REPORTAJ: Am asistat la naşterea noului Dacia Sandero

După ce am văzut noul Sandero în premieră mondială la Paris, am mers acasă la Dacia, la uzina de la Mioveni, pentru a vedea cum se naşte noul model al brandului românesc.

Articolul pe care vi-l pregăteam astăzi, după o mini-excursie la Mioveni, în fieful constructorului român de automobile, trebuia să vă vorbească despre cele 250 de milioane de euro investite de Renault anul acesta la Dacia şi despre noul Sandero. Nu mai bine să vă povestesc cum arată uzina românească la 13 ani după ce francezii au cumpărat-o şi cum se văd cele 2 miliarde de euro investite de atunci şi până în prezent la Mioveni? Nu mai bine să vizităm împreună halele în care se produce noul Sandero?

În 2009 călcam pentru prima dată pe platforma industrială de la Mioveni. Pe atunci, ”încă de la intrare erai izbit de un aer comunist, insuflat poate de halele imense, vopsite într-un alb şters, poate de zecile de autobuze vechi care asteaptau sfârşitul de tură pentru a transporta sutele de muncitori sau poate de gratiile porţilor de fier.” Ce s-a schimbat de atunci vedem astăzi.

”Noua Doamnă de la Mioveni”

Începem cu ce nu s-a schimbat: drumul de la Piteşti la Mioveni, o adevărată aventură, mai ales atunci când te afli într-un autocar timid, ce tremură la fiecare groapă şi păstrează izul tuturor curselor pe care le-a desfăşurat în ultimul deceniu. Dar probabil că drumul îl cunoaşteţi.

Uzina. ”Bătrâna Doamnă” din Mioveni a devenit ”Noua Doamnă de Mioveni”. Să fie de vină soarele ăsta de toamnă târzie care poleieşte cu căldură halele zugrăvite într-un alb pe care îl găseşti în farmacii? Să fie oare autobuzele noi, aliniate exemplar? Să fie oare asfaltul proaspăt, negru ca tăciunele sau spaţiile verzi frumos coafate? Totul arată altfel.

Halele Uzinei Dacia au fost modernizate, iar autobuzele vechi au fost înlocuite cu altele noi

Suntem întâmpinaţi de oameni zâmbitori, îmbrăcaţi în halate apretate, gata să-ţi răspundă la orice întrebare. Avem un program bine stabilit şi suntem împărţiţi pe grupuri de vizită. Simt o oarecare precizie nemţească. Se face o distribuire rapidă, ni se agaţă în piept nişte ecusoane cu culoarea grupului de care aparţinem şi ni se împart nişte protecţii pentru încălţăminte. Mă simt ca în clasa a II-a când am fost în vizită la Peleş şi am fost obligaţi să ne încălţăm cu botoşi. Toţi târâim cu greu galoşii, împrumutaţi parcă din recuzita unui clovn de la circ, şi ne îndreptăm către câteva microbuze. Un şofer prezentabil, la costum, cu o cravată pe care stă scris Dacia, ne invită pe rând şi apoi demarează în trombă către prima hală. Acelaşi asfalt negru ca pana corbului, bariere care sar ca arse la apariţia noastră şi muncitori care ne conduc cu privirea. Să facem aşadar cunoştinţă cu Sandero.

1. Linia de asamblare

Intrăm în prima hală, acolo unde se află linia de asamblare sau montaj. Începem practic cu sfârşitul. Suntem instruiţi să urmăm doar linia verde şi să fim atenţi la trecerile de pietoni. Treceri de pietoni într-o fabrică? Da. Există. Trafic într-o fabrică? Da. Există. Şi e mai alert decât vă imaginaţi. Zeci de cărucioare cu piese se scurg pe lângă noi. Ici, colo mai sună şi câte un claxon.

Grupul nostru de gură-cască se opreşte între două benzi. Una aduce caroseria de la vopsit, iar alta ascunde sub caroserie tot trenul motor. Ridic privirea şi văd cum se perindă multe caroserii. Totul e fix ca un şir de furnici. Extrem de bine pus la punct. Dar stai. Uite caroseria noului Sandero. Încă una, încă una. Maşina se produce deja în paralel cu noua generaţie.

Sub caroseria proaspăt ieşită din cuptoarele vopsitoriei se aplică trenul motor

De-a lungul liniei de asamblare vedem cum un motor intră în pântecul unui Duster, cum muncitorii folosesc o platformă mobilă de la o maşină la alta. Totul e luminos, curat şi dezordinea pieselor de pe marginea liniei are de fapt o logică bine scrisă.

Privirea îmi cade pe câteva bănci adunate în jurul unei mese.”E spaţiul de odihnă şi de discuţii al muncitorilor. Aici se relaxează şi vorbesc despre procesul de fabricaţie”, ni se şopteşte. Habar nu aveam că există aşa ceva. ”Bravo domnule”, zic. Ne continuăm plimbarea, vedem cum se pune un volan, cum se montează scaunele şi cum se înşiră ordonat jante din aliaj, din tablă, gri sau negre.

La capătul liniei, noul Sandero respiră pentru prima dată. Maşinile sunt pornite şi retuşate, ca mai apoi să intre la un duş rece. Timp de patru minute sunt supuse unor condiţii vitrege şi apoi un tehnician verifică dacă au existat infiltraţii. Cu motoarele pornite, Sandero pleacă la testare. Odată cu el plecăm şi noi.

Un tehnician face ultimele verificări înainte de pornirea motorului.

2. Linia caroseriilor

A doua hală este cea în care se naşte caroseria noului Sandero. Nu mai pare aşa luminoasă, iar înăuntru ne izbeşte un miros puternic de fum. Nu intrăm însă înainte de a ne pune la ochi o pereche de ochelari. Un domn înalt ne cere acelaşi lucru: ”Nu depăşiţi linia verde”. Hala asta parcă e din Războiul Stelelor: cei 2500 de oameni convieţuiesc împreună cu câţiva roboţi. Roboţii fac sudurile mai grele, iar oamenii pe cele mai uşoare.

Fiecare muncitor are ochelari de protecţie şi trage de nişte aparate ce seamănă cu obuze neexplodate din Al Doilea Război Mondial. Unde ating sar zeci de scântei. Ne facem şi noi cale printre ploaia de stele. Pişcă, dar suntem asiguraţi că nu păţim nimic dacă păstrăm ochelarii. Muncitorii se amuză şi ciupesc mai tare bucăţile de metale. Sute de scântei. Sute de suduri. Mai exact 4600 de suduri pentru noul Sandero.

Muncitorii sudează majoritatea pieselor care compun structura caroseriei.

Pe măsură ce înaintăm, structurile prind formă. Ici colo, câte una iese de pe linie şi este trimisă la un laborator 3D. În fiecare zi trei caroserii merg să treacă testele. Înaintăm printre cărucioare încărcate cu piese. Cărucioare de diferite culori. Ni se explică că în cele mov sunt piesele pentru noul Sandero şi în cele verzi piesele pentru Duster.

Vizita se încheie în faţa unui panou de la ieşire pe care vedem că Dacia îşi premiază angajaţii cu titlul de ”Angajatul lunii”, iarăşi o practică sănătoasă.

3. Hala Motorului 0.9 TCe

Ne îndreptăm către hala Motoare, nu înainte de a da prioritate unei garnituri de tren, plină ochi cu Dustere, Loganuri şi Sandero ce vor ajunge probabil în garajele nemţilor, spaniolilor sau francezilor.

La intrarea în hala motoarelor se tunde iarbă. O maşină taie de zor şi ne răsfaţă simţul olfactiv cu un iz de iarbă proaspătă. Îl înlocuim repede cu unul de plastic nou. Am intrat în hala unde ia naştere noul motor de 0.9 litri TCe al Alianţei Renault-Nissan, inima noii generaţii Sandero.

O doamnă mică de înălţime, cu o voce pătrunzătoare şi o tuşă verde stridentă la nivelul ochilor ne zâmbeşte amabil. O atmosferă relaxantă, luminoasă şi extrem de bine organizată. Pe rafturi imense, de mărimea unei case cu etaj, stau aşezate sute de motoare. Înaintăm prin hala mare, înseninaţi de voia bună şi de uşurinţa cu care lucrează oamenii.

La un moment dat suntem rugaţi să ne îndepărtăm de nişte linii negre trasate pe podea. Întorc capul şi văd un cărucior ce transporta carterul unor viitoare motoare. E automat şi a înţeles că cineva se afă în calea lui. Senzorii nu-i permit să te calce pe picioare. Ce politicos. Îl lăsăm să treacă pentru a nu perturba procesul de producţie.

Căruciorul automatizat funcţionează pe senzori şi se ghidează după dungile negre trasate în podea.

4. Turnătoria

Atunci când începusem să ne acomodăm cu mediul prietenos suntem invitaţi la Turnătorie. Lăsăm baia de lumină în spate şi ne cufundăm într-o hală învăluită în fum înecăcios. Atât de înecăcios că aş face un pas înapoi. E prea târziu. Suntem deja conduşi către cea mai nouă maşinărie a uzinei, una care toarnă automat carterul motorului, folosindu-se de un robot. Prin cele câteva geamuri înegrite de pe plafon abia răzbate lumina. Oamenii sunt parcă mai gri, mai încruntaţi şi au uitat să zâmbească.

Sunt robotizaţi, la fel ca utilajul despre care aflăm că a costat 3.5 milioane de euro. Vedem chiar cum ia naştere carterul motor, scos aburind de mâna robotului şi trimis către un gater care taie aluminiul cu uşurinţa cu care oamenii de la carmangerie feliază un salam.

Uzina de la Mioveni va produce anul acesta un total de 300.000 de motoare TCe de 90 cai putere.

În drum spre ieşire am aruncat însă o privire dincolo de zona destinată vizitei. Printr-un fum gros, care se ridica către înălţimile halei se zăreau orbecăind câteva siluete printre turnătorii ce fierb încărcate cu tone de metal încins. Printre crăpăturile mastodonţilor puteai vedea roşia clocotire a fierului. A fost un moment în care în urechi mi-a răsunat ”1 Mai Muncitoresc”. Am revenit repede din călătoria în timp şi am ieşit din hală respirând cu poftă aerul curat şi uşor rece. După 8 ore închis între pereţii Turnătoriei nu e de mirare că devii mai gri decât oţelul şi fonta pe care le-ai plămădit.

Încheiem vizita meditând puţin la călătoria în timp şi conducând cu privirea o altă garnitură de tren încărcată cu maşini ce pleacă la export. În dreapta se întinde o parcare plină cu noul Sandero. Îşi aşteaptă probabil transportul care să le ducă departe de Mioveni.