibilă la ieşirea din viraj.

Scenariul se repetă de vreo câteva ori, apoi cobori din maşină. Buimac, transpirat, cu o tensiune mărită şi ochii pierduţi în orbite. Sub picioare încă simţi vibraţia podelei de metal. Parcă eşti în tălpile goale pe un muşuroi de furnici. Scoţi greu casca îndesată pe cap şi cauţi un punct de sprijin. Decorul e puţin cam instabil. Capul tău se simte ca într-o dimineaţă de mahmureală.

BMW M3 GT aşteaptă să intre în ring

E nevoie de câteva minute pentru a înţelege că tocmai ai coborât din maşina cu care BMW a câştigat Cursa de 24 de ore de la Nurburgring în 2010 şi cu care aleargă în American Le Mans Series de doi ani încoace. O maşină care dezvoltă 500 de cai putere, 500 de Nm, are o turaţie maximă de 8750 rpm şi cântăreşte doar 1245 de kilograme. După alte câteva ture motorul se opreşte, pilotul coboară, îţi strânge mâna, tu mergi să-ţi dai josul costumul şi casca şi să revii din nou cu picioarele pe pământ.