Corespondență de la Salonul Auto de la Paris 2014: Dacia, între moda Stepway și discuții despre viitorul uzinei de la Mioveni
Dacia a venit la ediția 2014 a Salonului Auto de la Paris cu patru premiere, dintre care două vor fi vândute pe piața din România. Am acceptat invitația mărcii românești pentru a vedea noile Dokker Stepway și Lodgy Stepway, alături de Duster Air și Sandero Black în Orașul Luminilor.
Dacia s-a prezentat la Salonul Auto de la Paris cu patru premiere, toate fiind versiuni speciale ale modelelor deja existente în gamă. Vorbim despre Dokker Stepway, Lodgy Stepway, Duster Air și Sandero Black Touch. Dintre acestea, doar trei sunt premiere propriu-zise, deoarece Dokker Stepway a fost lansat în 2012 pe piața din Turcia
Care sunt edițiile speciale?
Edițiile speciale Duster Air și Sandero Black Touch sunt două versiuni speciale ale celor mai populare modele ale mărcii românești în Europa de Vest. Acestea vor fi disponibile doar pe piața din Franța și vin cu accesorii, materiale și culori speciale. Spre exemplu, Sandero Black Touch este oferit cu o nouă culoare metalizată, Gris Comete și de jante de 15 inch cu finisaj Dark Metal. Aeastă culoare se regăsește și pe carcasele oglinzilor laterale și pe benzile montantului central, iar clienții regăsesc finisajul Noir Nacre și la interior, atât pe consola centrală, cât și pe ornamentul din centrul volanului. Mânerele de deschidere ale portierelor sunt cromate și aduc un contrast binevenit la bord, după cum face și sigla Dacia cu finisaj cromat de pe volan. Ediția specială Sandero Black Touch bifează toate opționalele din gama modelului din Mioveni și oferă aceleași motorizări în ofertă ca și pentru celelalte piețe.
În cazul lui Duster Air, vorbim despre o versiune specială care vine la un an de la lansarea facelift-ului și aduce ornamente colorate cu o nuanță exclusivă, Galben Imperial, alături de un motiv aeronautic pentru a sublinia ideea de altitudine a modelului din Mioveni. Motivul care inspiră pasionații de aviație se reflectă atât la exterior, cât și la interior, un altimetru fiind stilizat pe tapițerie, pe capotă, pe portiera stângă spate și pe partea inferioară a volanului. În plus, tapițeria prezintă o cusătură groasă care imită nuanța de galben a capacelor oglinzilor laterale, subliniind ornamentele aplicate acestei ediții speciale. La fel ca în cazul lui Sandero, gama de echipmente oferite alături de această versiune specială include aproape toate căsuțele din lista de opționale pentru SUV-ul din Mioveni, iar motorizările din ofertă sunt identice cu cele oferite până acum.
Așadar, singura premieră mondială în adevăratul sens al cuvântului este Lodgy Stepway, o versiune cross a monovolumului produs în Maroc. După cum ne-au recunoscut reprezentanții Dacia în cadrul unei conferințe realizată special pentru jurnaliștii din România, vânzările modelului Lodgy au fost sub așteptările inițiale, așa că o asemenea versiune era exact ceea ce a recomandat doctorul în privința împrospătării gamei fără a aplica un facelift. La fel ca la Dokker Stepway, Lodgy este oferit alături de nuanța specială de albastru asociată acestor versiuni, ornamente pasaje roți de culoare neagră, proiectoare de ceață cu ornamente crom satinat, ornamente față și spate cu aspect crom satinat, tapițerie și covorașe inscripționate ”Stepway” și cu model special, bară de protecție față și spate (doar pentru Lodgy) în culoarea caroseriei, bare de pavilion longitudinale cu aspect Dark Metal, jante aluminiu cu finisaj Dark Metal, carcase oglinzi laterale cu finisaj Dark Metal, baghete laterale de culoare neagră și, special pentru Lodgy Stepway, calandru și bandou superior de culoare neagră.
De ce nu se vând Duster Air și Sandero Black Touch în România?
Piața din România nu va primi edițiile speciale ale lui Duster și Sandero prezentate la Paris. Întrebați de ce, oficialii Dacia și Renault ne-au explicat că modelul Sandero nu este la fel de bine vândut în România precum pe alte piețe și că volumele obținute la noi sunt oricum satisfăcătoare, pe când modelul Duster este atât de bine vândut încât este dificil să asigure în timp util livrarea modelelor și pe piața din România, majoritatea unităților produse fiind trimise la export. În plus, cei de la Dacia ne-au amintit că și România a avut și are în continuare o ediție specială a unui model Dacia oferită exclusiv pentru noi, Logan 10 Ani, ediția aniversară a berlinei de la care a pornit succesul Dacia. Aceasta din urmă este considerată mai potrivită pentru piața internă, berlinele fiind mai populare la noi în țară decât hatchback-urile, cel puțin în segmentul respectiv de preț.
Ce ediții speciale vor urma și de ce au fost "alese" Dokker și Lodgy să primească versiuni Stepway?
În urmă cu aproximativ o lună, o serie de zvonuri anunțau că Dacia poartă discuții la nivel înalt în rândul conducerii privind eliminarea unui model din gamă. Era vorba la vremea respectivă despre un model care nu își atinge țintele de vânzări stabilite intern, fără ca acesta să fie și dezvăluit. Odată cu zvonurile au venit și primele presupuneri, pasibile de eliminare fiind modelele Lodgy, Dokker și Logan MCV. În timp ce Dokker are o carieră de succes în calitate de vehicul comercial, fiind oferit și în variantă furgon, pe lângă autoturism convențional, Logan MCV a deveni mai nișat decât predecesorul său și este o mașină de familie în toată regula, nu doar un Logan foarte mare cu un portbagaj imens, iar Lodgy rămânea unul dintre modelele pasibile de eliminare. Problema din spatele eliminării lui Lodgy din gamă ar fi implicat lipsa amortizării investițiilor necesare pentru construcția acestui model, precum și riscul de a pierde un număr de clienți care ar fi ales monovolumul de la Dacia în defavoarea unui alt autoturism din clasa respectivă sau dintr-un buget apropiat.
Succesul modelului Dokker Stepway pe piața din Turcia a fost unul dintre factorii principali de motivare a deciziei, iar o asemenea versiune era perfectă și pentru Lodgy, explică reprezentanții mărcii Dacia. Această versiune aduce mai multe elemente în plus pentru clienții care visează la mai mult de la un model accesibil, fără să aducă vreun cost exagerat de dezvoltare sau de fabricație în plus față de ceea ce avea deja Dacia. Din moment ce toate deciziile luate în privința mărcii Dacia sunt stabilite de cei de la Renault folosind strict criterii economice, evitând visele și dorințele în favoarea logicii și a principiului cererii și ofertei, o împrospătare accesibilă a gamei Lodgy a fost necesară. Alături de aceasta a venit și introducerea lui Dokker Stepway pe alte piețe din Europa, nu doar pe cea din Turcia.
Întreabarea principală pe care ne-am pus-o noi și am si adresat-o reprezentanților Dacia în cadrul conferinței organizate special pentru presa din România este de ce nu a fost inclus și Logan MCV în programul ”Stepway”. Părea să fie candidatul oportun, primul Logan MCV fiind construit cu inspirație de la conceptul original Logan Stepway, este un break destinat familiilor și, cu noua culoare și ornamentele proaspete, Logan MCV Stepway ar fi întors multe capete pe stradă. Oricum, tot criterile logice aplicate de concernul Renault rămân baza pentru următoarele decizii în privința mărcii argeșene. Noi credem că Logan MCV va primi la un moment dat o versiune Stepway, dar numai când directorii mărcii vor considera că gama necesită o împrospătare sau când va exista o cerere suplimentară suficient de însemnată încât să justifice acest lucru. Indiferent de versiunea alesă, Dokker Stepway și Lodgy Stepway vor fi livrate în România abia în toamna anului viitor.
Uzina din Mioveni este la fel de competitivă ca fabricile din Maroc și Rusia
Tot în cadrul lunii septembrie, o declarație a lui Nicolas Maure, directorul general Dacia, sublinia potențialele probleme de competitivitate ale fabricii din Mioveni în viitorul apropiat dacă nu vor apărea îmbunătățiri la nivelul eficienței. Cu toate că fabrica lucrează la cadența maximă și produce în principal pentru export, eficiența uzinei nu este la nivelul altor fabrici din concernul Renault-Nissan. Diferența o face numărul mare de angajați ai uzinei în raport cu cadența zilnică, iar aceasta nu poate fi mărită peste pragul actual fără să se facă schimbări importante pentru complexul în care este localizată fabrica.
Vestea bună este că uzina din România oferă în continuare modele de calitate în fiecare zi de lucru și rezultatele financiare ale uzinei sunt potrivite din punct de vedere comercial în raport cu ce se întâmplă cu celelalte țări și piețe pe care activează Dacia. Reprezentanții Dacia au subliniat faptul că salariul mediu a crescut cu 170% din 2009 până la finele lui 2013 și au confirmat potențiale creșteri în viitor, cu toate că panta de cerere a creșterilor salariale pe care umblă angajații Dacia implicați direct în producție poate să fie periculoasă pentru unii dintre ei. Un lucru este cert: Dacia nu va pleca din România și nu va abandona uzina și centrele în care a investit peste două miliarde de euro.
Asta nu-i impiedică pe francezi să robotizeze uzina, plan care s-a derulat în fabricile Renault din Franța și Spania între 1980 și 1990. Această robotizare ar implica pierderea a peste 1.000 de locuri de muncă, în care au fost investite sume iimportante pentru calificarea muncitorilor respectivi, pe lângă prejudiciul adus județului Argeș și orașelor în care locuiesc respectivii angajați. Cei de la Dacia au specificat că situația robotizării parțiale este deja în discuție cu reprezentanții sindicaliștilor, doar că nu a fost încă stabilit un plan definitiv de viitor, sau cel puțin acesta nu poate fi dezvăluit public. În orice caz, reprezentanții Dacia subliniază: "tolerăm creșterile salariale moderate cât timp sunt asociate cu o creștere a productivității din partea angajaților. Nu vrem să pierdem 1.000 de locuri de muncă doar de dragul de a avea roboți în fabrică".
Stepwayul Dokker l-au oferit in Turcia, si nu la noi care suntem taticu lor. Ca sa nu mai vb de ofertele oferite pe piata din rusia. Sa-i... de oameni fara simt. Din aceasta cauza o sa evit Dacia. Singurele modele care le-as cumpara ar fi o versiune sportiva care va fi oferita pe piata din rusia (sper sa se fabrice si la noi), iar a 2-a ar fi un twingo cu tractiune spate mai low-cost si cu preturi mai scazute.