BMW anunță planul pentru surclasarea Mercedes: 40 de modele noi și actualizate până în 2018, accentul pe SUV-uri și mașini de lux

Publicat marţi, 21.03.2017 15:24 de Daniel Popescu

BMW a anunțat cea mai mare ofensivă de modele noi din istorie. În următorii doi ani, germanii vor lansa 40 de modele noi și actualizate, iar punctele de referință vor fi SUV-urile și modelele de lux.

Mercedes a devenit anul trecut cel mai mare constructor premium din lume și continuă să înregistreze creșteri mai importante decât rivalii tradiționali de la BMW și în primele luni ale lui 2017. Pentru a corecta această situație, BMW a anunțat marți cel mai ambițios plan din întrega sa istorie.

Astfel, într-un interval mai mic de doi ani, bavarezii vor lansa 40 de modele noi și actualizate în rândul celor trei branduri ale Grupului: BMW, Mini și Rolls-Royce.

"Lansăm cea mai mare ofensivă de modele din istorie. Am început o transformare așa cum compania noastră nu a mai văzut niciodată. Intenționăm să lansăm peste 40 de modele noi și actualizate în cadrul celor 3 branduri ale noastre în 2017 și 2018. Ofensiva a început cu succes cu noul BMW Seria 5 în februarie și a crescut nivelul în segmentul business pentru sedanuri", a declarat CEO-ul Harald Krueger.

Cel puțin în prima fază, BMW se va concentra pe cel puțin 3 direcții. Prima este cea a SUV-urilor, care au ajuns la o cotă de piață de aproape 30% în Europa. Astfel, germanii pregătesc noul SUV compact BMW X2, dar și lansarea noului BMW X7. A doua direcție este electrificarea, iar prima noutate majoră va fi sistemul de propulsie al lui BMW X3. "Toate versiunile electrice ale hatchback-ului Mini și SUV-ului X3 vor marca începutul celui de-al doilea val de electrificare pentru Grupul BMW", a adăugat Kruger.

Nu în ultimul rând, BMW anunță noi modele de lux care să completeze gama actuală pentru a putea lupta mai eficient cu Mercedes, în condițiile în care Seria 7 nu a reușit să învingă la vânzări Mercedes Clasa S. "Obiectivul este ca BMW să devină cel mai puternic brand în segment și să-și crească semnificativ vânzările și veniturile până în 2020", a continuat Kruger.

Pe de altă parte, BMW va învești o bună parte din profit în dezvoltarea tehnologiilor autonome, care își vor face apariția pe modelul iNext în 2021.

Via Automotive News, Auto Express

  • q, marţi, 21.03.2017 16:01

    Nu sunt fan germane insa in momentul de fata merc ar fi foarte greu de depasit de catre orice marca...in general nu poti spune ca merc e mai bun ca bmw sau invers deci batalia se da ,zic eu in cazul lor pe design capitol la care merc si-a facut temele pe cel putin urmatorii 5-6 ani daca nu mai mult.nu vad cum bmw ar putea recupera....mai ales cu noul seria5 care....pe mine ma lasa rece...de celelte nu mai zic ca nu are rost...,,modele noi si actualizate'' ce sa fie astea ceva i-uri si...face-lifturi

  • Guest, marţi, 21.03.2017 17:02

    Eu personal am putut sa aleg intre Merc si BMW, la unele capitole BMW sta mai bine, la unele Merc, dar in Merc ma simt mai bine la drum lung, mie personal mi se pare ceva mai comod. Cred ca diferentele sunt f mici si fiecare alege in functie de gusturile/preferintele personale.

  • dan_grc, marţi, 21.03.2017 17:42

    Începeți să exagerați cu aceste titluri, Bmw nu pregătește ofensiva pentru surclasarea Mercedes, Bmw lansează modelele care sunt programate pentru următorii ani, aceleași și dacă rămâneau pe primul loc. Șoc și groază, intră să vezi ce vrea să facă Bmw. @q Bmw se pricepe la clasa mare în aceeași măsură în care o face Mercedes cu clasa de lux, pur și simplu știu despre ce este vorba, de aceea noul seria 5 a impresionat toate publicațiile care l-au testat, la majoritatea capitolelor, va rămâne foarte greu de bătut în următorii ani.

  • QAR7, marţi, 21.03.2017 18:20

    Mercedes a crescut in vanzari atat de mult pentru ca si-a schimbat identitatea vizuala incepand cu actualul S Klasse, ceea ce a insemnat o revolutie a designului. Insa, cu noile modele nu va mai fi asa, ci va merge pe "evolutie" si, cel mai probabil, se vor lupta peste cativa ani si ei cu plictiseala cu care se lupta BMW si Audi in acest moment. In zona lor de clientela este extrem de riscant sa schimbi identitatea vizuala doar de dragul "revolutiei".

  • tzenu_bmw, marţi, 21.03.2017 20:12

    Interioarele de E-Klasse si S-Klasse sunt peste interioarele de seria 5 si seria 7 Mercedesurile sunt cu mult mai confortabile, mult mai tehnologizate, Pur si simplu e ca Mercedes in zilele astea merita sa fie nr.1 premium in lume

  • SD06, marţi, 21.03.2017 21:45

    Mercedes mereu va fi pe primu loc, vanzarile nu spun multe. Si numele mercedes suna mai bine decat bmw, audi ... Dupa mine: 1. Mercedes 2. Jaguar 3. BMW

  • babacloanta, marţi, 21.03.2017 23:29

    Audi, nimic?

  • gogu, miercuri, 22.03.2017 19:49

    40 de modele? Poate 40 de motorizari.Daca vin cu seria D,F,H,N, si mai stiu eu care litera , atunci da sunt modele noi. Sau faceliftul este model nou?

  • iuliohir, joi, 23.03.2017 09:55

    Mi-am zis in gandul meu "inca 40 de modele pentru cocalari". Desigur, eu sunt rautacios...n-am bmw...Imi doresc sa am unul nou...sa il vand. Sa imi iau Mercedes !