Când își bagă Scorpionul coada în Mazda MX-5: noul Abarth 124 Spider vine cu 170 CP și 6.8 secunde pentru 0-100 km/h
Fiat 124 Spider, alter ego-ul italian al lui Mazda MX-5, primește o versiune Abarth care îi îmbunătățește performanțele.
În momentul în care Fiat a anunțat că va colabora cu Mazda la dezvoltarea unui model derivat din roadsterul MX-5, mulți au fost foarte interesați să vadă cum va arăta un astfel de model sub bagheta designerilor italieni. Și mai mulți au visat însă o versiune Abarth a acestuia care să ducă mai departe potențialul sportiv al unui astfel de model.
Odată împlinite dorințele fanilor, să vedem ce ne oferă noul model dezvoltat de marca Scorpionului. În primul rând, observăm cum caroseria oricum agresivă a lui Fiat 124 Spider a fost dusă la un nivel superior prin adăugarea unor extensii aerodinamice laterale și frontale și mai ales prin adoptarea unui design contrastant bi-color alb/negru cu accente sportive prezente pe spoilerul frontal și pe oglinzile laterale. De notat că atât jantele de 17 inch, cât și evacuarea cu patru țevi sunt elemente standard pe versiunea Abarth a modelului nipono-italian.
Sub capotă, motorul MultiAir turbo de 1.4 litri urcă până la 170 de cai și 250 Nm, cifre care-i permit modelului semnat Abarth să atingă 0-100 km/h în doar 6.8 secunde. Foarte interesant este faptul că Abarth 595 Competizione, de exemplu, o versiune radicală a lui Fiat 500, duce același motor la 180 CP, adică 10 CP în plus. Acest lucru ascunde probabil o strategie a italienilor, care în viitor vor plusa la nivel de performanțe pe modelului lor sportiv. Masa totală a lui Abarth 124 Spider este de doar 1060 de kilograme.
Noua versiune Abarth a roadsterului Fiat va intra în showroom-urile mărcii în această toamnă. Prețul nu a fost comunicat, însă probabil că se va situa în jurul a 35.000-40.000 de euro.
Cred ca nu a avut Fiat in viata lui asa interior .