VIDEO: Martin Winterkorn, CEO VW Group: "Îmi cer scuze, vă cer încredere, vom rezolva toate problemele"

Publicat marţi, 22.09.2015 19:21 de Mircea Meșter

Cel mai înalt om din Grupul Volkswagen revine cu un mesaj video dedicat publicului. Martin Winterkorn îşi cere scuze public pentru tentativele de manipulare a testelor de consum şi emisii pentru 11 milioane de maşini la nivel mondial.

CRIZA VW: Tot ce trebuie să știi despre cazul Dieselgate

Martin Winterkorn, CEO al Volkswagen Group, declară astăzi, într-un mesaj video publicat pe site-ul de presă al companiei pe care o conduce, că îşi cere scuze pentru scandalul iscat în Statele Unite şi apoi extins la nivel mondial, susţinând că gigantul auto german face tot ce-i stă în putinţă pentru a elimina daunele produse de manipularea testelor de emisii şi consum în cazul a 11 milioane de maşini din toată lumea.

Este pentru a doua oară când Martin Winterkorn semnează un astfel de mesaj, primul fiind publicat sub formă de scrisoare în cursul zilei de luni, 21 septembrie.

"Milioane de oameni din jurul lumii au încredere în brandurile noastre, în maşinile noastre şi tehnologiile noastre. Îmi pare nespus de rău pentru că am înşelat încrederea tuturor. Îmi cer scuze în toate modurile posibile de la clienţi, de la autorităţi şi de la publicul larg pentru faptele noastre", spune Winterkorn în clipul care durează două minute şi jumătate. "Vă cer doar încredere în drumul nostru spre viitor. Vom rezolva aceste probleme", anunţă preşedintele celui mai mare constructor auto al lumii.

Mesajul lui Martin Winterkorn:

Purtător de cuvânt: "Winterkorn nu va fi demis"

Între timp, un purtător de cuvânt al companiei a negat posibilitatea ca Martin Winterkorn să părăsească poziţia de CEO în cursul zilei de vineri, atunci când este programată o întâlnire extraordinară a Consiliului de Administraţie VW Group. "Aceste informaţii sunt ridicole", a răspunsul oficialul companiei la informaţiile avansate de publicaţia germană Tagesspiegel. Conform jurnaliştilor germani, poziţia lui Martin Winterkorn urma să fie preluată de Matthias Muller, CEO Porsche, după ce board-ul VAG "şi-a pierdut încrederea în Winterkorn" în urma scandalului Dieselgate.

Acţiunile scad în continuare

Între timp, acţiunile Volkswagen Group au continuat să scadă astăzi pe fondul dezvoltării crizei, ajungând la 112 euro, cea mai mică valoare din ultimii patru ani. Scăderea faţă de ieri este de 16.2%, iar aceasta se adaugă valului de scăderi de luni, prima zi după dezvoltarea poveştii, când acţiunile Volkswagen Auto Group au scăzut cu 17 procente.

  • dan_grc, marţi, 22.09.2015 19:30

    Degeaba nene, crezi ca-i mai indupleci acum pe @Madalina & friends?

  • ~, marţi, 22.09.2015 19:34

    105.9 € / actiune la ora 7:30 - scadere de 19.82% doar astazi.

  • VW fun, marţi, 22.09.2015 19:36

    o companie pe masura fanilor....nesimtire, minciuna, infatuare

  • zarnesteanu, marţi, 22.09.2015 19:36

    @dan :):) Aia oricum nu erau "induplecati" nici inainte?

  • dan_grc, marţi, 22.09.2015 19:37

    Breaking News Pretul motorinei la pompa va scadea proportional cu actiunile VAG, va ajunge apa de ploaie practic. Eu raman pe diesel.

  • VW, marţi, 22.09.2015 20:16

    Greseala dumneavoastra domnule Winterkorn a fost sa credeti ca puteti fi dictator in cadrul unui produs bine facut de germani generatii si generatii...cum sa il demiti pe PIECH...de aici se trage tot scandalul speculat de nimeni altii decat de americani....suporterii oficiali ai manevrelor informationale......spionaj, contraspionaj, sabotaj economic, politic si etc... daca pana si CASA VERDE stie de scandal...ceva este politico economico....financiaro americano libidinos...CIA! etc.

  • japonezii Ro, marţi, 22.09.2015 20:18

    Va invitam domnilor constructori japonezi in RO....analizelor si minciunilor date pe televiziunile poporului.....romanii abia asteapta sa va spurce putin si sa va arunce la gunoi.............indiferent cum va numiti.

  • SUA, marţi, 22.09.2015 20:24

    Sunt un european si o sa-mi cumpar un Vw nou, din simplul motiv ca sunteti cei mai mari escroci si nu doar cu nemtii acum....pe mine ca simplu om...nu ma deranjeaza manipularile voastre ....Vw e o masina buna....cei care au masini Vw de noi stiu asta.....dar binenteles o sa apara aici posibili posesori de "noi" care sa ma contrazica.

  • Vali, marţi, 22.09.2015 20:24

    Va cer iertare, mai dati-mi o sansa sa va aburesc :) Germanii produc cele mai bune masini sa stiti, numai ca in Germania cele mai apreciate sunt cele japoneze. Apelam la prosti care sa cumpere marcile germane, ca la noi nu se gasesc destui fraieri... Dam bonus la romanii cocalari cate un BMW pentru fiecare VW cumparat ! Super oferta ! Intr-o tara europeana sunt destui dilii care sa ramana pe diesel cand toti vor sa scape de ele. Datii lui dan_grc gratis ca el e super meserias si stie ca cel mai bine e sa ramai pe diesel. Lui nu-i pasa de poluare, isi ia cel mai tare BMW ! Acum intelegetii de ce o duc bine germanii ? Ca sunt destui prosti care sa le cumpere producsele.

  • @vali, marţi, 22.09.2015 20:33

    primesti manuta verde din partea mea din simplul motiv ca le vizezi pe cele rosii.....pledezi in acuzator de rahat fara pic de gandire....ai mana verde de la mine....americanii au poluat si polueaza cel mai mult planeta asta...american poate fi oricine....dar escrocii cei mai rafinati fiti siguri la ei se afla....adepti de rahat in RO sunt multi....japonezii innebunesc lumea acum...cu grai romanesc

  • Liniste, marţi, 22.09.2015 20:36

    pentru cei care comenteaza auto cu nota politica....stati linistiti ca de aveam un om "japonez" la conducere il spurcam si pe ala....ne pricepem bine la asta.....un om e o persoana unul singur ce poate face singur...doar sa fie dictator, si tot are nevoie de o gasca de bagabonti alaturi care sa il apere.

  • korn, marţi, 22.09.2015 20:59

    totul ti-a fost atat de bine aranjat domnule Winter....imediat dupa salonul auto de la Frankfurt...aplaudai tantos si mandru ca ai reusit sa indepartezi un membru al familiei..mostenitorul Piech.....nici nu stiai tu cat rau urma sa faci poporului muncitor german...oricum inselatoriile mari ale lumii stau ascunse...si VW devenea prea artificial si la indemana oricui....va prinde bine acest soc.

  • asa este, marţi, 22.09.2015 21:05

    cand ceva este bun abia ii poti sopti numele...dar deja numele vostru era prea la scara de amploare si hulit de toti.....batjocorit....Winterkorn era raul dar si partea buna necesara

  • inexorabil, marţi, 22.09.2015 21:08

    Aş vrea să ştiu cine se gândeşte la acest subiect: ce vină ar avea angajaţii lui VAG pentru toată tevatura iscată? Întotdeauna trebuie incriminate persoane, nu societăţi, nu comunităţi, nu sisteme, nu orânduiri. Nu uitaţi că, în contul potlogăriilor unor lideri ai concernului, s-ar putea să tragă ponoasele salariaţii. S-a exprimat careva de aici în apărarea intereselor acestora? Nu, taică, VAG a comis şi a dres, GM şi Toyota aşijderea. A, şi degeaba s-a declanşat această vâlvă deja de proporţii cosmice, căci clientul standard din rromanika (care, de regulă, are pielea obrazului groasă cât osânza balenei) nu se va lăsa impresionat câtuşi de puţin, nici cuprins de indignare civică şi nici animat de impulsuri justiţiare: va cumpăra VW, Audi şi Skoda tot "la greu", acum şi de-a pururi, Amin!

  • Andrei, marţi, 22.09.2015 21:13

    inexorabile ma scuzi ca te intrerup....dar sclavii nu au fost niciodata amintiti in istorie....pe sudoarea lor sa construit totul in lumea asta, ci regii mareti....conducatorii, liderii, si ideile lor "marete"....omul ar putea exista precum cel di neandertal si acum....dar manipularea si prostia umana atinge cote mari ....din ce in ce mai mari.

  • Gabi, marţi, 22.09.2015 21:15

    Ăsta pare om serios. Dacă îmi dă banii pentru un Passat nou ca să-mi iau și eu o Mazda, eu îl iert și îl las să prostească în continuare populația. Nu numai că îl iert, îi și fac reclamă și îi recomand să-i facă o reducere specială lui Dan_grc că vrea o flotă de diesel-uri pentru el și prietenii lui.

  • @gabi, marţi, 22.09.2015 21:24

    nu sunt dan_grc dar imi permit sa apreciez faptul ca motorul diesel este un mecanism facut sa functioneze cu motorina...un combustibil facut din titei....crezi ca Mazda aia iti va aduce fericirea...succes...discreditarea VW nu inseamna nimic pentru mine....un Vw nou e foarte bun, sunt sigur de asta.....spurcati voi de-alde Gabi si Mazda si Lexus si ce mai visati voi noapte....eu zic ca pentru roman si Romania e foarte buna DACIA.......masina facuta sa te deplasezi din A in B.....sa te dai mare ciopartan cu Mazda poti fi si cu ea stai linistit.

  • tzenu_bmw, marţi, 22.09.2015 21:26

    si anu trecut domnu Winterkorn a luat un salar de 17 milioane de euro....ceea ce eu si majoritatea ziceam ca e un salar stupid si nemeritat..... acu vom vedea daca va mai face echipa cu colegi de la conducerea companiei.....sau il vor retrograda pe linia de asamblare:))))) destul de urat sa fi in pielea omului in aceste momente.......

  • bmwule, marţi, 22.09.2015 21:35

    acum le ia interviu oamenilor care ies de pe usile uzinei din Wolfsburg....pe TV5 postul francez da reportaj...un mosulet de vreo 50 si ceva de ani nici nu da interviu se citeste rusinea care este obligat sa o suporte din cauza unor lideri tampiti....probabil ar fi zis,as fi fost multumit sa producem masini doar pentru Germania, dar sa nu fiu pus in postura asta....

  • 1, marţi, 22.09.2015 21:59

    Până și conducătorii vw s-au înecat în gazele eșapament a celebrelor lor motoare.

  • Masini bune, marţi, 22.09.2015 22:00

    http://www.telegraph.co.uk/motoring/news/9815860/German-cars-lose-out-in-reliability-survey.html Asta e articol vechi de câțiva ani. A fost dedicație speciala pentru audisti și bmwisti. Dar cine să se lumineze??? mulți se pare ca încă sunt în beznă.

  • Azazel, marţi, 22.09.2015 22:16

    Macar a avut c--ie si si-a recunoscut in mod public greseala. Cati constructori sau cati directori de companii au avut curajul sa iese cu declaratii de genul "da, suntem vinovati, vom plati, regretam si vom face tot ce putem sa va recastigam incrderea"? Cati? Seful SUA a avut curajul sa raspunda ca au sfeclit-o printr-o conferinta la care a paticipat mass media de orice tip. Am vazut azi la stiri cum a spus-o cu gura lui. Ce a facut Winterkon acum eu nu am mai vazut. Seful Toyota a declarat public, in fata camerelor de luat vederi, ca este devina, cu atata curaj cum a facut-o Winterkorn? Nici nu vreau sa stiu ce este pe umarul astuia in momentul asta. Va ajunge probabil ca CEO BMW la Frankfurt. Nu vreau sa iau apararea lui VW pentru ca ce au facut nu este de iertat si nici de trecut cu vederea. Si chiar ei recunosc asta. Dar asta nu inseamna ca ceilalti constructori sunt sfinti si nu mint sau nu fac speculatii. Este o mare afacere. Si orice afacere inseamna inainte de toate BANI si PRESTIGIU. De-asta nici nu mai avem masini cum aveam odata.

  • Madalescu_Georgian, marţi, 22.09.2015 22:39

    Domnule Martin, cu tot respectul pentru dvs si a automobilelor ultra-calitative germane pe care le oferiti consumatorilor. De fapt respect e putin spus, se observa ca v-ati umplut din cap pana in picioare mai ales de la proprietarii din State. Judecand dupa fraza citata din ultra si inimosul dvs pasaj , imi aduc aminte de campaniile electorale din Romania, acolo unde se spune cam asa : ''Va promit sa aveti rabdare si incredere, vom rezolva toate problemele, vom platii datoriile tarii, vom crea Romania lucrurilor bine facute'' :))))) .......Se pare ca nici cu nemtul nu-ti poate fi rusine :)))) Cu siguranta ca dvs ne-ati coplesit cu increderea si calitatea ultra inalta a autovehiculelor VW net superioare si fantastice din punct de vedere al fiabilitatii motoarelor: Ca mai cade cate o turbina, ca trebuie schimbata cutia sau motor nehhh asta nu constituie o problema zic eu. Acum domnule CEO Akio Toyoda, puteti sa dormiti linistit, brandul dvs va domina podiumul multi ani de acum in colo, asteptam noua generatie Lexus LS sa le dati clasa ca si pana acum fumegatoarelor germane care te lasa in pana de 3 ori .

  • Mitica Blajinul, marţi, 22.09.2015 22:54

    Ma intreb si eu asa: oare cati romani vor avea o viata mai decenta dupa aceasta istorie a nemtilor? Raspunsul este ca nimeni nu va avea viata schimbata in bine.In afara de unul.Asta este exceptia care intareste regula. Vor mai trece cateva luni, si veti vedea pe strazile romanieinumai toiote nou -noutza.Vor veni din Japonica cu soferi cu tot. Fiecare ultrasupersofisticatofiabila Toyota va fi echipata cu cate o mafiutza la volan. A fost Kia si Hyunday care au mintit si au platit cu varf si indesat.Iar nemtzalaii nu au luat aminte. Vor [plati .Pretul va fi mare!

  • Doi, marţi, 22.09.2015 23:31

    Mor de ras :)))) madalescu te rog nu te oprii , penibilul tau este demential , jur!

  • inexorabil, miercuri, 23.09.2015 01:14

    Mădălescule, nu te grăbi ca fata mare la publicitate. Deja o vezi pe tanti Toyoţica "survolând" clasamentul mondial al vânzărilor? Mulţi ani? Ai pomenit de Lexus LS. Nava voastră amiral, ştiu. Dar lasă comparativele cu "ghermanele", "jermanele" sau cum le mai botezi tu sarcastic şi încumetă-te, iaca, la o măsurare de forţe cu un alt "full-size", însă nu, nu este vorba despre Cadillac XTS, cum probabil crezi că deja intuieşti sugestia mea, ci despre...Chevrolet Impala. "Dar nu-i din liga premium!" --- vei sări şapte metri în sus. Oficial, Impala n-ar fi "luxury", dar, culmea, uită-te că arată mult mai bine decât XTS. Pui pariu cu mine că peste 75 % dintre cititorii noştri ar alege Impala şi nu LS? Nu, nu din motive subiective, cum că tu ai fi un alter-ego al lui Mafia. Ei ar decide pe baza argumentului estetic. Nu neg, interiorul lui LS pare foarte atractiv şi odihnitor, dar parcă un pic...rece, consecvent liniar, disciplinat, adică de inspiraţie germană: www.otoraid.com/wp-content/uploads/2015/03/lexus-ls-460-2015-interior.jpg Configuraţia Impalei, dimpotrivă, mă pune pe gânduri, adică îmi suscită simţul analitic, de aceea o consider interesantă, pentru "încăpăţânarea" de a se vrea "altfel", "ceva propriu", nici excentric, nici inteligibil: www.forestlakechevrolet.com/wp-content/uploads/2015/04/2015-chevrolet-impala-lb-06.jpg În orice caz, un lucru este sigur, dincolo de orice dubiu: astea două nu sunt creaţii destinate românaşilor, fiindcă nu putem sau nu găsim energia necesară pentru a ne debarasa de carapacea convenţiilor, a şabloanelor şi a automatismelor...Din păcate, AM nu ne ajută cu nimic, ci reprezintă doar o portavoce a dorinţelor noastre "corecte politic", ce-i drept o portavoce profesionistă.

  • schumi, miercuri, 23.09.2015 08:34

    Ma intreb unde este acum pupaciosul ala de ScorpyVAG ?

  • Moldovean, miercuri, 23.09.2015 09:09

    E interesant că mărcile (grupuri auto) cu probleme mari sunt fix cele din top 3 : Toyota, VAG, GM. Pesemne că lupta la vârf e mare și începe să se desfășoare și cu metode mai puțin ortodoxe.

  • 2-10, miercuri, 23.09.2015 09:28

    Winterkorn seamana in filmuletul asta cu ostaticii Statului Islamic inainte de decapitare

  • xxx, miercuri, 23.09.2015 10:19

    Chestia asta va declanșa un tsunami pentru toți. Daca ne detașăm de bălăcăreala dintre fani VW versus alți constructori, impactul in economia mondiala va fi teribil pe termen scurt si mediu, VW a anunțat investiții de 260 miliarde care vor dispărea in mare parte. Industria auto este un "rău" necesar si vorbesc de muritorii de rând, asigura multe locuri de munca Exista si partea pozitiva se va trage o linie si se va lua de la capăt, se va investi si mai mult in cercetare/dezvoltare apar noi tehnologii, noi investiții.

  • Tony_LPP, miercuri, 23.09.2015 11:08

    Unde este atitudinea aroganta din trecut, aerul de superioritate? Cel mai mult imi place afirmatia "Doamnelor si domnilor, neregulile care au fost gasite la motoarele diesel ale Grupului nostru sunt impotriva tuturor valorilor Volkswagen", dar si "Si sa fiu sincer cu dumneavoastra, manipularea la Volkswagen nu trebuie sa se mai intample vreodata.". Deci ii pare sincer ca au mintit/manipulat si ca manipularea Volkswagen este impotriva valorilor Volkswagen :) Poate isi va cere scuze si pentru practicile comerciale folosite impotriva concurentei. Minciuna, manipulare, marketing agresiv si aroganta... Volkswagen Singurul lucru pe care probabil il regreta este ca au fost prinsi si ca actiunile grupului au luat-o la vale, au pierdut 25 de miliarde de euro in doua zile. Ma intreb cum ar proceda vis-a-vis de clienti si concurenta daca ar avea monopol...

  • Andy, miercuri, 23.09.2015 11:48

    Stati sa vedeti cat vor creste preturile la toate modelele VW dupa ce se termina cu afacerea asta. Un Golf o sa porneasca de la 19.000 de euro :-)

  • No problemo ;), miercuri, 23.09.2015 12:34

    Stati linistit domnule, ca romanii spalati pe creier nici nu baga in seama aceasta crima, pana la urma Toyota e de vina :))))

  • mda, miercuri, 14.10.2015 21:29

    "Vom rezolva.." Tu nu vei rezolva nimic mosule... la momentul declaratiei nu stiai, dar actionarii planuiau sa te zboare din companie. http://www.automarket.ro/stiri/martin-winterkorn-fostul-ceo-al-grupului-volkswagen-va-renunta-la-toate-66733.html